10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportDacian Cioloș, despre Legea dării în plată: Trebuie să vizeze cazurile sociale

Dacian Cioloș, despre Legea dării în plată: Trebuie să vizeze cazurile sociale

Legea dării în plată trebuie să vizeze „într-adevăr cazuurile sociale”, a declarat, luni, premierul Dacian Cioloș, citat de Agerpres.

Potrivit premierului, legea nu ar trebui să vizeze „speculatorii imobiliari” care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro şi riscă, în prezent, să destabilizeze sistemul bancar. 

„Această lege trebuie, nu doar declarativ ci şi faptic, să vizeze într-adevăr cazurile sociale, acele situaţii în care creditori au luat un credit de la bancă ca să îşi cumpere o casă, un apartament în care locuiesc, şi, atunci când au probleme de rambursare, să nu fie în situaţia de a scoate familia în stradă. Nu cred că această lege, sub acoperirea declarativă a cazurilor sociale, (trebuie-n.r) să rezolve problema speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro să investească în imobiliare şi acum văd că nu le mai funcţionează piaţa şi (vor-n.r.) să arunce în aer sistemul bancar ca să îşi rezolve problemele. Când vorbesc de aruncare în aer a sistemului bancar, nu mă refer la a salva cu orice preţ băncile pentru că premierului îi sunt dragi băncile şi nu-i sunt dragi cetăţenii. Dar, dacă noi destabilizăm sistemul bancar tot asupra celor care iau credite de la bănci sau celor care ţin bani în bănci se vor răsfrânge negativ aceste efecte. La asta trebuie să ne gândim când luăm o decizie: care e şi impactul pozitiv pe termen scurt dar şi pe termen lung”, a declarat Cioloş într-o conferinţă de presă la Alba Iulia. 

Citește și: Guvernul critică dur Legea dării în plată

Premierul a mai spus că băncile au comis „anumite greșeli” în anii trecuți, astfel că, în prezent, plătesc prețul lor. Cu toate acestea,  ceea ce este important este stabilitatea în sistemul bancar, a mai spus Dacian Cioloș.

„Băncile au făcut anumite greşeli în trecut şi acum într-un anumit fel plătesc preţul acestor greşeli şi acestei imobilităţi sau rigidităţi în a aborda aceste situaţii, însă pe de altă parte, e important pentru economia României şi pentru clienţii băncilor să avem stabilitate în sistemul bancar. Şi o lege ca şi aceasta poate să arunce în aer sistemul bancar dacă nu e gândită bine”, a precizat prim ministrul, care a adăugat că decizia finală aparţine Parlamentului. 

Proiectul de lege prevede că la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Citește și: CSM: Legea dării în plată încalcă principiul egalității

Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă