Literatura memorialistica consacrata celebrei familii de oameni politici si de stat romani – Bratienii – s-a imbogatit cu o noua lucrare de referinta. De data aceasta autorul aducerilor aminte despre Bratieni este un membru al ilustrei familii, "Dinastia de Arges" cum inspirat a numit-o Nicolae Iorga. Nicolae I. Pillat, autorul cartii Siluete din familia Bratianu (ed. Vremea), si-a intitulat astfel confesiunile sale despre inaintasi dar si despre unii contemporani cu el si pe care i-a cunoscut indeaproape. El a fost fiul Mariei (Mariuta) una din cele cinci fiice ale sotilor Pia si Ion C. Bratianu si sora celor trei frati: Ionel, Vintila si Dinu. Mama lui Nicolae I. Pillat s-a casatorit cu Ion N. Pillat, originar din Moldova, mosier si parlamentar liberal. Casnicia lor s-a dovedit trainica, reusita, au avut trei copii, cunoscutul poet Ion Pillat, Nicolae I. Pillat, autorul Siluetelor si Pia I. Pillat.
Scriitorul s-a nascut in anul 1894 si a incetat din viata probabil la putin timp dupa ultima sa prezenta in Bucuresti, cand in toamna lui 1975 incetase din viata sotia sa. Nicolae I. Pillat si-a petrecut anii copilariei in atmosfera plina de caldura si afectiune intretinuta de bunicii sai, Pia si Ion C. Bratianu, parintii mamei sale, Maria sau Mariuta cum era numita de toti. Aici, la resedinta Bratienilor de la Florica, Nicolae I. Pillat s-a dezvoltat fizic si psihic intr-un loc de neasemuita frumusete, in mijlocul unei naturi generoase, un paradis terestru unde, dupa cum marturiseste: "(…) deschideam de cum ma trezeam ferestrele si obloanele camerei mele care, dintr-o data, era inundata de soare si de cantecul pasarelelor. Personalitatea complexa a bunicii autorului, Pia Bratianu, este descrisa in tonuri pline de culoare, nuantate; era o femeie de o mare abnegatie, cu un puternic si inalt simt al datoriei.
Pia Bratianu
Sotia lui Ion C. Bratianu l-a inconjurat pe marele barbat al Romaniei cu devotamentul cel mai afectuos, total, prin insusi modul in care-i conducea casa, prin educatia data copiilor sai, prin interesul pe care il arata vietii politice a sotului, prin primirea pe care o facea prietenilor lui, prin dragostea pentru tara sa". Memorialistul aminteste cu vadita placere si emotie de atmosfera calda si plina de insufletire care i-a adunat si i-a cuprins pe membrii intregii familii prilejuita de sarbatorirea la Predeal a Piei Bratianu la implinirea varstei de 70 de ani, un prilej minunat cand "(…) s-a adunat toata familia si la sfarsitul mesei si-a facut intrarea triumfala un tort enorm, jumatate cu ciocolata, jumatate cu cafea, impodobit cu saptezeci de lumanari aprinse".
Pia Bratianu a incetat din viata in 1920, februarie, si a fost inmormantata in capela de la Florica unde odihneste intru vesnicie alaturi de sotul ei Ion C. Bratianu, de primul lor copil, Florica si de cei trei fii, Ionel, Vintila si Dinu. In versuri simple, dar pline de simtire, Nicolae I. Pillat evoca simbolul scump, de neuitat al primilor dar si celor mai frumosi ani de viata traiti la Florica: Esti pentru noi caminul luminos / spre care gandu-n orice clipa se indreapta / Spre iedera acoperisului frumos / Copilaria noastra vesnic ne asteapta. Scriitorul consacra randuri incarcate de o calda pretuire pentru mama sa aflata pe patul unei grele suferinte fizice. La anii unei venerabile senectuti cand implinise 76 de ani o definea cu o indreptatita apreciere: A fost o mare doamna pe care toti continua sa o respecte si sa o iubeasca, o mare doamna prin educatia pe care a primit-o, prin cea pe care a stiut sa o dea copiilor ei, prin tinuta morala si fizica, o mare doamna care astazi, cu sanatatea faramata, e inchisa intr-un turn al tacerii.
In anii Primului Razboi Mondial mama scriitorului a fost si o remarcabila activista pe taram social, bunaoara aflata la Paris ea a infiintat o cantina pentru studentii care invatau in capitala Frantei si, dupa intoarcerea ei in tara a prezidat opere de binefacere consacrandu-le mult timp si nemenajandu-si deloc sanatatea. Ramasa in Bucuresti in timpul ocupatiei germane din anii Primului Razboi Mondial, Mariuta Pillat s-a ocupat cu mult devotament de cresterea, instruirea si educarea celor doi mici copii ai fratelui si surorii lui Nicolae I. Pillat, micutii neputand din cauza varstei fragede sa mearga si sa reziste greului refugiu la Iasi. Din cuprinsul a doua scrisori expediate fiului ei Nicolae rezulta ca Mariuta Pillat se ocupa de amenajarea unui camin de ucenici industriali si de conducerea unui grup de cercetasi la Predeal (17 noiembrie 1924, 16 august 1930, ambele scrisori expediate din Predeal).
Portretul Sabinei
Celei de a doua fiice a sotilor Pia si Ion C. Bratianu, Sabina, casatorita cu medicul Constantin Cantacuzino, Nicolae I. Pillat ii consacra un interesant, si mai putin cunoscut portret celor care s-au consacrat cunoasterii vietii ilustrei familii de la Florica. Matusa Bi cum ii spuneau cei trei nepoti, copiii lui Mariuta si Ion N. Pillat, s-a remarcat printr-o tinerete fizica de exceptie chiar si la venerabila varsta de optzeci de ani. Caracterul ei integru era de notorietate, proverbial, comportamentul ei se remarca prin ferme trasaturi constructive, ea era un factor de coagulare a tuturor membrilor familiei. Ea era o persoana de mare cultura artistica, literara, muzicala, care a calatorit mult, care isi aducea aminte de toate lucrurile frumoase vazute, inteligenta matusa Bi e mereu interesanta. Plina de energie, cu un spirit organizatoric remarcabil, Sabina Cantacuzino s-a ocupat activ de "Universitatea Libera" institutie de cultura la care se prezentau conferinte, multe cu o tematica de istorie a romanilor.
In cuprinsul unei scrisori adresate lui Nicolae I. Pillat, 6 mai 1941, Sabina Cantacuzino ii semnala ceremonia comemorarii lui Ion C. Bratianu decedat la 4 mai 1891 (Parastasul de jumatate de secol de la moartea lui Ion C. Bratianu). In ziua respectiva a fost sfintita bisericuta de lemn adusa de Ionel Bratianu de la Albac la Florica. Un tren special a asigurat transportul participantilor la ceremonia comemorativa, organizarea acestei deplasari revenind Fundatiei I.C. Bratianu. Slujba de pomenire a inceput la ora 10.30 pentru public dar rugaciunile s-au rostit de la sapte dimineata, s-au expus opt discursuri in memoria marelui disparut. si isi incheie Sabina Cantacuzino scrisoarea despre aceasta ceremonie de neuitat: "Toate (discursurile n.n.) au vorbit despre exemplul dat de tata, era emotionant. Publicul atat de numeros asculta cu religiozitate, sub o ploaie torentiala care a fost singurul lucru neplacut, soarele iesind de-abia la sfarsitul ceremoniei."
Puternic conturata in paginile cartii este silueta unchiului Ionel (Ion I.C. Bratianu). Remarca foarte exact autorul cartii despre rolul lui Ionel Bratianu in dezvoltarea edilitara a resedintei familiei de la Florica: "Daca bunica a fost sufletul casei de la Florica, Ionel a fost constructorul ei." Opera de ctitor a marelui om politic roman s-a exprimat in numeroase initiative care au dat o noua infatisare vechii case ridicate de parintele sau. Refacerea locuintei a constat in adaugarea multor camere noi, cu baie, amenajarea unei biblioteci imense, modificari, reparatii si reconstituiri au fost operate la grajdurile, staulele, cotetele animalelor si pasarilor, la casa gradinarului, la pivnite si alte dependinte. O singura exceptie a existat in toata aceasta opera transformatoare: "Numai camera bunicului a ramas intacta si nu a fost atinsa niciodata" Ionel Bratianu era si un bun pedagog, dornic sa lustruiasca si sa educe in acelasi timp pe nepotii lui.
Nicolae I. Pillat isi aminteste cum Unchiul Ionel il invata numele localitatilor pe care le vedeau in departare, amandoi aflati pe varful colinei de la Florica. Era un foarte bun gospodar, isi iubea mult casa si gradina stabilind prin ordine ferme trasarea noilor alei, tunsul copacilor sau taierea ramurilor acestora. Ionel Bratianu era un mare amator de excursii cu masina, atat in tara cat si in strainatate. Ce fel de om era Ionel Bratianu in viziunea nepotului sau, autorul Siluetelor? "Unchiul Ionel era un barbat foarte frumos, cu privirea profunda, si din toata fiinta lui emanau o puternica autoritate si un farmec uimitor. In ultimii ani de viata, iarna, cand iesea din casa cu mantoul de zibelina si caciula de blana, prin alura fizica si maretia morala inspira respect tuturor. Cu aerul lui visator si cateodata nonsalant, era un om al faptei care vedea corect nu numai prezentul, ci si viitorul.
La fel ca tatal lui, s-a consacrat pe de-a-ntregul tarii sale. A construit Romania Mare pe care a stiut sa o mentina, in ciuda numeroaselor obstacole si dificultati." Ceilalti doi unchi ai lui Nicolae I. Pillat, Dinu si Vintila, fratii lui Ionel Bratianu, fac obiectul unor reusite creionari, siluetele acestora remarcandu-se prin culoare si vigoare portretistica. Constantin (Dinu) I. C. Bratianu era un foarte bun povestitor, autorul Siluetelor isi amintea farmecul povestilor celor O mie si una de nopti pe care le asculta de la unchiul sau. Iar atractivitatea lor consta in faptul ca povestitorul le prezenta "intr-un mod asa de colorat, asa de pasionant, asa de potrivit cu varsta noastra, incat stateam sa-l ascultam nemiscati ore intregi."
Dinu Bratianu
In opinia autorului Siluetelor, Dinu Bratianu era un barbat foarte frumos, care si la saptezeci si sapte de ani isi pastrase vigoarea fizica si prospetimea morala. La Florica se ingrijea de lucrarile specifice cultivarii viei si livezii. Dinu Bratianu a ocupat ani buni functia de director al Fabricii de hartie de la Letea (Bacau). De neuitat a ramas pentru copilul Nicolae I. Pillat care avea sase-sapte ani momentul cand a fost luat de unchiul Dinu intr-o excursie in Carpatii Moldovei, mai exact in Ceahlau, un prilej minunat de a cunoaste natura si frumusetile tarii, istoria si geografia acelor locuri de basm. Dinu Bratianu a fost si un vanator pasionat, un om care a trait o viata activa in mijlocul naturii.
Cel de al treilea unchi, Vintila Bratianu, a fost unul dintre cei mai interesanti membri ai "Dinastiei de Arges", un om mult deosebit de ceilalti frati si de surorile sale, o persoana de o factura psihica aparte "Era de o timiditate extrema, care nu i-a trecut niciodata, nici macar cand a ajuns presedintele Partidului Liberal, dupa moartea fratelui sau (Ionel Bratianu n.n.) si presedinte al Consiliului de Ministri." Vintila I. C. Bratianu contrasta prin comportamentul sau exemplar fata de toti oamenii politici din Romania dinainte si dupa Primul Razboi Mondial, deoarece era: "Modest, simplu, ferm cu principiile lui, la fel de sever cu sine insusi ca si cu ceilalti, era energic si de un patriotism tenace." si el ca si ceilalti frati si surori ii iubea pe nepoti dar acestia erau mai rezervati fata de el datorita severitatii pe care o afisa si o exprima prin a-i certa si mustra pe micutii pusi pe sotii.
Politicos din cale afara, Vintila I. C. Bratianu isi manifesta exemplar respectul fata de persoanele in varsta si chiar in absenta acestora le insotea numele dupa caz cu apelativul "domnul" sau "doamna". Nu era obisnuit sa-i placa familiaritatea cu cei cu care venea des in contact si, in ceea ce il privea nu ii placea sa-si afiseze superioritatea in fata interlocutorilor sai. Era de o harnicie iesita din comun, muncind din zorii zilei pana seara tarziu iar scopul intregii sale vieti a fost sa ajute tara, sa progreseze Romania. In numele acestei credinte de nestramutat scrie Nicolae I. Pillat: "Sinceritatea lui, adesea brutala, era temuta. Nu admitea nici o derogare de la datorie, nici o favoare, nici un compromis." Altruist, plin de iubire fata de semenii sai nu a pregetat in 1918, sa ia la el acasa un fiu de taran cazut la datorie pe front, copilul Gheorghe, de aceeasi varsta cu fiul familiei Lia si Vintila I.C. Bratianu, Vintilica, ambii copii invatand si crescand impreuna, nefacandu-se nici o diferenta in instructia si educatia acordata lor.
Ultimele doua Siluete feminine ale cartii sunt cele doua fiice mai mici ale sotilor Pia si Ion C. Bratianu, Tatiana (Tati) si Pia. Scriitorul isi indreapta cu recunostinta gandurile catre matusa Tati care l-a invatat sa citeasca, slovele alfabetului devenind atractive deoarece il rasplatea cu litere din ciocolata. Era o femeie inzestrata cu un pronuntat spirit critic dar si de contrazicere si regreta atunci cand exprimarea ei nu era cea mai potrivita, lucru care demonstra bunatatea ei sufleteasca. Era o femeie foarte credincioasa: "Dintre toti membrii familiei, matusa Tati a fost singura care a avut o credinta foarte adanca in Dumnezeu." Matusa Pia s-a ocupat de instruirea lui Nicolae I. Pillat in ciclul primar dar si mai tarziu cand acesta sustinea examenele la Liceul "Ion Bratianu" din Pitesti.
"Datorita matusii Pia, extrem de apropiata de fratii si surorile ei, ea s-a devotat in egala masura si copiilor lor, nepotilor. si-a consacrat mult din timpul pe care il avea la dispozitie operelor de caritate pe care le conducea cu energie si inteligenta." Autorul pune capat amintirilor sale cu celebrul vers din Horatiu "Eheu! Fugaces laburunt anni" (Cum se scurg anii in fuga) inchizand astfel la loc o fereastra deschisa pentru un scurt timp spre trecutul sau. Pia si Ion C. Bratianu au locuit initial pe Calea Herastraului, astazi Calea Dorobantilor la numarul 23. Ulterior au locuit pe strada Cismeaua Rosie numit apoi Fantanele, dupa aceea Berthelot, iar mai tarziu s-au mutat pe strada Coltei nr. 58 situata in fata Palatului sutu, sediul de astazi al Muzeului de Istorie a Municipiului Bucuresti. Pe strada Biserica Amzei nr. 5-7 (fosta Lascar Catargiu nr. 5) a locuit Ion I.C. Bratianu si sotia sa Elisa.
Pe Calea Dorobantilor la nr. 16 a fost locuinta lui Constantin (Dinu) I.C. Bratianu. Vintila I.C. Bratianu a locuit pe strada Aurel Vlaicu nr. 19. Casa din strada Romana nr. 6 (astazi strada Nicolae Iorga nr. 8) a fost locuita de Mariuta Pillat. In strada Visarion nr. 6, imobilul a apartinut copiilor generalului Constantin I. Bratianu, varul lui Ion C. Bratianu. Casa a devenit in 1924 proprietatea lui Constantin Bebe Bratianu.
