Scrisoarea reginei Maria către fiul său: „Atunci m-am ridicat ca o tigroaică, din dragoste pentru tine, Carol, pentru că mai credeam în tine”

de Beatrice Kiseleff , 04 august 2014

Textul pe care îl republicăm mai jos a apărut la 16 martie 1941, în ziarul Universul, la 15 ani de la redactarea lui. „Acest document este un catehism măreț al misiunii unui rege. Un document uman de o profundă adâncime. Este, în același timp, un act istoric și un monument etic. Acest document dovedește nu numai puterile nesfârșite de mamă ale Marei Regine, dar și cumpăna aspră care a ținut-o în numele Dinastiei, în fruntea destinelor naționale și a răspunderii în fața istoriei", comentau cei de la Universul.

Context

Se cunosc greșelile făcute de regele Carol al II-lea în tinerețea sa. Era o fire nestatornică, ușuratică și șovăielnică, pradă a numeroaselor sale pasiuni: mașinile, vânătoarea, filatelia și, mai ales, femeile.

Regina Maria, mama lui, cunoștea, bineînțeles, firea fiului său și-l dojenea pentru comportarea sa, încă din 1919, după aventura și nunta secretă cu Jeanne-Marie-Valentine Lambrino:

Ne dăduseși o declarație formală și semnată, asigurându-ne că aveai să-ți îndeplinești datoria cu demnitate, atât cât ar fi socotit taică-tău că țara avea nevoie de tine, adică până ar fi scăpat de greutăți, și la sfârșitul acestei perioade, ai fi declarat cu sinceritate dacă ți-ai schimbat sau nu părerea și apoi, pentru buna purtare, ai fi căpătat dreptul la ceea ce tu numești fericirea ta și noi considerăm nenorocirea ta. În loc de toate acestea te-ai purtat în toate împrejurările mai prejos de tine însuți, de rangul tău, de educația ta: ai coborât din ce în ce, până a te da pe mâna unor oameni lipsiți de orice fel de cod al onoarei și care te-au făcut să decazi la nivelul lor. Ai rupt orice legătură cu tot ce-ți era scump și sacru. Ți-ai renegat țara, surorile și fratele, tradițiile și datoria, într-o vreme când, mai mult decât oricând în istorie, România avea nevoie de conducători. Tocmai tu, care trebuia să le fii exemplu, să le întruchipezi speranțele, ți-ai părăsit postul, la ceasul când țara îndura cea mai mare umilință, când părinții tăi luptau, pas cu pas, împotriva unor greutăți zdrobitoare, ca să fugi cu o femeie. [Paul al României (1988) King Carol II. A Life of my Grandfather. London: Meten. Tradusă în limba română de Ileana Vulpescu, sub titlul: Carol al II-lea, Rege al României, București: Holding Reporter, 1991].

La sfârșitul anului 1924, la balul garnizoanei București, care avea loc în fiecare an, iarna, datorită faptului că regele Ferdinand era bolnav, l-a trimis în locul lui pe prințul Carol. Iar Elena, soția lui Carol, a rămas acasă pentru a-l îngriji pe rege. La acel bal prințul a remarcat-o și a cunoscut-o pe tânara, divorțata, Elena Lupescu, dupa cum se prezenta ea (Lupescu probabil ca era traducerea numelui său german, Wolf, iar Elena era numele pe care și-l alesese. De fapt, o chema Marta sau Magda).

Iată cum este prezentat momentul de Joachim von Kürenberg în volumul său Carol al II-lea și doamna Lupescu:

Începe balul. Prințul moștenitor poartă uniforma regimentului de vânători de munte. Pentru început, nu dansează, discută cu ofițeri mai în vârstă ai statului major. În mijlocul discuției, prințul devine, însă, neliniștit și nervos. Privirile sale urmăresc o tânără femeie de circa 22 de ani, cu păr roșu tițian, trăsături fine, ochi mari și expresivi. Partenerul ei de dans este un tânăr ofițer. Când se oprește muzica, acesta o conduce înapoi la estrada, iar ea îi aruncă prințului o privire fugară.

Când a reînceput muzica, prințul a invitat-o la dans. Așa a început idila și scandalul Carol-Lupescu, scandal care a făcut subiectul multor articole de ziar din epocă. Prințul, însă, nu a mai renunțat la ea. Aventura era amplu comentată în oraș.

Regele nu dă pentru început crezare zvonurilor, iar când i se dau amănunte, își iese din fire. El pusese tot ce se petrecuse până atunci pe seama tinereții și a lipsei de experiență a prințului. Acum, însă, Carol pune din nou în primejdie Dinastia și tronul. Situația era acum cu atât mai gravă cu cât prințul era căsătorit și tată de familie. Regele îl cheamă în biblioteca sa și îi atrage atenția că are deja 32 de ani, că este moștenitorul tronului, că are obligații față de țara, față de familia sa, față de soție și fata de micul Mihai. Căsnicia e sfântă și trebuie respectată.

După acestea, regele îi cere prințului Carol să «rupă fără întârziere orice relație cu această femeie» [..]. Deși, doamna Lupescu este înștiințată, printr-un intermediar, de decizia regelui, nici ea, nici Carol nu-i dau ascultare. Când „regele află că prințul se întâlnește în continuare cu doamna Lupescu, decide, la 2 iunie 1925, să-și modifice testamentul, luând în considerare noile împrejurări apărute odată cu intrarea în joc a doamnei Lupescu [idem].

Regina, suflet de mamă, nu renunță, se gândește să-și trimită fiul într-o călătorie, pentru a-l despărți de iubita lui. În timp ce se tot gândea unde să-l trimită, vine vestea morții mătușii ei, regina Alexandra a Angliei. Așa că îl trimite pe Carol la Londra, să asiste la ceremonia funerară ca reprezentant al Casei Regale a României. Înainte de plecarea spre Londra, regele îl pune pe Carol să-și dea cuvântul că se va întoarce în țară înainte de Crăciun.

Carol participă la ceremonie, dar gândul lui era doar la Elena Lupescu și la o nouă viață pe care să și-o facă împreuna cu ea.

Se apropie Craciunul, fără ca la București să fi sosit vreo veste de la prințul Carol. Întrebat despre Alteța Regală, ambasadorul României în Anglia răspunde că acesta ar fi plecat, «din motive necunoscute» în Italia. În seara de Ajun, regele primește o scrisoare datată Veneția, 24 decembrie 1925, în care prințul nu pomenește nici de promisiunea făcută tatălui său, nici de iubita sa. El își justifică hotărârea invocând divergențe cu liberalii și cu Ionel Brătianu. [idem].

Scrisoarea

Urmează renunțarea la succesiune (era deja a treia) și cere „să fie șters din registrul familiei regale și să i se acorde dreptul de a trăi sub un alt nume.” Și se obligă să nu mai calce în România timp de zece ani. Chiar în aceeași seară, regina îi scrie la Veneția următoarea scrisoare:

Ce aș putea să-ți spun, Carol, fiul meu? Ce poate să spună o mamă fiului său atunci când îi străpunge inima pentru a doua oară?

Aveai totul: o țară care avea nevoie de tine, o muncă măreatță înaintea ta, un viitor mare, un cămin fermecător, o soție bună și frumoasă, un copil de adorat, părinți cari te iubeau și cărora ai fi putut să le fii mâna dreaptă. Părinți cari merg spre bătrânețe, cari și-au dat viața pentru o misiune pe care tu trebuia să o completezi. Renunți la toate acestea, le fărâmi în bucăți, le svârli deoparte ca pe lucruri de aruncat. Și pentru ce? Încerci să te înșeli singur, pe noi și pe alții cu vorbe goale. Le faci imputarea că n-au încredere în tine, că n-au înțelegere pentru nevoile tale omenești și nu-ți recunosc străduințele.

Știi că ai avut mai mult decât ți se cuvenea din lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decât partea ta de dragoste, de îngăduință, bani, prestigiu, încredere și dacă n’ai avut încă destul este fiindcă nu ai voit-o, fiindcă ai preferat pe lăudatorii goi și lipitori în locul celor cari dorindu-ți binele, s’au ridicat în fața primejdiei ca să strige: Ia seamă!, pentru că te iubeau mult, pentru că aveau încredere în viitorul tău, fiindcă voiau să facă din tine un om.

Care dintre noi nu a fost silit uneori în viață să asculte rațiunea, să urmeze un sfat aspru, să renunțe la ceva, să sacrifice o parte din cele mai scumpe dorințe?

A iubi adânc nu însemnează a merge orbește după ceeace omul poate să dorească într’un moment de înebunire. A iubi însemnează să încerci să țintuiești pe cel pe care-l iubești în drumul drept, să încerci să-l ajuți să trăiască, cum trebuie, să se facă un om de onoare și folositor, să încerci să-l încurajezi ca să accepte partea sa de durere ca și partea de muncă și de plăcere.

Cum ți-am spus-o în ultima noastră întâlnire tristă de la Sinaia, ceeace nu pot înțelege la tine este concepția ta de viață.

Care este concepția ta asupra datoriei? Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o îngăduință către tine însuți, numai lăsarea în voia năvălirilor de instincte împinse până la disprețul satisfacerii și uitării imediate.

Nu este în codul tău nici o credință, nici o stăpânire, nici un sentiment al datoriei, nici o cinstire a cuvântului dat, nici o mărginire a moralei, nici un drum drept pe care să vrei să-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici un ideal, nici un vis al viitorului? Numai să te lași pradă pasiunilor care plutesc în jurul tău?

Atunci, fiul meu, ai dreptate să pleci; atunci nu ne putem înțelege. Vorbim o limbă deosebită. Atunci, în realitate, nu ești demn să fii așezat în fruntea altora, să fii ales șef al unui popor care are nevoie de un conducător capabil de sacrificii, de un om care să-l iubească îndeajuns pentru a se învinge pe el însuși din dragoste pentru popor. Dacă nu recunoști nici o datorie, nici o credință, nici o obligație, atunci, într’adevăr ești nedemn să porți făclia.

Erai aici folositor pentru totul și la toți: erai născut pentru o moștenire glorioasă. Și acestea toate le arunci oamenilor în față. Și pentru ce? Și pentru cine?

Erai odată un drag copilaș cu părul de aur, băiatul nostru, băiețelul țării „cel dintâi născut român”, primul lor copil.

Erai nădejdea noastră, comoara noastră și bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un băiețaș cu bucle de aur. Și l-ai părăsit pe Mihai.

Către soția ta, către mama ta nu spui nici un cuvânt.

Pentru el nu trimeți o îmbrățișare. Îl părăsești, îl azvârli din viața ta și odată cu el pe dulcea ta tovarășe pe care juraseși să o iubești, să o cinstești și să o protejezi. Nici un cuvânt ca să ne ceri să ne ocupăm de el. Nici un cuvânt ca să-l apropii de inima țării. A țării pe care ai trădat-o. Nici un cuvânt de iubire sau recunoștință pentru tatăl tău care a fost așa de aproape de moarte în primăvară, nimic ca să micșorezi loviturile groaznice pe care i le-ai dat laș în aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un cuvânt de amintire, de iubire, de recunoștință, de fidelitate. Numai imputări: că n’ai fost înțeles și acuzări că n’ai fost ținut în seamă.

Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despărțire a mamei tale: ca să poți să nu-ți dai nici odată seama cât de hidos este actul pe care l-ai săvârșit și în ce chip îngrozitor și neomenos ai făcut ceeace ai făcut.

Lumea este mare, sunt mulți rătăcitori pe pământ, mulți nelegiuiți, fii rătăcitori. Te duci printre ei, întoarce-ți privirea spre cine și cu cine? Nici eu, mama ta, nu o știu.

Crezi că poate să fie pentru tine o fericire adevărată, chiar dacă pe noi ne părăsești? Chipul păcatului încoronat în șuvițe roșii.

Am încercat odată să te opresc. Am crezut odată că ceva din băiatul cu păr de aur trăia încă în tine, primul meu născut, ceva care era ca Mihai de astăzi și care ar fi rămas în tine, ceva care ar fi putut să slujească această țară pe care noi o construim, ceva adevărat, ceva care să fi fost încă fiul meu.

Atunci m’am ridicat ca o tigroaică, apărându-și puiul îndârjită și luptând cu o lume plină de ură, din dragoste pentru tine, Carol, pentrucă mai credeam în tine. Astăzi deschid mâinile amândouă și le găsesc goale, goale de orice credință.

Dacă socotești că viața îți datorește totul și că tu nu-i datorești nimic în schimb, atunci, Carol, băiatul meu, faci mai bine să pleci. Desigur, nu ești demn de misiunea pe care ți-o încredințase Dumnezeu. Nu ești demn să fii un om printre oameni. Nu ești demn să fii soț, părinte și fiu.

Și acum, la despărțire, nu-ți spun decât atât: Carol, oricât de nesfârșită ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare și chiar sfâșiată în bucăți, zdrențuită într’atât că nu mai este decât o rană sângerândă, o vei găsi încă bătând pentru tine până în ultimul ceas. Când vei avea nevoie de ea adu-ți aminte de aceasta, Carol, și pentru băiatul cu șuvițele de aur, care a fost altădată al meu, te îmbrățișez pentru ultima oară pe frunte, Carol, ultimul sărut de mamă.

Drumurile vieții sunt lungi și numeroase, Carol, și dacă, eu Regina, trebuie să te svârl din mine, inima mea te va aștepta, totuși, la capătul fiecăruia din aceste drumuri, fiindcă, fiul meu, Carol, cred că va veni într-o zi ceasul negru când ai să plângi singur, părăsit de toți, așa cum tu i-ai părăsit pe toți.

MARIA

Comentarii

  • Maria

    13 august 2014 17:52

    Emotinant!Cat spirit patriotic,cata demnitate,bun simt si mare dragoste de familie .Doamne!unde s-au scurs toate?

    raspunde comentariului
  • mihai

    13 august 2014 15:13

    Le-a scris in romaneste? Daca le-a scris in romaneste aceasta Doamna, Regina Tarii Noastre merita a fi onorata si venerata in fiecare casa de romani.Sa vii tu nepoata reginei Angliei si sa te faci Romanca si ce romanca, meriti sa fii geniul bun ar Romaniei

    raspunde comentariului
  • valeanu

    13 august 2014 0:41

    Daca vreti Romanie infloritoare s-a dati pe mana minoritatilor germani, unguri..!!!!

    raspunde comentariului
  • nicol

    07 august 2014 10:06

    Cat de frumos si dureros in acelasi timp , inima Reginei aratata noua tuturor . Multumesc d-na Beatrice Kiseleff .Este de necrezut cat de jos s-a ajuns in ziua de astazi , fata de unde eram atunci ,ce Oameni conduceau acesta tara ...

    raspunde comentariului
  • Zugravul Necajit

    05 august 2014 15:38

    Aceasta scrisoare ar trebui citita zilnic la sediile partdelor, in Parlament, in primarii, la consiliile judetene si peste tot pe unde ar putea calca un picior de politician roman. Nu cred ca ar putea fi influentata marea masa a acestora, pentru ca nu au capacitatea sa inteleaga un asemenea text. Este foarte greu de inteles pentru unul care are mentalitate de ospatar. Poate ca totusi, se va trage un semnal decidentilor din viata politica. Sa speram.

    raspunde comentariului
  • TRIFESCU

    05 august 2014 14:44

    ACEST ARTICOL TREBUIE PUBLICATDE MII DE ORI CU LITERE DE AUR TREBUIE SA AJUNGA IN TOATE C O L T U R I L E TARII CA SA NU MAI CON FUN DE ROMINUL PE LICHEAUA DE CAROL CU CU TACASU CU BUNICASU SI CU NEFERICITUL SAU FIU ACEASTA SCRISOARE TREBUIE ARUNCATA IN FATA CELOR CARE I-AU A D U S I N T A R A R A M S I T E L E DIN PORTUGALIA acolo unde a vrut el sa raminaa TRADATOR DE TARA SI DE POPOR PENTRU REDACTIE INCURAJATI TRADUCEREA CARTII DIN FRANCEZA " REGII DE INIMA " de GUY le CARS

    raspunde comentariului
  • ovreiu

    05 august 2014 9:37

    magda-marta wolf era ovreica-rumanca, nu jarmana bre, ,,jurnalistilor"...!

    raspunde comentariului
  • ilfoveanu

    05 august 2014 9:32

    parca i-ar scrie mama lui ponta, lui victor viorel-cretinel..bine, el nu are trecere la femei, fiindca femeia romanca nu iubeste chistoacele, ci, trabucurile!

    raspunde comentariului
  • Daniel

    05 august 2014 5:51

    Regina mama Maria ,eroina romanilor cea care a contribuit la constituirea Romaniei Mari, cea care a suferit enormdin cauza fiului sau nestatornic si nabadaios, cea care a incercat sa-l aduca pe printul Carol al II-lea pe calea naturala,normala pe care trebuia sa o urmeze un print care a avut norocul sa aiba un bunic extraordinar unul dintre cei mai buni conducatori ai Romaniei si un tata ,regele Ferdinant care a avut un rol determinant in faurirea Romaniei Mari, cel care a fost nevoit sa ia decizia de a declara razboi impotriva poporului al carui fiu a fost german.Sunt nedumerit de unde numele "Paul de Romania" pentru ca este stiut faptul ca bastarzii NU fac parte din familia regala.Pai atunci Sefan cel Mare care a avut vreo 40 de copii cum se numeau 'A nu stiu cui de Moldova". Dumnezeu sa-l ocroteasca pe regele nostru Mihai I de Romania.

    raspunde comentariului
  • OMUL NOU

    04 august 2014 20:55

    Degradarea calitatii umane si decaderea morala a poporului roman se datoresc subminarii consecvente de-a lungul a 70 de ani de regim comunist. Aceste zdrente umane, care voteaza de 25 de ani fara nevoie, gunoaielecomunist si scursurile imunde securiste sunt " omul nou" propus si realizat de ocupantii rusi, care au impus ruinarea poporului roman.

    raspunde comentariului
  • lili

    04 august 2014 9:07

    Alte vremuri, alte lumi, conducatori de isprava care au construit Romania moderna...Lasata azi prada PSDului lui Victor Ponta si acolitilor lui...Trist....

    raspunde comentariului
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.