15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportAtletismTextul care interzice SCLAVIA în SUA s-a vândut la licitație cu 2,41...

Textul care interzice SCLAVIA în SUA s-a vândut la licitație cu 2,41 milioane de dolari

Textul prin care președintele Lincoln a desființat sclavia în Statele Unite s-a vândut, la licitație, cu suma de 2,41 milioane de dolari, informează AFP citată de Agerpres.

Textul reprezintă cel de-al 13-lea amendament al Constituţiei americane, semnat în 1865 de preşedintele Abraham Lincoln, prin care era abolită sclavia. Licitația a fost organizată de Sotheby’s la New York.

Documentul vândut miercuri a fost semnat de Abraham Lincoln în 1 februarie 1865, cu câteva săptămâni înainte să fie asasinat (14 aprilie) şi cu circa două luni înaintea sfârşitului Războiului de Secesiune. Este unul din cele 14 exemplare semnate de preşedintele în exerciţiu în acea perioadă şi a fost scos la vânzare de institutul de istorie americană “Gilder Lehrman” din New York, care deţine două exemplare.

Instituţia, care va păstra un exemplar din preţiosul document, intenţionează să facă rost astfel de fonduri suplimentare pentru alte achiziţii.

Un alt document semnat de Lincoln, proclamaţia de emancipare, a fost adjudecat miercuri cu 2,17 milioane de dolari. Documentul stipulează că toate persoanele aflate în stare de sclavie trebuie să fie recunoscute drept libere. Textul nu avea valoare constituţională, însă reprezenta un prim pas spre abolirea sclaviei, concretizată în al 13-lea amendament. 

Proclamaţia, din care există 27 de exemplare, este datată 22 septembrie 1862, dar a intrat în vigoare în 1 ianuarie 1863. 

În 2009, manuscrisul unui discurs al lui Abraham Lincoln, rostit imediat după realegerea sa, în noiembrie 1864, a fost adjudecat cu 3,44 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de casa Christie’s, suma constituind un record.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Coliban, tun la final de mandat. Primăria Brașov, disperată să dea peste un mil. euro pe un imobil în litigiu

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban (USR), se grăbește să încheie o afacere imobiliară profitabilă pentru controversata femeie de afaceri Carmen Palade, ale căror firme...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă