4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechBăsescu: PNL şi PSD "îşi vor da mâna" după alegerile din iunie

Băsescu: PNL şi PSD “îşi vor da mâna” după alegerile din iunie

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, susţine că PNL şi PSD “îşi vor da mâna” după alegerile din iunie în consiliile locale şi cele judeţene, apreciind, totodată, că aceste două formaţiuni nu ar mai fi credibile pentru electorat. 

“A avea un partid nou (PMP, n.r.) destinat României şi românilor este o necesitate astăzi. Şi nu o spun pentru că PSD şi PNL sunt adversarii noştri, pe care-i tratăm în mod egal, pentru că ei, de fapt, au rămas USL. Şi veţi vedea, după alegeri, cum îşi vor da mâna prin toate consiliile judeţene şi consiliile locale. (…) PSD şi PNL şi-au epuizat, după părerea mea, capacitatea de a mai fi partide credibile, chiar dacă sunt partide mari”, a afirmat, duminică, la Deva, Traian Băsescu. 

Potrivit Agerpres, el a mai susţinut că PNL şi PSD ar fi afectate de ceea ce a numit “zgura tranziţiei”, motiv pentru care ar fi nevoie de un partid nou pe eşichierul politic. “Este adevărat, în cei 26 de ani de tranziţie şi-au atins (PNL şi PSD, n.r.) obiectivele majore ale României: intrarea ţării în NATO şi în UE. În acelaşi timp, însă, au adunat zgura tranziţiei – şi pentru compromisurile uriaşe pe care le-au făcut, şi din cauza corupţiei pe care o vedem la tot pasul, şi pentru ineficienţa administraţiei lor în administraţia locală. Acest partid (PMP, n.r.) trebuie să preia România de după tranziţie şi să dea românilor sentimentul că, în sfârşit, un partid lucrează strict pentru ei’, a arătat Băsescu. 

În opinia sa, electoratul din ţara noastră doreşte să vadă politicieni noi, iar în acest context preşedintele PMP a spus că 85% dintre membrii partidului pe care îl conduce sunt implicaţi pentru prima oară în politică. “Structura PMP este o îmbinare de tinereţe şi de maturitate”, a apreciat Traian Băsescu. 

Liderul PMP a fost prezent duminică la Deva, unde organizaţia judeţeană a partidului şi-a prezentat candidaţii la funcţiile de primar în localităţile din Hunedoara. 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă