23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialControversa Panama Papers: Sediul Mossack Fonseca din Peru, în vizorul autorităților fiscale

Controversa Panama Papers: Sediul Mossack Fonseca din Peru, în vizorul autorităților fiscale

Sediul filialei casei de avocatură Mossack Fonseca din Lima a fost percheziționat, luni, de autoritățile fiscale peruane, de unde au fost confiscate documente de interes pentru ancheta care vizează vastul sistem de evaziune fiscală, cunoscut sub numele de „Panama Papers”, informează AFP, citat de Agerpres.

Reprezentantul Administraţiei naţionale a impozitelor (SUNAT), Percy Diaz, a precizat că perchezițiile au vizat confiscarea de documente contabile și fiscale. Totodată, a fost verificată „documentația fizică și informatică”.

Anchetatorii au sosit la birourile casei Mossack Fonseca, situate în cartierul San Isidro din Lima, chiar în faţa Ambasadei Panama, cu mai multe vehicule pentru a transporta documentele confiscate. SUNAT a constituit săptămâna trecută o echipă specială pentru această anchetă, cu scopul de a „determina existenţa unor posibile cazuri de evaziune şi de fraudă fiscală”, a explicat ea într-un comunicat. 
 

Reprezentanta legală a cabinetului Mossack Fonseca în Peru, Monica de Ycaza Cler, a transmis că respectiva casă de avocatură va colabora cu autoritățile.

În scandalul declanșat de „Panama Papers”, în urma scurgerii masive de documente difuzare în 3 aprilie de 100 de ziare din lume, au fost implicate mai multe personalităţi şi întreprinderi din Peru. Printre acestea, doi importanţi donatori ai campaniei prezidenţiale ale candidatei dreptei Keiko Fujimori, clasată duminică detaşat pe primul loc al scrutinului, sunt citaţi în aceste documente. 

Pe plan mondial, „Panama Papers” au dezvăluit averi din paradisurile fiscale ale circa 140 de responsabili politici şi alte celebrităţi. Prin cele circa 11,5 milioane de documente provenite din cabinetul Mossack Fonseca apar nume din anturajul preşedintelui rus Vladimir Putin, chinez Xi Jinping, sirian Bashar al-Assad, fotbaliştilor Lionel Messi şi Michel Platini, cineastului Pedro Almodovar ş.a

 

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Dezvăluiri din viața artistei Anna Lesko. După cinci ani de singurătate, cântăreața rupe tăcerea

Anna Lesko s-a "dezbrăcat" de cuvinte la podcastul "Fain și Simplu" moderat de Mihai Morar. Artista a vorbit despre viața ei personală, regrete și...
Ultima oră
Pe aceeași temă