Fiecare zonă etnografică are propriile obiceiuri. Unele dintre cele mai savuroase sunt întâlnite în Transilvania și Banat.
Românii păstrează tradiții vechi și variate legate de Învierea Domnului, care va fi serbată la finalul acestei săptămâni de românii care respectă calendarul bizantin, respectiv de credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și de cei ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Unele dintre aceste tradiții sunt respectate în toată România. Așa ar fi pregătirea spirituală pentru Paști. În Săptămâna Mare, oamenii se spovedesc și se reculeg, după ce au postit. Însă există și o serie de tradiții specifice Transilvaniei. În Biserica Greco-Catolică, oamenii urmează Calea Crucii.
Este vorba de o rugăciune specială, prin care credincioșii rememorează Patimile Mântuitorului. În Cluj-Napoca, s-a format o tradiție în Miercurea Mare. Credincioșii, conduși de epis-copul Florentin Crihălmeanu, se strâng în fiecare an în Piața Unirii, lângă biserica romano-catolică Sfântul Mihail. Unul dintre tineri poartă o cruce de lemn și veșminte care amintesc de cele ale lui Isus Cristos, iar doi dintre tineri poartă straie care amintesc de cele ale legionarilor romani care au luat parte la răstignirea Mântuitorului.
Crucea este purtată în procesiune până pe Bulevardul Eroilor, la catedrala greco-catolică Schimbarea la față, unde tinerii prind cu pioneze mici cruci de hârtie de crucea lui Isus Cristos, ca un simbol al faptului că patimile Mântuitorului au răscumpărat toate păcatele omenirii. În Joia Mare, episcopul greco-catolic spală în fiecare an picioarele a 12 tineri, în general studenți la Teologie, în -amintirea gestului similar -făcut de Isus Cristos -celor 12 apostoli.
Colindele pascale, moștenirea emigranților din secolul al-XIX-lea
O tradiție aparte păstrată în Transilvania și Banat este cea a colindelor pascale. Spre deosebire de colindele de Crăciun, aceste cântece sunt intonate strict în cadrul bisericii. De multe ori, ele sunt cântate în timp ce se cuminecă credincioșii sau în timp ce se pregătesc pentru liturghie ori pentru cele 12 denii. Linia melodică a acestor colinde este cea a pricesnelor și se încadrează foarte bine în tradiția bizantină.
Preoții spun că există două feluri de colinde pascale: cele intonate în Săptămâna Mare exprimă compasiunea pentru suferințele Mântuitorului, în timp ce colindele intonate în Săptămâna Luminată exprimă bucuria Învierii. Aceste colinde reprezintă moștenirea culturală a zecilor de mii de ardeleni care au emigrat în America de Nord înainte de Primul Război Mondial, în timpul Imperiului Austro-Ungar. Mulți dintre ei s-au întors în Transilvania după război și după Unirea cu Regatul României. În America de Nord au descoperit frumusețea imnurilor protestante, iar mesajul acestor imnuri a fost adaptat liniei melodice care îmbină tradiția bizantină cu cea folclorică românească și astfel au apărut aceste colinde pascale.
Cina Domnului, de la calvini la ceilalți creștini
În toate teritoriile locuite de români, pentru Paști, oamenii pregătesc ouă roșii. În unele zone, gospodinele au început să vopsească ouă multicolore, mai ales la orașe. În sate, însă, ouăle sunt colorate cu foi de ceapă roșie, iar în unele zone gospodinele introduc ouăle, înainte de fierbere, în ciorapi de damă și lipesc de ele frunze de diferite forme. Acestea sunt ținute lipite de ouă, iar după ce acestea sunt fierte sunt îndepărtate manual, iar ca rezultat ouăle roșii sunt decorate cu diferite forme vegetale. Românii ung aceste ouă colorate cu slănină, pentru că grăsimea topită pe ouăle fierbinți le conferă acestora o strălucire frumoasă. Preparatele tradiționale sunt bazate pe carne de miel, iar vinul nu lipsește de pe nici o masă.
Gospodinele mai pregătesc cozonaci, diferite soiuri de prăjituri și mese bogate, care îi răsplătesc deopotrivă pe cei care au postit și pe cei care nu au postit, după cum spun preoții care slujesc Utrenia Învierii în noaptea de sâmbătă spre duminică. În această noapte, oamenii vin cu lumânări și, în sudul și în estul României, oamenii aduc în biserică diferite coșuri cu bucate, care sunt binecuvântate de preoți. Oamenii se salută cu ”Cristos a Înviat!”, iar răspunsul este ”Adevărat că a Înviat!”. În Transilvania, a apărut o tradiție aparte, care provine din perioada calvină.
În perioada în care Transilvania era un principat independent, a existat o lungă perioadă în care principii calvini au făcut eforturi foarte mari pentru a câștiga aderenți pentru confesiunea lor. În această perioadă, biserica românilor ardeleni, care purta pe atunci numele de greco-orientală, a fost supusă unor superintendenți sau -episcopi calvini, care s-au străduit să transforme această biserică bizantină într-o biserică protestantă. În Biserica Reformată Calvină nu există conceputul de transsubstanțiere, așa cum se regăsește el în bisericile ortodoxă și catolică. Acest concept presupune că pâinea și vinul jertfite în timpul celebrării liturghiei devin cuminecătură, adică sunt Trupul și Sângele Domnului. Calvinii au, în schimb, Cina Domnului, în care credincioșii primesc de la pastori pâine și vin binecuvântate.
Pentru că Biserica Reformată Calvină are doar patru mari sărbători peste an, dintre care Paștele este cea mai importantă, Cina Domnului era distribuită în mod special tuturor cu prilejul sărbătoririi Învierii Domnului. Această tradiție a fost preluată de biserica bizantină a românilor, care s-a împărțit în cultele pe care le numim azi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, și Biserica Ortodoxă Română.
De aceea, în Transilvania, în noaptea de Înviere, oamenii primesc vin și pâine binecuvântate, pe care le duc acasă și pe care le servesc dimineața, pe stomacul gol, în Săptămâna Luminată. Dacă mai rămân unele bucățele de pâine și după Săptămâna Luminată, ele trebuie îngropate la rădăcina unor flori. ”Această tradiție vine categoric din perioada principilor protestanți. Este vorba de o tradiție frumoasă, cu un rol benefic în cimentarea relațiilor din interiorul comunității”, spune istoricul Leonard Horvath. În Moldova, în prima zi de Paște, oamenii pun într-un lighean un bănuț și un ou roșu și toarnă peste apă curată, apoi se spală cu această apă. Acest ritual are rolul de atrage sănătatea și prosperitatea pentru cei care îl practică.
Stropitul, un ritual adus de germani în Evul Mediu
În timpul Evului Mediu, în Transilvania a fost adus un alt ritual legat de sărbătorile pascale. Este vorba de stropit sau de udat, un ritual adus de coloniștii sași. Acest ritual a fost apoi preluat de comunitățile maghiare și românești. În a doua zi de Paști, se formează cete de tineri care încep să colinde gospodăriile din sat. Ei stropesc cu apă sau cu parfum tinerele fete sau doamne, în timp ce rostesc poezele, care diferă de la regiune la regiune și care spun, în esență, că acești tineri sunt grădinarii care stropesc florile din comunitate, pentru ca acestea să nu se ofilească. Această tradiție reprezintă deopotrivă un ritual de purificare și unul de fertilitate, cu rădăcini precreștine, legat în vechea mitologie germanică de renașterea naturii în timpul primăverii. Tinerii udători sunt răsplătiți cu vin, cozonac și ouă roșii.
În multe comunități, atât din România, cât și din Republica Moldova, de Paști au loc adevărate competiții de spart ouă roșii. Cei care ciocnesc aceste ouă le aleg cu atenție. Cele mai țuguiate sunt și cele mai prețuite.
Unii aduc ouă de rață, de gâscă sau de curcă, cu speranța că ele vor fi mai rezistente și că astfel vor câștiga competiția. Pentru copii, câștigarea acestui concurs este o chestiune de prestigiu social.
