22.4 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialVladimir Putin cere Kievului să "nu comită ceva ireparabil"

Vladimir Putin cere Kievului să “nu comită ceva ireparabil”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut, miercuri, autorităţilor de la Kiev să "nu comită ceva ireparabil" în Ucraina, exprimându-şi speranţa că eforturile diplomatice vor avea un "rezultat pozitiv", relatează Mediafax.

"Sper că iniţiativa Ministerului rus de Externe pentru reglementarea situaţiei va avea efect şi că rezultatul va fi pozitiv", a declarat Putin, citat de agenţii la începutul unei reuniuni cu Guvernul. "Sper în orice caz că autorităţile interimare nu vor comite ceva ireparabil", a adăugat el.

Putin a făcut aceste declaraţii în timp ce situaţia este extrem de tensionată de duminică în estul rusofon al Ucrainei, unde militanţii proruşi calificaţi drept "terorişti şi criminali" de autorităţile de la Kiev ocupă clădările administative din mai multe oraşe.

O speranţă de natură diplomatică a apărut odată cu anunţul discuţiilor între ruşi, americani, ucraineni şi Uniunea Europeană, săptămâna viitoare.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cărui ţară a absorbit în martie peninsula ucraineană Crimeea potrivit unui scenariu de care se tem acum autorităţile ucrainene în regiunile din est, a apreciat marţi că aceste regiuni proruse ar trebui să fie reprezentate la aceste negocieri.

Cele mai citite

Consilier PSD sub control judiciar pentru fraudă cu fonduri europene

În dimineața zilei de vineri, în jurul orei 04:00, procurorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Buzău, sprijiniți de trupele speciale ale IPJ Buzău, au...

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...
Ultima oră
Pe aceeași temă