11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCe plan strategic are OMS pentru epidemia Zika

Ce plan strategic are OMS pentru epidemia Zika

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a prezentat Planul Strategic de Răspuns privind epidemia Zika pentru următoarele 18 luni, care se axează pe prevenire şi pe gestionarea efectelor bolii, pentru care este nevoie de 121 de milioane de dolari. Acum, răspunsul necesită "o strategie integrată", afirmă într-un comunicat directorul general al OMS, Margaret Chan. Actuala epidemie a apărut la sfârşitul anului trecut în Brazilia şi, de atunci, s-a detectat transmiterea locală a virusului în peste 60 de ţări. 

S-a stabilit o legătură între contagierea cu Zika şi creşterea numărului cazurilor de malformaţii congenitale la nou-născuţi, mai ales microcefalia şi Sindromul Guillian-Barré, care cauzează paralizie şi poate afecta plămânii, potrivit OMS. În plus, s-au observat legături între această boală şi alte tulburări neurologice şi probleme auditive şi de vedere. 

De aceea, OMS recomandă ca persoanele care locuiesc sau se deplasează în zonele afectate să se protejeze de înţepături şi să folosească prezervative dat fiind faptul că s-a dovedit contagierea prin sperma bărbaţilor infectaţi. Femeilor însărcinate, OMS le recomandă să nu călătorească în zonele afectate, iar dacă partenerul unei femei însărcinate a mers în astfel de zone, este necesară folosirea prezervativelor. 

Planul pune accentul pe complicaţiile survenite în urma infectării, fapt pentru care OMS cere creşterea capacităţilor de răspuns în toate ţările afectate şi în cele care ar putea fi afectate. Totodată, cere eforturi în ceea ce priveşte comunicarea pentru a se conştientiza riscul contagierii. 

OMS recomandă, de asemenea, controlul asupra sursei de transmitere – ţânţarul Aedes aegypti – şi consilierea în materie de educaţie sexuală "în cadrul social şi legal" al fiecărei ţări în care există cazuri de transmitere, potrivit comunicatului citat de Agerpres. Toate acestea necesită fonduri, iar OMS consideră că este nevoie de 121 de milioane de dolari până în 2017.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă