Istoricul clujean Horia Nasra a realizat un studiu referitor la ceea ce este cunoscut în istoriografia românească drept ”Complotul din Dealul Spirii”. Este vorba de o acţiune care avea să ducă la prima arestare a fondatorului Mişcării Legionare din România, Corneliu Zelea Codreanu.
Fasciştii din Mişcarea Legionară au decis împuşcarea oponenţilor lor politici. De asemenea, ei erau decişi să îi asasineze şi pe o serie de lideri ai comunităţii evreieşti. Declaraţiile oficiale date în faţa anchetatorilor de liderii legionarilor demontează, prin ele însele, orice tentativă de reabilitare a acestei organizaţii teroriste, care a practicat asasinatul politic şi care a avut un caracter profund nociv. Iată câteva extrase din studiul istoricului clujean.
Izvoare de ură
Documentele oficiale oferă întâia mărturie luată, în cadrul unui interogatoriu, despre rădăcinile intelectuale ale extremei drepte româneşti. Din declaraţiile a doi învinuiţi în dosarul „Complotul din Dealul Spirii” Corneliu Zelea Codreanu şi Ion I. Moţa, fondatori ai „Legiunii Arhanghelului Mihail” chiar în timpul încarcerării, sunt evidenţiate sursele urii antisemite.
La 8 octombrie 1923, Corneliu Zelea Codreanu a reunit în casa lui Nicolae Dragoş din Bucureşti, câţiva naţionalişti români care au decis „să pedepsească pe vinovaţii principali care au prigonit studenţimea şi au trădat interesele ţării în favoarea evreilor, prin împuşcarea politicienilor trădători şi a plutocraţilor evrei”. Corneliu Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gărneaţă, Tudose Popescu, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Leonida Bandac, Vernichescu, Traian Breazu, Nicolae Dragos, dr. C. Danulescu şi Ion Zelea Codreanu au plănuit „Complotul din Dealul Spirii” însă au fost arestaţi şi internaţi la închisoarea Văcăreşti. Anul următor în urma unui proces, complotiştii au fost achitaţi.
Din mărturiile celor doi viitori lideri ai Mişcării Legionare, date organelor de anchetă, reiese clar caraterul violent al acestei asocieri politice, dus la extrem, împotriva unor cetăţeni români, oameni de afaceri şi politicieni. Mişcarea Legionară a fost în esenţă, o organizaţie de tip paramilitar, de orientare naţionalist-fascistă, violent antisemită şi anticomunistă, mistică-religioasă, ce a provocat o instabilitate politică în perioada interbelică prin asasinate premeditate şi violenţă politică.
Îşi asumă crima cu sânge rece
Declaraţia judiciară a lui Ion I.Moţa este elocventă în acest sens. ”La Congresul studenţesc ţinut la Iaşi în luna august, hotărându-se că mişcarea naţională studenţească să fie continuată (deoarece ea era considerată ca deschisă, adică studenţimea nu era nici înfrântă, nici victorioasă, urmând ca prin continuarea ei să se ajungă sau la izbândă sau la o glorioasă înfrângere), noi, conducătorii mişcării, eram datori a ne ocupa de ducerea la executare a acestei hotărâri. Constatând un fapt dureros: că studenţimea era obosită, epuizată, gata chiar de a reintra in normal (adică de a părăsi mişcarea ei sfântă) fără condiţii, înainte de izbândă ori de o înfrângere măreaţă, am ajuns (eu personal cel puţin ) la concluzia că ceea ce nu mai pot face studenţii trebuie să putem face noi. Onoarea pe care ar neglija să şi-o apere ei să i-o salvăm noi, şefii ei. Trebuia deci ca în această operă de onorabilă încheiere a mişcării (fie cum am spus prin izbândă, fie printr-o înfrângere onorabilă şi măreaţă), să contăm pe puţinele forţe, pe acelea ale noastre, ale câtorva, cei mai gata de sacrificiu. Numai noi mai putem face ceva.
Din acest substrat sufletesc, am ajuns după multă meditaţie la concluzia că o faptă mare ca aceea pe care o urmăream, executată doar de câţiva studenţi nu se putea face decât cu contribuţia supremelor lor forţe. Altfel, s-ar fi putut face numai ceva cu mult prea mic şi disparat decât să formeze acea măreaţă încheiere a mişcării unei studenţimi întregi.
Mergând mai departe, am ajuns la o concreteţe a acestei concluzii teoretice. Am găsit că faptul [acesta] nu ar putea fi altul decât un grozav act de conştiinţă, prin care, înainte de a cădea să scuturăm încă o dată ţara pentru a o trezi la realitatea pericolului ce o ameninţă.
Acest act „grozav” (corespunzător relelor tot „grozave” pe care le trăim astăzi, ca neam nu ca persoană) am decis, în principiu să fie doborârea acelor duşmani interni care de decenii întregi sapă, netulburaţi, viitorul românismului; şefii puterii jidăneşti presei etc.). plus 1-2 reprezentanţi tipici… marilor nemernici care s-au făcut cozile de topor ale acestor duşmani de rasă”, este mărturia cutremurătoare a lui Ion I.Moţa, care recunoştea deschis că a participat la elaborarea unor asasinate, după cum reiese din ”Totalitarismul de dreapta în România”, Colecţia Documente, 1996, p.379-381; ASRI, fond P, dosar nr.1 11 041, voL2, f.179-180.
Arestarea legionarilor, în presa vremii
Ziarul Universul, din 1923 octombrie 10, Bucureşti, relata despre „Descinderile de la organizaţiile fasciste din capitală”. Iată ce relata ziarul bucureştean… ”Reprezentanţii parchetului, secondaţi de comisari şi agenţi de siguranţă, au făcut aseară mai multe descinderi în organizaţiile fasciste din Capitală, ridicând mai multe scripte şi arestând persoanele găsite la diferitele sedii ale acestor organizaţii în momentul descinderii.
Cei arestaţi au fost transportaţi în trei automobile şi sub o pază sigură la Prefectura Poliţiei Capitalei unde li s-au luat declaraţii de către reprezentanţii parchetului. Aceste descinderi au fost făcute după indicaţiile date autorităţilor de acei membri ai organizaţiilor fasciste care au fost excluşi din mişcare Încă de pe la orele 7 seara s-a ţinut o consfătuire în biroului prefectului de Poliţie, la care a luat parte şi secretarul general de la Ministerul de Interne şi în care consfătuire s-a hotărât să se facă descinderile.
Până la orele 3 noaptea s-au făcut 20 de arestări în rândurile fasciştilor. Parchetul a verificat o parte din actele sechestrate, fără a găsi ceva compromiţător pentru cei arestaţi. Cercetările au continuat toată noapte”. Misticismul legionarilor s-a născut în zodia violenţei interbelice, a asasinatului politic. Corneliu Zelea Codreanu şi-a propus suprimarea democraţiei, apoi transformarea României într-un stat naţionalist motivând abominabil argumentul „pericolului” antisemit: „democraţia sfarmă unitatea neamului românesc, expunându-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii iudaice”.
Suprimarea democraţiei româneşti a fost provocată în final de război şi de ”ursul sovietic răsăritean”, însă Legiunea s-a stins precum s-a născut: prin violenţă.
Legionarismul a avut aceleaşi rădăcini ca şi nazismul
Unul dintre interogatoriile luate lui Corneliu Zelea Codreanu este relevant pentru rădăcinile terorismului asumat de legionari, o mişcare politică alimentată din acelaşi filon cu nazismul lui Hitler. Există şi o identitate de surse de inspiraţie pentru Adolf Hitler şi Corneliu Zelea Codreanu, după cum reiese din interogatoriul de mai jos.
”1923 octombrie 31, Bucureşti: Supliment de interogator luat lui Corneliu Zelea Codreanu.
În Germania aveam prieteni pe Bălan şi Zotta, care voiau să urmeze: primul Facultatea de Filosofie; iar al doilea să intre la Scharlotenburg. Nu am auzit vorbindu-se de Beldiman, fiul fostului ministru la Berlin, printre românii noştri. Dintre germani nu am cunoscut afară de gazda mea şi a lui Zotta pe nimeni. Îmi cumpăram cărţi antisemite de la un librar din apropierea Universităţii al cărui nume însă nu mi-l amintesc. După două săptămâni de stat la Jena, am venit în România în februarie 1923. Adus fiind de mişcarea studenţească, deoarece la Berlin eu eram întreţinut de studenţii de la Iaşi, în special aceia cărora le fusesem preşedinte la Societatea Studenţilor în Drept şi la Asociaţia Studenţilor Creştini. Printre aceştia erau Antoneanu, Ghica şi alţii.
Scopul trimiterii mele era numai studiu; dar eu ajungând în Germania, natural m-am ocupat de chestiunea antisemită, cumpărând toate cărţile care erau în legătură cu această chestiune. Cum am venit în ţară m-am dus la Iaşi, în treacăt prin Cernăuţi, unde m-am oprit o zi şi m-am întâlnit cu studenţimea de acolo. Am luat conducerea mişcării studenţeşti la Iaşi şi apoi am încercat prin diferitele centre studenţeşti să introduc părerea mea şi anume: Transformarea mişcării studenţeşti universitare într-o mare Mişcare Naţională extrauniversitară, deoarece lupta noastră interesa întreaga Naţiune.
Această propunere a fost primită de centrele Iaşi şi Cernăuţi, celelalte recunoscând-o abia după 4 luni, la Congresul studenţesc de la Iaşi, ca eficace. Eu am luat parte la Congresul studenţesc de la Cluj [din] anul 1919 unde am susţinut excluderea studenţilor jidani din organizaţiile noastre studenţeşti şi am triumfat prin Universităţile Cernăuţi şi Iaşi.
Chestiunile „numerus clausus“ şi a cadavrelor nu erau puse atunci în discuţie. Eu, apoi, la un congres mai mare nu am mai luat parte afară de cel din Iaşi, unde ne-am întrunit numai delegaţii facultăţilor (centrelor) şi care a avut loc: prima zi în Universitate, a doua zi la Cernăuţi unde am ţinut Congresul fără ca sala să ne fi fost dată; a 3-a zi am ţinut într-o pădure aproape de Bârsca şi apoi în casa lui Grigore Ghica pe str. Carol.
În prima zi am intrat în Universitate cu toată opunerea autorităţilor fiind bătaie cu forţele poliţieneşti şi de atunci sunt şi eu urmărit. Chiar din facultate am scăpat schimbând hainele mele naţionale cu ale unui coleg. De atunci, prin diferite travestiuri şi locuind pe la diferiţi prieteni am căutat să scap, şi am reuşit, de poliţie. În congresul de la Iaşi am hotărât continuarea luptei până la obţinerea revendicărilor noastre: numerus clausus chestiunea cadavrelor şi noul regulament universitar. Afară de studenţii din Bucureşti, toţi ceilalţi au fost pentru continuarea mişcării, iar din Bucureşti numai studentul Simion, prin abţineri de la cursuri şi acţiuni violente. După aceasta a urmat o perioadă de tăcere, în care timp am suferit nenumărate vexaţiuni din partea autorităţilor care ne opreau întrunirile şi care ne-au condus astfel la hotărârea care am luat-o”. Sursa interogatoriului este ”Totalitarismul de dreapta în România”, Colecţia Documente, 1996, p.387-389; ASRI, fond p, dosar nr. 111041, vol 2,f. 223-224.
Mişcarea Legionară şi-a asumat aceleaşi orori ca şi nazismul german ori fascismul italian
