15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. A murit Regina Ana, soția Regelui Mihai. Înmormântarea, la Curtea de...

VIDEO. A murit Regina Ana, soția Regelui Mihai. Înmormântarea, la Curtea de Argeş

UPDATE 20.11: Militari specializaţi vor asigura desfăşurarea ceremoniilor funerare organizate la încetarea din viaţă a Majestăţii Sale Regina Ana a României, în garnizoanele Bucureşti, Sinaia şi Curtea de Argeş, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Regina Ana a României ar urma să fie înmormântată cu onoruri militare la Curtea de Argeş. De asemenea, trupul neînsufleţit al Reginei Ana urmează să fie adus în ţară marţea viitoare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a confirmat că declararea zilei de doliu naţional va figura pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de Guvern şi a precizat că premierul avut si o convorbire telefonică cu Principesa Margareta şi i-a transmis condoleanţe şi tot sprijinul Executivului.

UPDATE 18.17: Conducerea Muzeului Național Peleș a dispus, luni, la solicitarea Casei Regale, coborârea drapelului în bernă la Castelul Peleș din stațiunea prahoveană Sinaia, după anunțul privind moartea reginei Ana a României, au declarat surse, pentru Agerpres. Cel mai probabil, înmormântarea va avea loc pe 13 august, când probabil va fi decretată ţi zi de doliu naţional, potrivit unor surse. 

În cursul zilei de marţi va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale. Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.

======

Regina Ana, soția Regelui Mihai, a trecut în eternitate, a anunțat, luni, Casa Regală a României. Comunicatul este semnat de purtătorul de cuvânt al Casei Regale, Ioan Luca Vlad. Decesul s-a produs la Spitalul din Morges (Elveția). Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, după ce trupul neînsufleţit al Reginei va fi depus o zi la Castelul Peleş, apoi la Palatul Regal din Bucureşti.

Iată textul comunicatului Casei Regale referitor la Regina Ana:

"Ea este cea a carei caldura si atentie, aratate fata de mine in 1993, cu prilejul unei vizite la o expozitie unde expunea si tatal meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colectiilor – Calea Vicatoriei), m-au facut sa decid ca misiune de viata sa lucrez pentru Familia Regala si, ulterior, sa aleg Dreptul in acest scop. Multi ani mai tarziu, in 2011, ajungand la biroul sau din Aubonne, am gasit o fotografie cu noi doi inramata si semnata…

Sunt profund intristat de aceasta pierdere, si imi sunt vii in memorie momentele petrecute in Romania alaturi de Majestatea Sa, dar si in Elvetia, unde imi aduc aminte ca, gasind in arhiva o imagine cu doi tineri in pozitie "en-garde" la scrima, am intrebat-o cine erau, deschizand astfel o povestire despre copilarie, scoala si despre colegul sau de scrima.

Ma bucur de aceste momente si de faptul ca am putut sa-i aduc un prinos de recunostinta, ajutand la publicarea celor doua timbre (2014 si 2015) romanesti care o portretizeaza sub titlul corect.

Majestatea Sa imi va ramane in suflet mereu ca simbol al misiunii mele in viata.

Odihneasca-se in Pace!".

Regina Ana, fişă biografică

Ana de Bourbon-Parma s-a născut la 18 septembrie 1923, la Paris și a fost fiica principelui René de Bourbon-Parma și a principesei Margareta a Danemarcei.

A copilărit în Franța, dar în 1939, după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, și-a urmat familia în Spania și, ulterior, în Statele Unite ale Americii, unde a urmat o școală de artă, la New York. În paralel, pentru a-și putea câștiga existența, a lucrat ca vânzătoare la magazinul universal Macy's.

În 1943, Ana de Bourbon-Parma s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, dovedind, încă de atunci, o tenacitate rar întâlnită, care a ajutat-o să treacă peste perioadele grele pe care destinul și istoria i le-a hărăzit.Agerpres aminteşte că a participat la operațiunile militare din Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg și Germania. A ajuns mai apoi la gradul de caporal, iar la sfârșitul războiului a fost avansată în gradul de locotenent și a primit ''Crucea de Război'' a Franței. 

L-a cunoscut pe regele Mihai I al României la Londra, în noiembrie 1947. După doar o săptămână, regele i-a cerut mâna. S-au căsătorit la 10 iunie 1948, în Atena, la Palatul Regal, la ceremonie participând întreaga Casă Regală a Greciei și membrii ai familiilor Hesse și Hanovra. Căsătoria a fost oficiată de Mitropolitul primat al Bisericii Elene, Înalt Preasfințitul Damaskinos, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecii.

După nuntă, a început exilul regelui Mihai și al soției sale. Au locuit, până la sfârșitul anului 1948, la Vila Sparta, locuința reginei-mamă Elena. Majestățile Lor s-au mutat la Lausanne, în 1949, iar, mai târziu, în Anglia, unde au locuit până în 1956, când s-au întors în Elveția. S-au stabilit la Versoix, unde au locuit peste patruzeci și cinci de ani. În 2004, s-au mutat la Aubonne. 

De marile sărbători creștine și în funcție de angajamentele publice, Majestățile Lor se aflau fie la Castelul de la Săvârșin, fie la Palatul Elisabeta din București. Regele Mihai și regina Ana au cinci fiice, Altețele Lor Regale principesa moștenitoare Margareta (n. 1949), principesa Elena (n. 1950), principesa Irina (n. 1953), principesa Sofia (n. 1957) și principesa Maria (n. 1964).

La 10 iunie 2008, regina Ana și regele Mihai au sărbătorit ''Nunta de diamant'', după 60 de ani de căsnicie. La 10 iunie 2013, Majestățile Lor au sărbătorit 65 de ani de căsătorie, devenind, astfel, primii din întreaga istorie a regilor României care au sărbătorit vreodată ''Nunta de Safir''.

=====

Klaus Iohannis: Ana a României a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de ţara al cărei nume l-a purtat

Preşedintele Klaus Iohannis a primit cu profundă durere şi tristeţe vestea morţii Reginei Ana a României, care a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de ţara al cărei nume l-a purtat.

”Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în sufletele noastre drept unul dintre cele mai importante simboluri de înţelepciune, demnitate şi un reper deosebit de conduită morală. De-a lungul onorabilei sale vieţi, Ana a României a fost expresia celor mai distinse valori de decenţă, devotament şi dragoste faţă de Ţara al cărei nume l-a purtat”, afirmă preşedintele Iohannis, citat într-un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Şeful statului arată că ”Regina Ana a fost alături de Majestatea Sa Regele pe toată perioada amarului exil şi a militat alături de Mihai I pentru propăşirea României”. Iohannis menţionează că turneele şi misiunile diplomatice pentru aderarea României la NATO şi la Uniunea Europeană stau mărturie în acest sens. ”Doresc să transmit, în aceste clipe dificile, compasiunea şi solidaritatea mea Majestăţii Sale Regelui Mihai şi întregii Familii Regale”, încheie preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis i-a transmis luni Majestăţii Sale Regelui Mihai o scrisoare de condoleanţe.

Dacian Cioloș: Regina Ana a reprezentat România și i-a apărat interesele cu onoare, mândrie și dragoste de țară

Premierul Dacian Cioloş a transmis la rândul său un mesaj de condoleanţe: ”Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne un simbol al nobleții, discreției și demnității, valori ce întregesc contribuția definitorie pe care Familia Regală a avut-o și o are pentru societatea românească.

Împreună cu Regele Mihai, Majestatea Sa Regina Ana a reprezentat România și i-a apărat interesele cu onoare, mândrie și dragoste de țară, trecând peste toate nedreptățile la care Familia Regală a fost supusă.

M-a îndurerat vestea plecării dintre noi a Majestății Sale, care va continua să ne inspire prin modestie, devotament și loialitate. Sunt alături de Familia Regală a României în aceste momente de grea încercare, doresc să transmit gândurile mele de consolare și solidaritate”.

Comănescu: Regina Ana, un exemplu de profund atașament față de valorile culturale românești și față de interesele României

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, și-a exprimat regretul, luni, pentru decesul Reginei Ana, arătând că aceasta va rămâne "un exemplu de distincție, demnitate, generozitate și profund atașament față de valorile culturale românești și față de interesele României".

Într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, Comănescu a reamintit "eforturile făcute de Regele Mihai alături de Regina Ana pentru promovarea în diverse capitale europene a obiectivelor României privind aderarea la Uniunea Europeană și NATO".

"Cu prilejul activităților externe ale Casei Regale, Majestățile Lor au militat cu stăruință pentru promovarea României în mediile culturale, academice și economice din întreaga lume. Pentru diplomații care au întâlnit-o în activitatea lor cu prilejul acestor evenimente, Regina Ana rămâne ca un exemplu de distincție, demnitate, generozitate și profund atașament față de valorile culturale românești și față de interesele României", a adăugat șeful diplomației.

Ministrul Lazăr Comănescu menționează, totodată, "modul exemplar în care Regele Mihai I și Regina Ana au fost aproape de preocupările și problemele românilor din întreaga lume, atât pe parcursul anilor triști de exil, cât și după aceea".

Mircea Ionescu Quintus: Sper ca Regina Ana să fie un exemplu pentru toți românii care prețuiesc oamenii adevărați

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a exprimat, luni, regretul pentru moartea Reginei Ana, arătând că "s-a comportat ca o adevărată regină" fiind alături de regele Mihai "în toată viața lui zbuciumată".

"Eu am crescut în tinerețea mea sub regimul monarhic atât de binefăcător țării noastre. Am fost și sunt un plecat admirator al regelui Mihai și nu se poate să uit că regina Ana a fost alături de el în toată viața lui zbuciumată, s-a comportat ca o adevărată regină și sper să fie un exemplu pentru membrii Casei Regale și pentru noi toți românii care prețuim oamenii adevărați. Dumnezeu s-o odihnească și să-i dea tot Dumnezeu putere Regelui să reziste și la această grea încercare", a declarat Quintus, pentru Agerpres.

Răzvan Theodorescu: Regina Ana a fost o persoană distinsă şi implicată în diverse acţiuni ce priveau România:

Într-o declaraţie pentru Mediafax, academicianul şi profesorul Răzvan Theodorescu a precizat că românii trebuie să le transmită condoleanţe fiicelor Reginei Ana şi Regelui Mihai, Principeselor Elena, Margareta, Irina, Maria şi Sofia: "Este o grea lovitură pentru regele Mihai alături de care Regina Ana a stat de-a lungul întregului exil. Ea a fost un sprijin exemplar pentru copii, pentru fete. Românii trebuie să le transmită condoleanţele lor".

Acesta a declarat că Regina Ana a fost o persoană distinsă şi implicată în diverse acţiuni ce priveau România: "Am cunoscut-o pe regina Ana, puţin, dar am cunoscut-o, o persoană de deosebită distincţie şi care, alături de soţul său, a căutat să se implice cât mai mult în ultimii ani, cât i-a permis sănătatea, în viaţa românească. Din câte înţeleg, va fi înhumată în noua Biserică regală şi arhiepiscopală nou construită de la Curtea de Argeş, deci va rămâne în mijlocul României.", a fost mesajul transmis de academicianul Răzvan Theodorescu.

Ioan Scurtu: Regina Ana a României a fost o persoană bună și generoasă

Istoricul Ioan Scurtu consideră că Regina Ana a României, care a murit, luni, la Spitalul din Morges, în Elveția, a fost o persoană bună și generoasă. "Am avut sentimentul că a fost o persoană bună, generoasă, aplecată spre rezolvarea problemelor umane, cu alte cuvinte un om care, trecând peste greutățile vieții, a reușit să ajute persoane care se aflau în situații mai dificile", a declarat istoricul pentru Agerpres.

În opinia acestuia, "orice dispariție a unei personalități marchează istoria, oamenii, țara, în momentul de față". Ioan Scurtu a apreciat că "este bine că Regina Ana va fi înmormântată în pământ românesc lângă celelalte suverane ale României". El și-a exprimat speranța că Regele Mihai, care "are o construcție mai robustă, (…) să mai aibă încă ani de trăit".

Vladimir Tismăneanu: "Era nobilă, plină de demnitate, de neclintit"

Istoricul şi politologul Vladimir Tismăneanu a publicat pe Facebook o fotografie în care apare alături de Regele Mihai şi Regina Ana, în Washington, 1990. Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a stins din viaţă, luni, 1 august. Vladimir Tismăneanu spune despre Regină: "Era nobilă şi demnă".

"Era nobilă, plină de demnitate, fermă, de neclintit. Odihnească-se în pace!", a scris Vladimir Tismăneanu în mesajul publicat pe reţeaua de socializare Facebook. Istoricul a ataşat o fotografie de la un dineu oficial, în care apare alături de Regele Mihai şi Regina Ana. Fotografia este realizată la Washington, în 1990.

Dinu C. Giurescu: Moartea Reginei Ana a României, o pierdere a națiunii întregi

Istoricul Dinu C. Giurescu consideră că moartea Reginei Ana a României este o pierdere a națiunii întregi, în timp ce acad. Dan Berindei regretă dispariția acesteia.

"Pierderea Reginei reprezintă o pierdere a națiunii întregi, indiferent dacă o resimțim sau nu. N-o resimțim pentru că nu i-a fost dat să joace rolul pe care îl avea", a declarat Giurescu pentru Agerpres. "Îmi pare foarte rău. O pagină de istorie care se încheie", a spus Berindei.

Dan Grigore: A fost o femeie foarte dârză și bravă

Pianistul Dan Grigore a subliniat luni că regretata Regină Ana a României a fost o femeie foarte dârză și foarte bravă. "A fost mai mereu înaintea Regelui. A fost o femeie foarte dârză și foarte bravă. Plină de abnegație. Eu am cunoscut-o și m-a impresionat foarte puternic această abnegație a ei. Și eleganța unei veritabile regine. Enorm de rău îmi pare. Îmi pare foarte rău!", a declarat pianistul pentru Agerpres.

Dan Grigore a rememorat momentele petrecute împreună cu Regina Ana la Geneva, unde aceasta i-a fost "ghid". "M-a plimbat în Geneva. Când am fost prima oară la Versoix a ținut să mă ducă cu mașina — o Subaru veche. M-a dus cu mașina prin Geneva ca să-mi arate niște cartiere foarte speciale din oraș. Să-mi arate, să-mi povestească, să-mi vorbească. A fost extrem de apropiată și de drăguță și avea un umor cu totul special", a spus pianistul. "I-am văzut mâinile și prima dată am fost extrem de impresionat. Muncă manuală, la grădină, la bucătărie. Era un om care muncea. A fost soră de caritate în război", a adăugat Dan Grigore. 

Ambasadorul Marii Britanii la București: Sunt profund îndurerat de moartea Reginei Ana

Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, a transmis, pe pagina sa oficială de Twitter, că este "profund îndurerat" de moartea Reginei Ana și transmite condoleanțe Casei Regale a României. "Sunt profund îndurerat de vestea morții Majestății Sale Regina Ana a României. Condoleanțe Casei Regale", a scris ambasadorul.

Paleologu: Îmi doresc ca Guvernul să declare funeralii naţionale pentru Regina Ana

Theodor Paleologu a declarat, luni, pentru News.ro, că îşi doreşte ca Guvernuul să declare funeralii naţionale pentru Regina Ana, care reprezintă o parte a istoriei noastre ce se apropie de încheiere.

PNL: România pierde unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei

Partidul Național Liberal (PNL) a transmis luni un mesaj de condoleanțe familiei regale, în care subliniază că Regina Ana a fost o figură luminoasă și plină de blândețe, care a influențat în bine destinul României.

"PNL a primit astăzi cu adâncă durere vestea tragică a morții Majestății Sale, Regina Ana a României. În acest ceas greu, gândurile de compasiune și mesajele de condoleanțe ale tuturor liberalilor români se îndreaptă către Majestatea Sa, Regele, și către Familia Regală. Pierderea suferită astăzi de poporul român este deosebit de grea. Prin tot ceea ce a însemnat în istoria noastră recentă, Majestatea Sa, Regina Ana, se distinge ca o figură luminoasă și plină de blândețe, care, cu tact și perseverență, a reușit să influențeze în bine destinul României", se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit liberalilor, în timpul comunismului, Regina Ana și Regele Mihai au reprezentat un reper istoric pentru toți românii. "Timp de decenii, România a traversat drumul dureros prin totalitarismul comunist, iar Regina Ana a stat mereu alături de Majestatea Sa, Regele, într-un trist și lung exil. În toată această perioadă, Suveranii au reprezentat un reper istoric pentru toți românii și ne-au dat curajul de a spera într-un viitor mai bun. Mai apoi, cu fiecare an trecut după ce ne-am redobândit libertatea în decembrie 1989, Majestatea Sa, Regina Ana, a devenit un izvor de inspirație pentru tinerii români care luptau pentru un curs democratic al țării noastre", precizează sursa citată.

Liberalii afirmă că, prin moartea Reginei Ana, România pierde unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei recente. "După cum chiar Majestatea Sa Regina Ana spunea: 'nefericirea supremă e atunci când pierzi ceea ce iubești'. La fel, România pierde în această zi tristă unul dintre cele mai mari simboluri ale istoriei sale recente, dar și al demnității, integrității și eleganței. Prin tot ceea ce a făcut pentru români, Majestatea Sa Regina Ana va dăinui veșnic în inimile și istoria noastră", se arată în comunicat.

Oana Pellea: Am pierdut o Regină și un om de o calitate excepțională

Actrița Oana Pellea își exprimă regretul față de moartea Reginei Ana, subliniind că aceasta a fost un "om de o calitate excepțională". "Drum bun în Lumină, Majestate! Azi a trecut în eternitate Majestatea Sa Regina Ana a României. Dumnezeu Să o odihnească în pace! Am pierdut o Regină și un om de o calitate excepțională. Sincere condoleanțe Majestății Sale Regele Mihai I și întregii Familii Regale!", a scris Oana Pellea, pe pagina sa de Facebook.

Ion liescu: Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana

Fostul președinte Ion Iliescu regretă moartea Reginei Ana și transmite întreaga sa compasiune Regelui Mihai și familiei regale. ''Am aflat cu tristețe vestea morții Reginei Ana și transmit întreaga mea compasiune pentru această grea pierdere Regelui Mihai și membrilor familiei regale. Am avut privilegiul să o cunosc și am apreciat felul în care, trecând peste o istorie care nu a fost clementă, până la urmă, cu niciunul dintre noi, ținea la România. Păstrez amintirea discuțiilor pe care le-am avut atât la Versoix, cât și la București, relația cu familia regală fiind una de respect și de asumare a responsabilităților pe care fiecare le-am avut și le avem față de români. Dumnezeu să o odihnească în pace!'', a scris fostul șef al statului pe blogul personal.

Nicolae Timofti: E dureros că Peleşul intră în doliu la două luni de la sărbătorirea a 150 de ani de regalitate

Preşedintele Moldovei, Nicolae Timofti, s-e declară îndurerat de vestea morţii reginei Ana ce a survenit la doar două luni de la celebrarea a 150 de ani de la venirea pe tronul României a dinastiei de Hohenzollern, Timofti amintind susţinerea pe care familia regală a acordat-o, în ultimii ani, aspiraţiilor europene ale Moldovei.

„Am aflat cu adâncă tristeţe şi profund regret vestea despre moartea Reginei Ana a României. Este dureros faptul că Peleşul intră în doliu la doar două luni de la ceremonia emoţionantă dedicată împlinirii celor 150 de ani de Regalitate”, se arată în mesajul de condoleanţe al preşedintelui Moldovei, Nicolae Timofti.

El a elogiat susţinerea pe care regina Ana i-a acordat-o regelui în anii de exil şi încrederea pe care cei doi au avut-o în revenirea României la democraţiei. ”Cu aceleaşi sentimente curate, ca şi întreaga familie regală, a susţinut, în ultimii ani de viaţă aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. Regina Ana îşi merită locul în istoria României şi al tuturor românilor. Dumnezeu s-o odihnească!”, a spus Nicolae Timofti, citat de News.ro

PSD cere Guvernului să decreteze trei zile de doliu național

PSD transmite condoleanțe familiei regale și cere Guvernului să decreteze trei zile de doliu național. "Partidul Social Democrat este alături de Familia Regală a României în greaua încercare prilejuită de trecerea în neființă a Majestății Sale Regina Ana a României. Majestatea Sa Regina Ana a fost alături de România până în ultima clipă și suntem datori să îi cinstim memoria așa cum se cuvine. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe Majestatea Sa Regina Ana a României!'', se arată în mesajul PSD. Totodată, social-democrații cer Guvernului să decreteze trei zile de doliu național.

Tăriceanu: Pierdere grea pentru Regele Mihai I și pentru poporul român

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că decesul Reginei Ana reprezintă o pierdere grea atât pentru Regele Mihai I, cât și pentru poporul român. "Am aflat cu profundă tristețe și regret despre decesul MS Regina Ana. Prin devotamentul său și prin discreția sa a fost sprijinul moral de care MS Regele avea nevoie ca să poată depăși momentele dificile ale exilului și ale depărtării de țară și de popor. Este o pierdere grea pentru MS Regele Mihai I, cât și pentru poporul român. Românii îi vor păstra o amintire plină de respect. În numele Senatului României, doresc să transmit în aceste clipe triste sincere condoleanțe Familiei Regale. Dumnezeu s-o odihnească!", a transmis luni Tăriceanu, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

Patriarhul Daniel: Regina Ana a României – un model de curaj, noblețe și modestie

Patriarhul BOR, Daniel, a transmis luni că Regina Ana a României va rămâne în conștiința poporului român drept un model de curaj, noblețe și modestie. "Discretă și distinsă, Majestatea Sa Regina Ana a României va rămâne în conștiința poporului român drept un model de curaj, noblețe și modestie, susținătoare permanentă a demersurilor Majestății Sale Regelui Mihai I al României în slujirea neamului românesc, atât în anii grei ai exilului, cât și la revenirea în țară", se arată într-un mesaj transmis de Patriarh Majestății Sale Regelui Mihai I al României, Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Familiei Regale a României.

Înaltul ierarh transmite condoleanțe Familiei Regale a României și tuturor celor care au cunoscut-o și prețuit-o pe Regina Ana. "În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, transmitem părintești condoleanțe Familiei Regale a României și tuturor celor care au cunoscut-o și prețuit-o pe Majestatea Sa Regina Ana. Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul Majestății Sale Regina Ana a României în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica ei pomenire din neam în neam!", se mai arată în mesajul Întâistătătorului BOR, transmis Agerpres de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Fostul principe Nicolae: Bunica mi-a fost cea mai apropiată persoană în copilărie

Nepotul reginei Ana, Nicholas Medforth-Mills a afirmat că bunica i-a fost cea mai apropiată persoană în perioada copilăriei şi că a admirat-o pentru personalitatea puternică ce i-a oferit regelui sprijinul de care avea nevoie şi pentru încăpăţânarea cu care şi-a susţinut opiniile.

”Astăzi este o zi foarte tristă pentru noi toţi. Zilele acestea, m-am gândit mereu la bunicii mei, dar astăzi, mult mai mult la bunica mea. Am o poză cu ea pe pervazul ferestrei de când eram copil. În fiecare dimineaţă, această fotografie îmi reaminteşte, de fiecare dată, că mi-a fost cea mai mai apropiată persoană în copilăria mea”, a scris pe Facebook, Nicholas Medforth-Mills, fiul principesei Elena şi nepot al regelui Mihai.

Nicholas Medforth-Mills spune că a admirat-o regina Ana pentru personalitatea puternică şi sprijinul constant pe care i l-a oferit regelui Mihai. ”Bunica mea, o Mare Doamnă, pe care mereu am admirat-o pentru inima ei imensă, pentru opiniile sale puternice, pentru personalitatea şi încăpăţânarea care i-au dat puterea de a-şi spune opiniile şi de a fi sprijinul de care bunicul meu a avut atât de multă nevoie. Bunica mea iubită, prietena mea dragă, nu vei fi niciodată uitată şi mulţi te vor regreta. Dumnezeu să te odihnească!”, a spus fostul principe.

Victor Ponta îi transmite condoleanțe Regelui Mihai și îi mulțumește pentru modul în care a slujit România

Fostul premier Victor Ponta transmite condoleanțe Familiei Regale în urma decesului Reginei Ana, mulțumindu-i Regelui Mihai pentru modul în care atâtea decenii a reprezentat și slujit România.

"Condoleanțe Majestății Sale Regele Mihai și tuturor membrilor Familiei Regale! Mulțumiri pentru modul în care atâtea decenii a reprezentat și slujit România!", a scris Victor Ponta, luni, pe Facebook.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă