10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCe măsuri au fost luate după scandalul pornografic de la Penitenciarul Vaslui

Ce măsuri au fost luate după scandalul pornografic de la Penitenciarul Vaslui

La Penitenciarul Vaslui au fost montate camere de supraveghere în sala de forţă a unităţii după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, în presă au apărut mai multe fotografii în care şeful de siguranţă al închisorii apare dezbrăcat, relatează Mediafax.

"Chiar dacă nu ne închipuim că, pe viitor, cineva ar mai îndrăzni să mai comită astfel de abateri, am decis să montăm aceste camere video de supraveghere ce vor fi conectate la sistemul centralizat de monitorizare al penitenciarului. Este o primă măsură, una de organizare, ce o putem lua până la finalizarea anchetelor desfăşurate în momentul de faţă de către Parchet, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi comisia de disciplină a Penitenciarului Vaslui”, a declarat, luni, directorul Penitenciarului Vaslui, Eusebio Brînză.

Joi dimineaţă, în presă au apărut mai multe fotografii în care şeful de siguranţă al Penitenciarului Vaslui apare dezbrăcat, în sala de forţă a închisorii. Potrivit presei, fotografiile ar fi fost realizate de către un deţinut al închisorii, cu care comisarul de penitenciar ar avea o relaţie amoroasă.

Citește și: Anchetă la Penitenciarul Vaslui, în urma unui scandal sexual

Penitenciarul Vaslui a început o anchetă internă în acest caz, fiind sesizat şi Parchetul Judecătoriei Vaslui.

Comisarul-şef Vasile Ponea, şeful siguranţei penitenciarului, care apare dezbrăcat în fotografii, este cercetat penal pentru "folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual", procurorii Parchetului Judecătoriei Vaslui întocmind dosar penal pe numele acestuia.

"La 30 ianuarie 2015, Parchetul Judecătoriei Vaslui a înregistrat în registrul de lucrări penale sesizarea formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv Penitenciarul Vaslui, cu privire la comiterea de către Ponea Vasile a infracţiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. În urma plângerii, urmează a se desfăşura cercetări sub aspectul faptei sesizată de către reprezentanţii Penitenciarului Vaslui”, declara, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Vaslui, Mihaela Mantu.

Şeful siguranţei din Penitenciarul Vaslui se află în concediu de odihnă până la sfârşitul acestei săptămâni, însă acesta ar putea fi rechemat la serviciu mai devreme pentru a da explicaţii cu privire la fotografiile pornografice.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ruptură totală între Ciolacu și Piedone: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat joi că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Ciolacu îi transmise joi lui...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă