Apariţia unei situaţii socioeconomice speciale impune eficientizarea activităţii administrative şi corectarea modului defectuos de finanţare a cercetării. România şi-a asumat numeroase angajamente internaţionale în domeniul cercetării, pe care va trebui să le onoreze.
Revista Nature (Marea Britanie), aflată în topul revistelor ştiinţifice, a publicat în numărul său din 17 iunie 2010, rezultatul unei analize jurnalistice de amploare privind gradul de aplicare al măsurării calităţii activităţii în cercetare, al modului cum cercetătorii cred în „the use of metrics in science”. Deci, cum sunt folosiţi indicatorii scientometrici care au fost introduşi de National Science Board al SUA în 1972 cu scopul de a evidenţia „eforturile naţiunii americane în cercetare şi dezvoltare, importante în creşterea economică…” Exemple de indicatori: numărul de lucrări publicate în revistele top ale ISI (Institute of Scientific Information), numărul de citări al articolelor publicate, indicele Hirsch al unui cercetător, numărul de brevete aplicate. Au răspuns peste 150 de cercetători, numeroşi conducători de instituţii din peste 30 de ţări ale lumii. Dintre personalităţile ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional, invitate să scrie un articol privind situaţia actuală şi sarcinile scientometriei, îl cităm doar pe Tibor Braun, fondatorul (1978) şi redactorul-şef al revistei internaţionale Scientometrics (nici un abonament în România!) editată de Springer-Germania.
Analiza efectuată s-a referit şi la modul cum această metrică a ştiinţei este folosită în deciziile administrative privind finanţarea proiectelor de cercetare sau în concursurile de titularizare ale candidaţilor la posturi didactice sau de cercetare. Concluziile redacţiei demonstrează fară echivoc faptul că peste 70% din respondenţi apreciază şi aplică metrica ştiinţei ca un element fundamental al criteriilor de evaluare a calităţii cercetării.
Indicele Hirsch
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru exprimarea valorii activităţii unui cercetător, după numărul citărilor articolelor pe care le-a publicat, este indicele h, care a fost adoptat imediat de comunitatea ştiinţifică internaţională de la crearea sa în 2005 de către fizicianul Jorge Hirsch (SUA). După definiţia lui Hirsch, un cercetător care a publicat, de exemplu, 20 de articole, fiecare fiind citat de cel puţin 20 de ori, va avea un indice h=20. Acesta este important pentru un cercetător fiindcă măsoară simultan calitatea unui articol al său şi modul în care se reflectă valoarea acestuia în numărul de citări. El nu coboară cu vârsta, dimpotrivă poate creşte. În prezent, indicele h şi-a lărgit aria de aplicare, fiind calculat şi pentru stabilirea, per ansamblu, a valorii lucrărilor cercetătorilor dintr-un laborator, institut sau o universitate, dar şi pentru o ţară într-un anumit domeniu al ştiinţei.
În contextul situaţiei de la noi semnalăm două acţiuni care încearcă să alinieze România la trendul internaţional privind evaluarea valorii unui cercetător. Cum se vor aplica aceste „experimente” rămâne de văzut.
Început de reorganizare a cercetării ?
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului (OUG) apărută în Monitorul Oficial, partea I, nr. 448/1.07.2010, a decis înfiinţarea unei agenţii de finanţare a cercetării, ca urmare a comasării prin fuziune a trei agenţii din cadrul ANCS (Autoritatea Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică), fiindcă, se justifică în motivaţia OUG, „domeniul (lor) de acţiune este similar”.
Apariţia unei situaţii socioeconomice speciale a impus eficientizarea activităţii administrative şi corectarea modului defectuos de finanţare a cercetării. Se ştie că România şi-a asumat numeroase angajamente internaţionale în domeniul cercetării (prioritate strategică a politicii UE), pe care va trebui să le onoreze. Apare deci important în activitatea nou createi agenţii transparenţa modului de alocare a puţinilor bani pentru proiectele de cercetare, care trebuie analizate conform criteriilor de evaluare internaţionale. Evident, şeful agenţiei ar trebui să fie, ca în toate ţările UE, o personalitate ştiinţifică de prim rang. Ar fi lăudabil să se continue în acest fel politica de numiri ca demnitari a valorilor profesionale atestate internaţional, începută cu ministrul Daniel Funeriu, care are un indice h=10, excelent, conform standardelor internaţionale pentru vârsta sa de 39 de ani.
Noua agenţie ar trebui să elimine acordarea de fonduri cercetătorilor tip „băieţi deştepţi” care au primit bani dar nu au produs lucrări ISI, deci nu au citări, indice h şi nici brevete. Să sperăm că se va pune punct acestei situaţii binecunoscute, incredibile, de tip „ajutor social necuvenit”, semnalată şi de mass-media, dar faţă de care nu s-a luat nici o atitudine oficială şi durează în România de 20 de ani.
Exerciţiul Naţional de Evaluare a Cercetării (ENEC)
Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) a supus proiectul ENEC pe care îl coordonează, unei largi dezbateri academice naţionale. Proiectul are ca scop principal să furnizeze decidenţilor politici şi structurilor instituţionale un instrument de măsurare a calităţii cercetării din universităţile româneşti. Termenul „scientometrie” nu apare în textul ENEC, fiindcă în România, în scientometrie ca şi la fotbal, se pricepe toată lumea. Ştiinţa Scientometriei, inexistentă în România, s-a dezvoltat exploziv în ultimele patru decenii, situaţie care nu se reflectă în ENEC – ghidul general al evaluatorului, sau în glosarul de termeni unde indicele h lipseşte.
Unul din obiectivele declarate ale ENEC este „detectarea vârfu rilor de excelenţă”, a elitelor României din diferite domenii ale ştiinţei care asigură prin rezultatele creaţiei lor competitivitatea unei universităţi la nivel internaţional. Un „exerciţiu de identificare” a elitelor a fost realizat, păstrând proporţiile, fără existenţa unui proiect – finanţat – special. Elitele a căror biografie a fost consemnată în volum nu au fost consultate pentru ENEC. O elită în România are o definiţie locală, parohială. Valoarea ei pro fesională atestată internaţional la nivelul colegilor din Vest, până azi, nu contează în ţara noastră. Realizarea unei liste a elitelor României (foarte puţine!), pe do- menii ale ştiinţei, nu reprezintă o dificultate, putând fi reali zată în câteva zile. Nu există acest interes ca elitele reale să fie cunoscute, să fie comparate cu elitele „oficiale” (solicitate în diferite comitete şi comiţii!), pe baza indicelui h. Surprizele ar fi enorme !
De aceea exerciţiul ENEC, realizat în afara unei reforme a cercetării, rămâne, după părerea noastră, doar un „exerciţiu” costisitor, cu aplicabilitate discutabilă. Este greu de crezut că alocarea fondurilor, indiferent cât de puţine vor fi, nu se va face, ca şi până acum, dupa dorinţa baronilor şi microsultanilor – inamovibili deocamdată – din cercetarea şi universitatea românească.
