În Penitenciarul Gherla, deținuții au trăit mai multe povești de dragoste prin obloanele celulelor. Una dintre aceste povești, rememorată de Paul Goma, în lucrarea „Gherla. Dialog monologat”, este cea a unui student din Timișoara, îndrăgostit de logodnica lui.
Autorul cărții l-a numit „logodnicul albastru”, pentru că tânărul l-a rugat pe un camarad care a fost eliberat să îi transmită iubitei lui să vină la Gherla, cu un batic albastru pe cap, iar el urma să fluture, prin oblon, o batistă albastră, ca să se recunoască.
Citește și: Poveste din ţinuturile lui Roş Împărat
„«Du-te la Gherla, duminică spre prânz, în piața din fața închisorii; plimbă-te în așa fel, încât să nu atragi atenția gărzii ; să fii atentă la fereastra – să zicem: a șasea, numărînd de la stânga, de la ultimul etaj: când o să vezi că, de după oblon o să apară o batistă albastră, să-ți pui pe cap un batic albastru – el are să fie cel cu batista»”, suna mesajul pe care l-a primit tânăra îndrăgostită.
Femeia a făcut cum i s-a spus. A venit în piața închisorii, cinci duminici consecutive. Însă, studentul a fost mutat în altă celulă. Logodnica nu s-a gândit să înconjoare închisoarea, așa că îndrăgostiții nu s-au mai văzut timp de trei luni.
„Abia după trei luni – un nou mesager: «Procură-ți un coș, răsaduri de flori, o săpăligă și o stropitoare; duminica dimineață intri în cimitirul din stânga închisorii; mergi pe aleea centrală până la mormântul cutare: al cincilea și al unsprezecelea pe stânga sunt neîngrijite, abandonate, nu-i nici un pericol, apucă-te și îngrijește-le, ca și cum ar fi morții tăi; când îți vine bine, uită-te la fereastra cutare de la etajul cutare: ai să vezi batista albastră…»”, continuă povestea.
Citește și: Sacrificiul suprem pentru iubire: Povestea Ecaterinei Bălăcioiu și a lui Eugen Lovinescu
Fata a început să îngrijească mormintele, numai ca să își zărească iubitul. Însă, de teamă să nu fie descoperită, logodnica se mulțumea să vadă doar că a apărut batista la oblon.
„Bine-nțeles ar fi putut comunica prin semne, dar logodnica era din cale-afară de prudentă: de multe ori nici nu îndrăznea să ridice ochii, după ce se asigura că batista a apărut”, a spus autorul.
După ce „logodnicul albastru” a fost mutat din celulă, cuplului i-a fost mult mai greu să se vadă. Însă, îndrăgostitul a primit ajutor de la un coleg de celulă, Gănescu, student la cinematografie, care a improvizat un ochean.
Citește și: Povestea de dragoste din munți: Toma Arnăuțoiu și Maria Plop
„În materie de… inventivitate, în închisoare trebuie să fii într-adevăr cineva, ca să uimești (…) Gănescu era un cineva (…) uluia lumea! (…) a confecționat un fel de ochean (…) De la ochelariștii din celulă a împrumutat o lentilă (…) ca ocular ori ca obiectiv (…) pentru cealaltă, Gănescu a șlefuit o bucată de coadă de periuță de dinți… Cei care au privit prin acel ochean spuneau că imaginea era oarecum tulbure, dar… apropiată! Or apropierea femeii era esențialul”, și-a amintit Goma.
În Penitenciarul Gherla, s-au mai petrecut și alte povești de iubire ale unor deținuți care își doreau să își zărească iubitele prin obloanele zidurilor care îi despărțeau.
„Cunosc încă o sută de asemenea minuni…”, a spus autorul.
Toate aceste povești de dragoste prin intermediul găurilor din obloane încep cu „A fost odată o închisoare: Gherla”, a mai notat Goma.
Citește și: Povestea de dragoste din spatele unui cântec săsesc celebru
