Acum 93 de ani, la data de 15 octombrie 1922, Ferdinand I a fost încoronat la Alba Iulia drept rege al tuturor românilor.
Suveranul urcase pe tron în anul 1914, după moartea unchiului său, Carol I. Între anii 1914 – 1918, România lui Ferdinand I a participat la primul Război Mondial de partea Antantei, iar una dintre consecințele războiului a fost întregirea României.
Ceremonia de încoronare de la Alba Iulia, din anul 1922, a consfințit această realitate, datorată, în bună măsură, viziunii politice a suveranului României.
Decizia ca România să intre în război de partea Antantei (Anglia – Franța – Rusia), în loc să susțină Puterile Centrale (Germania – Austro-Ungaria) a fost extrem de complicată pentru regele Ferdinand.
Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut, în anul 1865, ca prinț german, din ramura catolică a familiei de Hohenzollern – dinastia regală a Prusiei. Unchiul regelui Ferdinand a fost Carol I, primul rege al României, provenit din aceeași familie nobiliară germană.
Pe timpul domniei lui Carol I, România a fost apropiată de Germania. În anul 1914, imediat după izbucnirea războiului, Carol I a propus ca România să intre în război de partea Puterilor Centrale, dar propunerea suveranului a fost respinsă în Consiliul de Coroană.
La două zile după aceea, regele Carol I a murit și a fost urmat pe tron de Ferdinand. Imediat după depunerea jurământului, noul suveran a promis că va fi „bun român“.
În perioada 1914 – 1916, România și-a păstrat neutralitatea. Abia în anul 1916, România a intrat în război, de partea Antantei, împotriva Germaniei și Austro-Ungariei. Decizia a fost luată în Consiliul de Coroană din august 1916.
La acel moment, Petre Carp, lider al Partidului Conservator (una dintre cele două forțe politice ale României, alături de PNL) i-a atras atenția regelui Ferdinand că nu are dreptul să susțină cauza Antantei, întrucât face parte din familia germană Hohenzollern.
Iată răspunsul memorabil al regelui Ferdinand:
„Domnule Carp, ştiu foarte bine că sunt un Hohenzollern, nu era nevoie să-mi aminteşti dumneata. Dacă interesele patriei de origine ar corespunde cu cele ale României, n-aş ezita să adopt opiniile dumneavoastră; această soluţie ar fi cea mai uşoară pentru mine. Dar, scormonind adânc în conştiinţa mea, am ajuns, cu durere, la concluzia că interesele României nu merg alături de cele ale Austro-Ungariei şi în consecinţă cu cele ale Germaniei. A trebuit să-i impun inimii mele tăcerea; asta nu a fost uşor; cu sufletul torturat am luat hotărârea de a-mi face datoria faţă de poporul român, ale cărui destine le conduc. Cu durere, dar cu convingerea că decizia acestei zile este singura care concordă cu destinul ţării mele“.
Imediat după decizia din Consiliul de Coroană, regele și membrii Guvernului au transmis o Proclamație către Țară: „Înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit pentru o clipă: Unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor“.
„Dinastia mea este română”
Drept represalii, șeful Casei Nobiliare de Hohenzollern, Wilhelm al II-lea, care era împăratul Germaniei, l-a exclus pe Ferdinand din Casa de Hohenzollern. „Dinastia mea este română. Este o greşeală să afirmi că este străină, germană”, a răspuns regele Ferdinand.
Sub conducerea regelui Ferdinand și a soției sale, regina Maria, România a participat la primul război mondial. Tratatele de pace din anul 1919 au găsit România de partea statelor învingătoare și, drept urmare, au consfințit juridic existența României Mari, cu noile sale frontiere. Acestea reuneau toate provinciile românești, inclusiv Transilvania, Banatul, Basarabia și Bucovina.
Ferdinand I a fost încoronat în catedrala din Alba Iulia, la data de 15 octombrie 1922, drept rege al tuturor românilor. Ei l-au denumit Ferdinand Întregitorul sau Ferdinand cel Loial – pentru că, în ciuda originii sale germane, a rămas credincios României.
A rămas în istorie și mesajul regelui Ferdinand, din 15 octombrie 1922, de la Alba Iulia:
„Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, Coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României Mari, mă închin cu evlavie în faţa memoriei celor care, în toate vremurile şi pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfele lor, au asigurat unitatea naţională“.
