10.6 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBrexit. Undă de şoc pe Wall Street

Brexit. Undă de şoc pe Wall Street

Bursa de la New York a deschis şedinţa de vineri în scădere, indicele Dow Jones pierzând peste 500 de puncte, după ce populaţia Marii Britanii a votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

În primele minute de la debutul tranzacţiilor pe Wall Street, indicele Dow Jones înregistra o scădere de 2,99%, în timp ce indicele Nasdaq afişa o scădere de 3,62%, iar indicele S&P 500, preferat de mulţi investitori, înregistra o scădere de 2,6%. 

La momentul deschiderii burselor pe Wall Street, bursa de la Paris afişa o scădere de 7,5%, cea de la Frankfurt una de aproape 7%, iar cea de la Londra o scădere de aproape 4%. La fel ca şi în Europa, acţiunile băncilor au fost cele mai afectate. Acţiunile Citigroup au pierdut 7,4%, în timp ce titlurile Bank of America , JPMorgan şi Goldman Sachs au înregistrat pierderi cuprinse între 4 şi 5%, în condiţiile în care marile bănci americane au operaţiuni semnificative la Londra. 

Investitorii îngrijoraţi de consecinţele Brexit s-au refugiat spre dolari şi alte active de refugiu precum aur şi certificate emise de Trezoreria SUA. În consecinţă randamentul pentru obligaţiunile pe 10 ani a coborât la cel mai scăzut nivel de după 2012. La rândul său, Rezerva Federală a anunţat că este gata să ofere lichidităţi în dolari instituţiilor financiare străine, pentru a calma volatilitatea de pe pieţele financiare după votul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Cele mai citite

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

Masa de Paște, mai scumpă, chiar cu plafonarea alimentelor de bază

Bugetul alocat cumpărăturilor pentru masa de Paște de anul acesta poate depăși suma de 1.000 de lei, față de anul trecut când vorbeam despre suma...

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...
Ultima oră
Pe aceeași temă