11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCine îl va înlocui pe Valeriu Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor

Cine îl va înlocui pe Valeriu Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache este creditat cu cele mai mari şansă să îi succeadă în funcţie lui Valeriu Zgonea pe linie parlamentară, au precizat surse social-democrate pentru Mediafax, pe lista vehiculată în PSD afându-se şi Gabriel Vlase şi Marian Neacşu.

“Nu au fost discuţii în şedinţa Comitetului Executiv, dar, informal, se discută despre Gabriel Vlase, Marian Neacşu şi Florin Iordache, ultimul cu cele mai mari şanse”, au declarat surse din interiorul PSD. Florin Iordache şi Gabriel Vlase sunt vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, în timp ce Marian Neacşu este secretarul general al PSD şi fost lider al grupului parlamentar al PSD.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a arătat că decizia politică va fi luată în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, care va avea loc după Paşte, urmând ca, ulterior, grupul parlamentar al PSD se demareze ulterior procedura parlamentară de schim bare din funcţie a lui Valeriu Zgonea.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă