Chiar și Mihail Gorbaciov, care a supravegheat disoluția Uniunii Sovietice fără focuri de armă, și-a anunțat public sprijinul pentru președintele rus, Vladimir Putin, când acesta a anexat Crimeea. Locuitorii peninsulei au corectat o eroare istorică a sovieticilor, susține el.
Sentimentele lui Gorbaciov sunt împărtășite de mulți ruși. După dezmembrarea URSS, în 1991, Rusia s-a transformat din superputere într-un sat. Trei foste republici ale Uniunii Sovietice au aderat la Uniunea Europeană și NATO, afirmându-și nu numai dorința pentru democrație și prosperitate, dar și refuzul de a mai face vreodată parte din Rusia. Prin mișcarea de anexare a Crimeii, Putin, sprijinit masiv, deși de departe, de opinia publică, pare să pună capăt frustrării post-imperialiste din ultimele două decenii.
Din 1991, Rusia a recunoscut explicit integritatea teritorială a Ucrainei. O astfel de recunoaștere a fost stipulată în Acordul de la Ialta din 1992, care a divizat flota Mării Negre, și în contractul de închiriere din 1997, care a permis staționarea flotei la Sevastopol. Integritatea teritorială a Ucrainei a fost recunoscută prin tratatul de denuclearizare din 1994, semnat de Marea Britanie, Rusia și Statele Unite, și, din nou, în 2011, când președintele de atunci, Viktor Ianukovici, a prelungit contractul de închiriere de la Sevastopol.
Constituția ucraineană a interzis referendumul privind independența Peninsulei Crimeea în prezența militarilor ruși. Având în vedere votul Crimeii de a părăsi Ucraina și de a se alipi Federației Ruse, catalogat ilegal de Uniunea Europeană, comunitatea internațională nu poate accepta rezultatul. Relațiile dintre Uniunea Europeană și Ucraina au fost întotdeauna complicate. Acordul de Asociere pe care Ianukovici l-a respins în noiembrie anul trecut – o decizie care a dus la protestele care i-au răsturnat guvernul – se negocia din 2007. Fiind la bază un acord de liber-schimb, cu elemente politice, semnarea lui a fost amânată din cauza încarcerării fostului premier Iulia Timoșenko. În cele din urmă, Ianukovici a acceptat contraoferta Rusiei: o reducere cu 30% a prețului la gazul rusesc și 15 milioane de dolari pentru a nu intra în incapacitate de plată.
Rusia are nevoie de Ucraina pentru a-și putea construi așa-numita Uniune Eurasiatică, blocul economic cu Kazahstan și Belarus, la care Putin visează. Spre deosebire de părțile implicate într-un acord de liber-schimb, membrele unei uniuni de genul celei pe care o vrea Putin stabilesc politici prin care aplică statelor terțe tarife comune. În acest fel, încorporarea Ucrainei ar fi incompatibilă cu Tratatul de Asociere cu UE.
Rusia și Ucraina au deja o înțelegere de liber-schimb, prin intermediul Acordului Comunității Statelor Independente (CSI), semnat în octombrie 2011, care este compatibil cu acordul propus de UE – similar modului în care Mexicul își păstrează tratatele cu UE, Canada și SUA. Astfel, Ucraina și-ar fi putut menține relațiile normale cu vecinii săi, deopotrivă cu Rusia și UE.
Dar Federația Rusă are nevoie de Ucraina nu numai din motive economice, ci și naționaliste. Naționalismul rusesc a privit întotdeauna Ucraina ca pe o extensie a Rusiei însăși, în virtutea faptului că acolo se află câteva dintre locurile definitorii ale identității ruse. Putin a numit Kievul „mama orașelor rusești“. Sevastopolul, în schimb, este un dublu erou: în timpul Războiului Crimeii și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Însă înțelegerea frustrărilor și sentimentelor Rusiei nu scuză invazia și anexarea. Tratatul de Asociere cu UE nu amenința în nici un fel interesele Rusiei, fie ele de natură economică sau culturală. Relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia nu se pot baza pe jocuri cu sumă zero sau sfere de influență. Este nevoie de soluții care să le permită tuturor să câștige.
Mai mult, anexarea Crimeii va lovi Rusia chiar în inima intereselor sale: relația politică cu Ucraina, pe care vrea să o țină departe de Europa. Deci, pentru Europa, prioritară trebuie să fie acum asigurarea stabilității și prosperității în restul teritoriului ucrainean.
Cea mai presantă chestiune este stabilizarea guvernului de la Kiev. Alegerile prezidențiale din 25 mai vor fi un moment-cheie. Votul trebuie să fie liber și corect, respectându-se standardele democratice. Este esențial ca statul să respecte statutul minorităților, precum și limba și dreptul la cultura proprie și să promoveze incluziunea socială. Ajutorul european ar trebui să fie condiționat de progresele Ucrainei în această chestiune.
Apoi, având în vedere riscul crescut de conflicte în estul rusofon, o misiune OSCE ar trebui trimisă acolo, pentru a asigura stabilitate, securitate și respect pentru minorități și care, dacă va fi necesar, să condamne încălcările angajamentelor specificate. A treia chestiune – și poate cea mai importantă – este oferirea unui ajutor economic urgent. UE a pregătit un pachet de finanțare de 15 miliarde de dolari, care se supune regulilor și condițiilor impuse de Fondul Monetar Internațional, care contribuie cu o mare parte din sumă. Deși economia Ucrainei se prăbușește, guvernul menține subvenții excesive incompatibile cu ajutorul FMI. În prezent, de exemplu, guvernul cheltuiește 16% din buget pentru a subvenționa prețul energiei pentru fiecare cetățean.
Rusia nu se va zgârci cu cheltuielile după anexarea Crimeii, iar locuitorii peninsulei vor beneficia de ajutor economic și acces la energie ieftină. Deși turismul se va afla în moarte clinică o perioadă, subvențiile acordate de Rusia vor ajuta Crimeea să își revină, mai ales din perspectiva rusofonilor din estul Ucrainei. Pachetele de ajutor oferite de UE și Occident trebuie să ia în calcul aceste lucruri.
Problema Crimeii nu se va rezolva foarte repede. Deși Putin a declarat în discursul de anexare că Crimeea este „parte inseparabilă“ a Rusiei, comportamentul său se va întoarce împotriva lui. Putin și Rusia vor suferi din cauza izolării internaționale, în timp ce ucrainenii vor fi din ce în ce mai determinați să-și aleagă singuri calea.
Javier Solana
Javier Solana a fost Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Securitate, secretar general al NATO și ministru de Externe al Spaniei. Este președintele Centrului pentru Economie Globală și Geopolitică ESADE și membru de onoare al Brookings Institution.
Copyright: Project Syndicate, 2014.
www.project-syndicate.org
