16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăOpera & Classical MusicA murit, la 106 ani, Nicholas Winton, salvatorul a 669 de copii...

A murit, la 106 ani, Nicholas Winton, salvatorul a 669 de copii de la Holocaust

Nicholas Winton, cel care timp de o jumătate de secol n-a scos o vorbă despre rolul său major în salvarea a 669 de copii evrei, majoritatea din fosta Cehoslovacie, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a murit miercuri la Maidenhead, în Anglia. Avea 106 ani. Republicăm articolul din noiembrie anul trecut, despre emoționanta reântâlnire de peste ani a lui Winton cu cei pe care i-a salvat.

*

Sir Nicholas Winton e considerat un Schindler al Angliei: în 1939 a organizat opt transporturi cu trenul reușind să scoată din Cehoslovacia 669 de copii, majoritatea evrei, salvându-i astfel de la Holocaust. Copii au ajuns în familii din Marea Britanie.

După război, Winton s-a întors la viața sa de finanțist iar eforturile sale au rămas necunoscute. În 1988, însă, soția sa, Grete, a găsit lista completă cu numele și fotografia copiilor salvați în 1939. Un videoclip în care Sir Nicholas Winton stă în mijlocul unei audiențe formate de evrei cehoslovaci cărora le-a salvat viața cu 50 de ani înainte, fără a ști despre surpriza care i-a fost pregătită.

Mai multe despre povestea eroului britanic:

 

Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă