Şeful SS, Heinrich Himmler, a fost profund impresionat de valoarea militară a tătarilor din Crimeea înrolaţi în armata germană.
Nazismul este o ideologie condamnabilă, care a dus la moartea a milioane de oameni în lagărele de exterminare ori în tranşeele celui de-al doilea război mondial. Însă nazismul conţinea şi o uluitoare doză de ipocrizie. Aceasta este relevată de cazul voluntarilor tătari care au luptat în unităţile de musulmani din armata germană din timpul primului război mondial. Povestea acestor legiuni a fost relatată pentru prima oară în presa românească de către revista Descoperă, care a preluat aproape integral un text alcătuit de un pasionat de istorie german, care semnează Nino Oktorino şi care abordează teme controversate din timpul celei mai mari conflagraţii mondiale.
Aceste texte sunt bazate pe informaţii reale şi care explică şi represaliile ordonate de Stalin împotriva tătarilor din Crimeea, la finalul celui de-al doilea război mondial. Însă aceste informaţii arată şi ipocrizia unor lideri nazişti, care interpretau ideologia bazată de rasism în funcţie de interesele lor de moment.
Contextul ideologic
În mod oficial, naziştii au împărţit omenirea în Herrenvolk, adică popoare de stăpâni, şi Untermensch, adică popoare destinate sclaviei ori exterminării. Din prima categorie făceau parte popoarele germanice, iar din cea de-a doua – evrei, ţigani ori slavi. În numele superiorităţii rasiale, o teorie neştiinţifică, apărută în secolul XIX, popoarele de stăpâni urmau să domine şi să exploateze popoarele de “suboameni”.
Realitatea practică
Însă ideologia nazistă a cunoscut numeroase contorsionări. Şi asta pentru că germanii care au atacat URSS în anul 1941 au fost primiţi în calitate de eliberatori de o serie de comunităţi care au cunoscut atât dominaţia rusească din perioada ţarismului, cât şi ororile bolşevismului. Musulmanii din URSS au fost printre cei mai încântaţi de venirea armatelor germane. Ei s-au înrolat, ca voluntari, în număr mare pentru a lupta împotriva bolşevicilor.
Circa 70.000 de musulmani, originari din Asia Centrală, din Caucaz, de pe Volga ori din Crimeea, au luat parte la lupte. Ei au format 26 de batalioane, grupate în mai multe legiuni. Printre cei mai buni militari au fost cei circa 20.000 de tătari din Crimeea şi de pe Volga. Urmaşii războinicilor care îngrozeau odinioară Europa au luptat cu o ardoare care i-a făcut pe liderii nazişti să-şi revizuiască ideologia. În timp ce Hitler îi considera pe musulmanii înrolaţi în armata germană demni de toată încrederea şi le permitea să aibă unităţile lor militare autonome, Heinrich Himmler, care era mai rasist decât însuşi Adolf Hitler, a emis o nouă teorie. Şi anume, faptul că în Rusia doar slavii şi evreii ar face parte din categoria oamenilor inferiori, în timp ce elemente asiatice, din rândul cărora s-au ridicat războinici precum Attila, Gingis-Han sau Tamerlan, ar constitui elemente superioare. Iar tătarii ar face parte cu toţii din această categorie “superioară”. Oficialii germani au adoptat, în consecinţă, o atitudine extrem de interesantă faţă de musulmani.
Heinrich Himmler era încântat de voluntarii mahomedani, pentru că el considera Islamul o religie războinică, masculină, care, spre deosebire de creştinism, punea accent pe valori împărtăşite şi de SS, cum ar fi supunerea faţă de şefi ori disponibilitatea pentru sacrificiu. Drept urmare, germanii au desfiinţat colhozurile din zonele musulmanilor, au redeschis moscheile închise de bolşevicii atei şi au plătit toate bunurile rechiziţionate de armata germană.
Mai mult, au fost tolerate o serie de comitete de conducere ale voluntarilor musulmani. Acestea au fost atât de influente încât au obţinut, de exemplu, scoaterea batalioanelor de musulmani de sub comanda ofiţerilor ruşi din trupele generalului Vlasov, cel care trecuse de partea naziştilor.
“Revizuirea” operată de Himmler contrazicea flagrant teoriile rasiste bazate pe faptul că popoarele superioare sunt formate din oameni blonzi ori şateni, cu ochii albaştri sau verzi. Ca o paranteză, nici Adolf Hitler în persoană nu corespundea idealului arian promovat de nazism.
Represaliile lui Stalin
La finalul războiului, toţi voluntarii musulmani din unităţi precum Wolgatatarische Legion au ajuns în mâinile bolşevicilor. Chiar şi cei luaţi prizonieri de Aliaţii occidentali au fost predaţi, în chip de trădători, Armatei Roşii. Cei mai mulţi au fost executaţi fără milă. Alţii au fost deportaţi în lagărele de exterminare din Asia Centrală. La rândul lor, tătarii din Crimeea, chiar şi cei care nu luptaseră de partea germanilor, au fost deportaţi cu toţii în Uzbekistan.
Mai mult de un milion de oameni au trecut prin această tragedie. 47 la sută dintre cei deportaţi au murit din cauza condiţiilor de detenţie. Tătarii nu au avut voie să se întoarcă în Crimeea până la destrămarea Uniunii Sovietice.
Acum două decenii, circa 250.000 dintre ei s-au întors pe plaiurile natale, iar acum se luptă pentru a-şi recupera pământurile şi pentru a-şi menţine vie identitatea, în condiţiile în care Crimeea a devenit o republică autonomă în cadrul Ucrainei, cu o imensă majoritate formată din ruşi şi din ucraineni.
