14.3 C
București
sâmbătă, 13 iunie 2026
AcasăEconomieFoto interviuNicolas Cage: „Trăiască Dracula!"

Nicolas Cage: „Trăiască Dracula!”

Balul de Halloween organizat de Ovidiu Rom, asociaţie întemeiată de Leslie Hawke, a intrat deja în tradiţia mondenă a Bucureştiului. Oaspetele de onoare al serii a fost actorul Nicolas Cage.

Si anul acesta, zeci de vip-uri autentice şi vip-uleţe înţolite la patru ace au venit în valuri la Palatul Parlamentului. Pentru că tema serii a fost „Fabuloşii ani ’50” (este vorba despre anii ’50 din Statele Unite, cei marcaţi de furia rockʹnʹroll-ului, nu de anii ’50 ai României, cei cuprinşi de febra arestărilor), în uriaşa sală Unirea de la Palatul Parlamentului a  fost o adevărată expoziţie de Elvişi. Părul tapat şi perciunii la bărbaţi au fost în mare vogă, în timp ce doamnele şi-au pus rochiţe-clopot, de preferinţă cu buline, numai bune de învârtit, asortate cu  şosete de şcolăriţă şi cu codiţe prinse cuminte, la spate. Culorile vii sau pastelate, dar şi paietele şi sclipiciul au fost hiturile serii. După ce în anii trecuţi bucureştenii cu dare de mână prezenţi la Bal au putut sta la o şuetă cu Vanessa Redgrave sau cu Ethan Hawke, anul acesta a venit rândul unui alt actor de serie A să fie prezent la Bucureşti în folosul copiilor săraci pe care Asociaţia Ovidiu Rom doreşte să-i şcolarizeze: nimeni altul decât Nicolas Cage.

Nicolas Cage, scurt şi la obiect

Acesta a fost însă mult mai scump la vorbă decât „predece­so­rii” săi, iar „vizita” sa a fost scurtă şi la obiect. A trecut val-vârtej printre bliţurile fotografilor, nu a dat nici o declaraţie presei, şi s-a dus ţintă la masa care-i fusese rezervată, unde s-a aşezat împreună cu frumoasa sa soţie, asiatica Alice Kim, şi cu fiul lor.  Prezenţa lui Nicolas Cage a fost îndelung aplaudată de cei prezenţi, la fel şi speech-ul său în care, în calitate de Ambasador al Bunăvoinţei, a vorbit despre necesitatea şcolarizării copiilor săraci ai României. Nicolas Cage şi-a început discursul aducând un omagiu de cineast personajului care reprezintă contribuţia României la sute de producţii hollywoodiene şi la balurile de Halloween din întreaga lume: „Bună seara tuturor. Trăiască Dracula!”. Nicolas Cage a vorbit apoi despre motivul principal pentru care se afla la acest eveniment: „În urmă cu câţiva ani am jucat împreună cu fiul lui Leslie, remarcabilul actor Ethan Hawke, în «Lord of War», film care mi-a schimbat viaţa. Am realizat atunci dimensiunile tragediei prin care trec copiii implicaţi în războaie în întreaga lume. M-am decis după aceea să mă «înrolez» voluntar în rândurile Onu şi Amnesty International, organizaţii prin care poţi ajuta în modul cel mai eficient copii din toate colţurile planetei”.  Actorul a făcut apoi apel la generozitatea celor prezenţi.

„Cu ajutorul dumneavoastră, anul trecut Ovidiu Rom a trimis la şcoală 1.200 de copii. Gândiţi-vă cum va arăta minunata voastră ţară dacă din ce în ce mai mulţi copii dintre cei mai săraci şi uitaţi de soartă vor avea acces la educaţie.”  După ce şi-a ţinut discursul menit să le înflăcăreze sentimentele generoase  celor prezenţi, actorul a plecat cu sentimentul datoriei împlinite. În urma apelului lui Nicolas Cage, politicieni români şi străini (ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, PDL-istul Cristian Boureanu, ambasadorii Statelor Unite, Canadei şi Italiei) oameni de afaceri, artişti (regizorul Cristian Mungiu, Margareta Pâslaru, Smiley, Monica Bârlădeanu, Marcel Pavel), vedete tv (Andreea Esca, Amalia Enache) şi toţi oamenii cu dare de mână prezenţi la eveniment şi-au deschis baierele pungii şi au donat bani pentru a împlini obiectivul balului de caritate: 1.200 de copii din zone şi familii defavorizate vor putea merge în 2011 la grădiniţă.

„Beţi cât mai mult! Asta vă face mai generoşi”

Donaţiile au mers de la 50 de euro (reprezentând şcolarizarea unui copil vreme de 6 săptămâni) până la 11.000 de euro, bani ne­cesari pentru a  trimite o clasă întreagă la grădiniţă timp de un an. Persoana sau firma care dona cei mai mulţi bani intra în posesia unui colier, donat de Casa de diamante Rafael & Sons, în valoare de 24.000 de euro, o superbă bijuterie din aur alb de 18 carate, decorată cu  nu mai puţin de 267 de diamante, totalizând 4,2 carate. Pentru că  trei firme şi o persoană au donat câte 11.000 de euro, aceştia s-au înscris apoi într-o „cursă” care pe care, într-o licitaţie „încinsă” de maestrul de ceremonii din fiecare an, avocatul american ce locuieşte de ani buni în România Bryan Jardine, care anul acesta răspundea doar la numele de Elvis. El încuraja licitatorii au remarce amuzante, gen: „Beţi cât mai mult! Asta vă va face mai generoşi”. Mizând pe puterea exemplului, el a condus licitaţia cu o bere în mână.  Până la urmă, valorosul colier a fost adjudecat de  către Frank Hajdinjak, directorul general al companiei E.ON România, pentru 21.000 de euro.

Bairam cu Loredana

Pe lângă licitaţia cu strigare care s-a făcut pentru achiziţionarea colierului, s-au mai putut face licitaţii tăcute pentru o serie de alte lucruri, printre care un lănţişor ce i-a aparţinut Vanessei Redgrave şi o pereche de pantofi ai Madonnei,obiecte ce fuseseră achiziţionate la ediţii precedente ale Balului de Halloween şi donate din nou Asociaţiei Ovidiu Rom de către cei ce le cumpăraseră. În ciuda crizei financiare ce a pus stăpânire pe toate sectoarele de activitate din întreaga lume, anul acesta s-au strâns nu mai puţin de jumătate de milion de euro. Generozitatea celor prezenţi a fost apoi răsplătită la final cu un concert al Loredanei, început cu rockʹnʹroll şi încheiat cu „de-ale noastre”, cu muzică lăutărească care i-a ridicat de pe scaune şi i-a prins într-o horă ca la nuntă pe participanţii la bal.

Cele mai citite

Rusia își extinde infrastructura militară lângă granițele NATO, potrivit unei anchete internaționale

Rusia își consolidează prezența militară în apropierea frontierelor cu state membre NATO și pregătește infrastructura necesară pentru un eventual conflict de amploare.Datele sunt publicate...

A întors spatele rivalilor și a semnat! Real Madrid dă o nouă lovitură pe piața transferurilor

Bernardo Silva va juca pentru Real Madrid după ce a renunțat la înțelegerea pe care o avea cu Atletico Madrid.Real Madrid este pe punctul...

83 de persoane înșelate în Arad: prejudiciu de peste 9 milioane de lei într-o schemă cu mașini inexistente

Un administrator de firmă din Arad este acuzat că a înșelat 83 de persoane care au plătit autoturisme pe care nu le-au primit niciodată.Prejudiciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă