Într-un volum intitulat Procesul dezastrului național. Documente secrete, apărut la Iași, în 1918, sunt publicate extrase din corespondența diplomatică rusă a Primului Război Mondial. Mai exact, documente care vorbesc despre acțiunile agenților ruși în România, printre care și cele de influențare, prin metode deloc ortodoxe, a presei românești din epocă. În subtitlul cărții: „Amănunte senzaționale asupra cumpărării oamenilor politici, ziarelor și ziariștilor intervenționiști. Opera de propagandă prin corupțiune a agenților ruși.”
Știm cam care este fișa postului în spionaj. Editorii anonimi ai volumului ieșean vin, însă, și cu câteva dovezi: telegramele trimise la Petrograd de ambasadorul (ministrul) de atunci al Rusiei la București, domnul Poklevski-Koziel (intertitlurile și sublinierile aparțin editorilor).
Cum a fost cumpărat „Adevărul”
Telegramă secretă către ajutorul de ministru, Excelenței Sale A. A. Neratov. Misiunea imperială rusă, București, 9 iunie 1915, No. 59.
„Stimate domnule Anatol Alexandrovici”
„În timpul șederei mele la Petrograd v-am explicat necesitatea de a sprijini ziarele române credincioase Triplei Înțelegeri și de a încuraja din timp în timp cu cadouri bănești pe unii din oamenii presei de aci, care sunt obicinuiți cu subvențiuni și nu știu ce înseamnă a lucra pe degeaba. Până acum, colegul meu francez a cheltuit pentru acest scop cam 100.000 de lei și va cere să i se deschidă un nou credit. Ambasadorul englez de aci a primit autorizația ca să cheltuiască pentru presă 5.000 de lire sterline; i s-a promis că acest credit va fi mărit dacă și ceilalți ambasadori ai Antantei vor căpăta credite noi. Ambasadorul italian a fost autorizat să cheltuiască și dânsul, pentru presă, 25 până la 30 de mii de lei, din care cea mai mare parte a fost cheltuită și va cere să i se mărească creditul.” (ca termen de comparație, valoarea cărții publicate la Iași era de 1.50 lei)
Mai departe, scriu editorii cărții, ambasadorul rus, d. Poklevski-Koziel, amintește că printr-o telegramă din 18 mai 1915, cu No. 10, a adus la cunoștintă că numărul ziarelor favorabile Antantei se micșorează din cauza corupțiunei germane și că pentru a putea influența presa trebuie un credit de 50.000 de lei. Apoi urmează:
„Afară de aceasta, ieri, d. Take Ionescu a comunicat în mod confidențial amabasadorului francez, d. Blondel, că societățile germane locale au încetat de a-și mai publica anunțurile în ziarul Adevărul și că sindicatul fabricelor de hârtie din România, compus din oameni rău dispuși față de d. C. Mille (directorul ziarului la acea vreme – n.RL.), a ridicat în mod spăimântător, zilele trecute, prețul hârtiei furnizate pentru Adevărul. Observând că aceste două împrejurări pot aduce încetarea vremelnică a Adevărului, d. Take lonescu a rugat pe d. Blondel să ajute pe d. C. Mille ca să împrumute la una din băncile locale o sumă de 70.000 până la 80.000 de lei.
Băncile de aci pot cere însă d-lui Mille garanții pe care nu este în stare să le prezinte sau să-i ceară garanția uneia din ambasadele de aci. De aceea, atât colegii mei cât și eu, luând în considerațiune dauna adevarată ce poate aduce intereselor noastre încetarea Adevărului, suntem de părere că cele patru ambasade de aci pot acorda d-lui C. Mille un împrumnt de 20.000 de lei fiecare, cu socoteala, bineînțeles, că această sumă n-are să ne fie niciodată înapoiată.” […]
Ziarul „studențimii” Fulgerul. Broșuri tipărite cu bani rusești. „Ziariști” cumpărați
Suma acordată ambasadorului rus a fost cheltuită repede, contiuă editorii cărții, astfel că în luna noeimbrie 1915, revine cu o nouă cerere, de data aceasta de 100.000 de ruble (265.000 de lei), pe care o face în telegrama secretă din 24 noiembrie 1915, No. 767, în care explică în ce scopuri a fost cheltuită suma primită mai înainte:
„Deasemeni, era necesar să sprijinim, fără știința lui, ziarul tineretului studios de aci, care în tot timpul războiului a jucat un rol foarte patriotic și foarte folositor nouă. Afară de aceasta, neavând nici putința, nici necesitatea de a face propagandă atât de activă ca a nemților prin broșuri și diferite edițiuni, totuși, am fost nevoit, din timp în timp, să răspundem nemților. De aceea, am contribuit la cumpărarea unui număr de exemplare din broșurile și diferitele alte imprimate în care erau desvelite de pildă corupția germană în România, cruzimile austriace în Bucovina, etc. În sfârșit, suntem nevoiți să acordăm din când în când ajutoare bănești, relativ mici, persoanelor care ne-au dat și ne dau concurs prin activitatea lor ziaristică.”
Telegrama se termină prin cererea unui nou credit de 100.000 de ruble. În ziua de 26 ianuarie 1916, Consiliul de Miniștri rus a aprobat această cerere. În ziua de 9 Februarie 1916, țarul Niculae a pus pe hotărârea miniștrilor iscălitura sa, cu însemnarea de acord, completează editorii volumului.
Cum s-au vândut arendașii ziarului Universul. Misitia d-lui Take Ionescu
Telegrama secretă a ambasadorului rus la București, 28 februarie 1916, No. 1421.
Înainte de a primi suma cerută de 100.000 de ruble, d. Poklevski-Koziel intervine la Petrograd cu o telegramă urgentă cerând un credit extraordinar de 350.000 de lei, socotit pe termen de 7 ani, câte 50.000 pe an, pentru ziarul Universul. Misitia o face tot d. Take Ionescu.
D. Poklevschi arată în această telegramă cum Universul a fost arendat de văduva lui Cazavillan unor „prieteni” ai d-lui Take Ionescu, d-nii Stelian Popescu si Virgil Dărăscu. Cum dânsa, sub influența noului ei soț, d. Dumitrescu-Câmpina, a voit să rezilieze contractul, a urmat proces, pe urmă împăcăciune, cu condițiunea ca să i se mărească arenda.
Ministrul Rusiei la București continua astfel:
„Take Ionescu este dispus să acorde noilor arendași ai ziarului garanția lui pentru 50.000 de lei anual, în speranța că venitul ziarului, care se ridică acum la 300.000 de lei pe an, va întrece arend anuală (care era fixată, la 250.000 de lei). Totuși, el s-ar găsi într-o situație grea dacă ar trebui să plătească din buzunarul lui suma garantată. Având în vedere folosul mare de a păstra Universul în mâna prietenilor săi și de a veni în ajutorul d-lui Take Ionescu, solicit din partea guvernului autorizația de a asigura pe Take Ionescu împotriva oricărei pagube, acordând noi garanția pentru șapte ani cu condițiunea ca să nu treacă de 50.000 lei pe an.
Îmi permit a vă comunica dorința lui Take lonescu de a fi ținută această afacere în taină desăvârșită și de aceea ar fi de dorit să n-o comunicăm nici aliaților noștri. Aștept instrucțiuni grabnice.”
Prin telegrama din 17 martie No. 1101, Neratov, asistentul ministrului, comunică domnului Poklevski că a făcut demersurile necesare pentru obținerea acestui credit extraordinar, iar prin telegrama din 25 aprilie (8 mai), No. 1887, că suma a fost acordată.
Subvenționarea ziarelor Adevărul, Universul, Dimineața, Naționalul și Journal des Balkans. Cumpărarea ziarului La Roumanie. Permise de export. Cauciucuri de automobile.
În mai 1916, dl. Poklevski trimite la Petrograd o nouă telegramă secretă din care reiese că atât el cât și ceilalți ambasadori de la București au dat bani ziarelor Universul, Adevărul, Dimineața, Naționalul și ziarului francez Journal des Balkans. În plus, scriu editorii cărții, temându-se că d. Mille, directorul Adevărului, poate muri, fiind bolnav, d. Poklevski cere să i se pună la îndemână credite noi și însemnate pentru a putea răscumpăra acțiunile societății pe acțiuni Adevărul. În aceeași telegramă, ministrul rus de la București vorbește de înființarea ziarului Patria, pentru care a dat bani Veselkin, un alt agent rus. În sfârșit, pentru a putea influența pe mai mulți oameni politici, d. Poklevski cere guvernului rusesc să le acorde… pneumatice pentru automobile.
Iată și părțile mai interesante din această telegramă:
Telegramă secretă a ambasadorului din București. 1225, mai 1916, No. 294.
„Trebue să continuăm și mai departe cum am procedat până acum, anume a ține în tabăra noastră, fără a cruța nici un fel de cheltuială, organele independente ale presei de aci, să susținem îndeosebi anume ziariști, care ne sunt folositori și să dăm din timp în timp ajutoare pentru editarea de broșuri cu scop de propagandă și pentru a sprijini spiritele contra propagandei austro-germane. Cred de prisos să înființăm ziare noi, asemenea ziare sunt compromise înainte de a apare, nu se bucură de nici o trecere în fața opiniei publice; din contră, apariția lor dă loc la critici aspre, cum este cazul cu ziarele înființate de nemți. Această părere mi-o întărește și ziarul Patria, subvenționat de Veselkin, care este puțin răspândit și care dacă n-a dat loc la critici aspre, se datorește numai faptului că trece nebăgat în seamă. De aceea, nu se prea știe nici că acest ziar primește subvențiune din Rusia.”
Trecând la noul credit de 100.000 ruble, d. Poklevski arată că va fi întrebuințat:
- pentru a subvenționa ziarul Journal des Balkans, împreună cu celelalte ambasade ale Antantei.
- pentru a sprijini ziarele Universul, Adevărul, Dimineața și Naționalul. În ce privește Dreptatea, d. Poklevski o consideră ca un ziar de șantaj.
Mai departe, d. Poklevski vorbește de boala d-lui C. Mille.
„În caz de moarte, ziarul va trece în mâinile fiicelor lui, dintre care una este căstătorită cu un supus german. De aceea, trebuie să ne asigurăm putința de a face în viitor cheltuieli mari extraordinare și urgente, după împrejurări și în urma cererei ambasadei.”[…] „Afară de aceasta, consider că, ar fi de folos dacă am permite unor anumite persoane să exporteze din Rusia produse de care noi n-avem așa de mare trebuință și după ce vom primi, bineînțeles, garanțiile necesare din partea guvernului român. […] „O altă măsură care ar produce aci impresiune frumoasă ar fi trimiterea din Rusia a câtorva sute de cauciucuri pentru automobilele oamenilor politici de seamă de aci, care mă roagă cu insistență pentru aceasta, și a căror listă mi-o permit s-o trimit ministerului.”
(ss) POKLEVSKI
Într-o altă telegramă, d. Poklevski comunică că directorul ziarului La Roumanie, organul francez al d-lui Take Ionescu, l-a rugat să subscrie abonamente pentru 42.000 de lei. Din partea sa, d. Poklevski propune să i se acorde o subvențiune de 50.000 lei.
Ziariști subventionați
Cu telegrama din 21 Ianuarie 1917, No. 42, ministrul de externe din Petrograd telegrafiază ambasadorului rus de la Paris, unde se găseau atunci, la hotel Manchester, onorabilii Honigman și Fagure, „redactori” la Adevărul, ca să le acorde o subvenție lunară de 300 de ruble de fiecare. Această subvenție a fost dată și de Kerenski. În iulie 1917, s-a trimis aecestor ziariști vânduți sumele de 3200 de ruble.
„Abonamente” în Rusia
Prin telegrama din 13 aprilie 1916, d. PokIevski cere guvernului rus să dea concurs pentru facere de abonamente d-lui Rubin, care conucea ziarele Journal des Balkans și Naționalul. El roagă și pe ministrul de externe Sasonov să acorde lui Rubin o audiență. Presa vândută n-a fost uitată nici după înfrângere. Prin telegrama din 29 noiembrie 1916, d. Poklevski cere câteva vagoane de hârtie pentru Adevărul, Epoca și Journal des Balkans, pentru a reapare la Iași, conchid autorii selecției de documente din arhiva diplomatică de la Petrograd.
