14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportAtletismOtzi, "omul gheţurilor", în mărime naturală în 3D

Otzi, “omul gheţurilor”, în mărime naturală în 3D

O copie în mărime naturală a lui Otzi, omul gheţurilor de 5.300 de ani, al cărui corp mumificat a fost descoperit în Alpi în 1991, a fost realizată cu ajutorul tehnicilor de imprimare în 3D şi prezentată miercuri de oameni de ştiinţă, relatează directmatin.fr, preluat de Agerpres. Muzeul arheologic al Tirolului de Sud din Bolzano (Italia) a prezentat o fotografie a reconstituirii. 

Mumia lui Otzi, excepţional conservată, a fost reconstituită cu fidelitate din răşină cu ajutorul unei tehnici de imagistică tomografică, fiind imprimată în 3D şi apoi sculptată şi pictată câteva luni de artistul american Gary Staab, arată într-un comunicat muzeul din Bolzano. “Reconstrucţia mâinilor, pentru care scannerul nu a putut capta date, a fost o adevărată provocare”, potrivit muzeului unde se păstrează mumia lui Otzi şi copiile sale. 

Au fost realizate trei copii, dintre care una va fi prezentată în cadrul unei expoziţii itinerante în Statele Unite, prima etapă fiind Muzeul de Ştiinţe Naturale din Raleigh (Carolina de Nord), în octombrie 2017. Celelalte două vor fi utilizate în scopuri didactice la laboratorul de genetică Cold Spring Harbor DNA learning Center din New York. 

Descoperirea lui Otzi, la o altitudine de 3.210 metri, de către doi excursionişti germani, într-un gheţar alpin dintre Austria şi Italia, a constituit o senzaţie arheologică, iar studierea mumiei continuă să fie sursa multor descoperiri ştiinţifice. Analiza bacteriilor găsite în stomacul său pare a confirma un mare val migrator în Europa dinspre Orientul Apropiat în preistorie, mai recent decât se crezuse. 

Secvenţierea completă a ADN-ului său, realizată în 2012, a dus la concluzia că Otzi avea ochii căprui, părul negru şi că descindea din populaţii sosite în Europa, având strămoşi în Sardinia şi Caucaz. În vârstă de 50 de ani, el ar fi murit asasinat, potrivit oamenilor de ştiinţă, care au descoperit o bucată dintr-un vârf de săgeată în regiunea dorsală, ce i-ar fi tăiat o arteră.

Cele mai citite

Stația STB Orizont revine pe amplasamentul de bază

Stația „Orizont” revine pe amplasamentul de bază, informează Societatea de Transport București (STB). “Avȃnd ȋn vedere finalizarea lucrărilor la proiectul „Reabilitare rețele termice Loc 3...

Stația STB Orizont revine pe amplasamentul de bază

Stația „Orizont” revine pe amplasamentul de bază, informează Societatea de Transport București (STB). “Avȃnd ȋn vedere finalizarea lucrărilor la proiectul „Reabilitare rețele termice Loc 3...

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...
Ultima oră
Pe aceeași temă