Stiti reclama depeizanta cu un oarecare iaurt din tara lui Zidane: bei si iesi din decor. Asa si cu mine astazi: ma intalnesc la Universitate cu un vechi prieten si deodata toata rutina se retrage cu coada-ntre picioare. Bem o bere si pornim, mai tarziu, per pedes, dinspre Gradina Icoanei inspre Nerva Traian. Tot orasul vechi statea acolo ca un flacon gol de parfum. Din Rosetti inspre Traian, pe la Mantuleasa si apoi pe Popa Soare pana pe Parfumului, in fine, totul seamana o cutie de cuburi frumoase cu care s-a jucat un copil isteric si uituc. Vile inecate in mizerie, terenuri virane captusite cu gunoi, un cap de papusa tras in teapa intr-un scuar. Cate o cladire de sticla apare de pe alta planeta, ca o domnisoara in coasta cate unui palc de babe stirbe. Sigur, toate casele astea au farmecul lor: printr-un geam se vede un pat conjugal cu dulapul de pantofi in lateral: intimitaturile de falit care a fost si el domn la viata lui ma fac de la o vreme nostalgic. Dar reality-show-ul cel mai adevarat e la intersectia lui Mihai Eminescu cu Polona, unde locuiesc, intr-o rabla, un el si o ea soiosi. Astazi isi uscau hainele la soare pe luneta. O sticla de apa minerala de 5 litri statea in dreptul rotii din stanga spate si in coltul gardului care separa maidanul de trotuar era sapat un put pentru nevoi urgente. Dormitorul e in portbagaj si sufrageria, desigur, in habitaclu. Cred ca el sta la volan. Terenul apartine unei firme de imobiliare. Acuma inteleg si eu de ce vrea Videanu parcari: si-au luat toti nespalatii masina.