13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăZig ZagLucruri pe care poate nu le știați despre cubul Rubik

Lucruri pe care poate nu le știați despre cubul Rubik

A deocheat staruri ale muzicii pop, a dezvoltat dependență în milioane de oameni și n-au scăpat de el nici așii street art-ului. Cubul Rubik împlinește azi 40 de ani, ocazie cu care îl puteți vedea și pe pagina de deschidere a Google. Și nu doar să îl vedeți, dar vă și puteți juca cu ingenioasă și celebra invenție a arhitectului maghiar Ernő Rubik.

 

1. Rubik a inventat cubul, în 1974, cu intenția de a crea un model prin care să ilsutreze geometria tridimensională. I-a luat mai bine de o lună până ce a reușit să rezolve el însuși cubul.

2. Sunt 43.252.003.274.489.856.000 de variante posibile pentru rezolvarea cubului.

3. Inițial, i s-a spus Cubul Magic, dar a fost rebotezat la lansarea mondială din Statele Unite, în 1980, noul produs fiind prezentat de celebra actrița americană de origine maghiară, Zsa Zsa Gábor.

4. De la prima sa comercializare până azi s-au vândut peste 500 de milioane de exemplare, fiind, de departe, cea mai bine vândută jucărie a lumii. Fiecare al șaptelea om de pe planetă s-a jucat cel puțin o dată cu un cub Rubik.

5. Cubul a fost distribuit în mai multe producții de succes, printre care, Armageddon, Drive, Donnie Darko, Enter the Void, Familia Simpsons și Omul păianjen.

6. La șase ani de la descoperirea lui, a luat ființă Cubaholics Anonymus, organizație având ca misiune să îi ajute pe cei „dependenți” să renunțe la viciu.

7. În anii 1980-90, a apărut și un curent artistic inspirat de deja popularul cub: Rubik-cubismul. Cel care a relansat curentul, la începutul anilor 2000, a fost celebrul reprezentant street-art, francezul Invader.

8. Cel mai prețios exemplar al cubului valorează un milion și jumătate de dolari.

9. Pentru cei care au dezvoltat o adicție, e și o știre bună: grație designerilor, în prezent, abia dacă există obiect din care să nu se fi fabricat și un model inspirat de cubul Rubik. Bunăoară, perne, cești, brelocuri, cuburi cu motive Barack Obama, iPhone, cub cu leduri, ceas, halat de bai eși multe, multe altele.

10. Să te joci cu cubul Rubik, e însă de bon ton și în lumea muzicii pop. Printre vedetele care adus tribut jucăriei cu patrățele colorate numărându-se și solistele trupei  Spice Girls.

Surse: hvg.hu și eu.rubiks.com

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...
Ultima oră
Pe aceeași temă