11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDouă persoane, electrocutate pe podul CFR din Băneasa

Două persoane, electrocutate pe podul CFR din Băneasa

Doi tineri, de aproximativ 18 ani, s-au electrocutat, joi, după ce s-au urcat pe un pod CFR din Capitală, deasupra unor cabluri de înaltă tensiune, informează Mediafax

Incidentul a avut loc la podul CFR din Strada Elena Văcărescu, din Bucureşti, potrivit reprezentanţilor Inspectorului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Tinerii au urcat pe pod, cu bicicletele, în ciuda faptului că nu aveau voie. Ei s-au apropiat la aproximativ un metru distanţă de cablurile care alimentau linia ferată. Cei doi s-au electrocutat pentru că s-au apropiat prea mult de cablurile de înaltă tensiune, formându-se un arc electric de 27.000 de volţi.

Citește și: Un român a murit, iar doi sunt dispăruţi după un accident în Marea Adriatică

La faţa locului au fost trimise trei echipaje SMURD, care le-au acordat măsuri de prim ajutor, după care i-au transportat la Spitalul Floreasca din Capitală.

În urma unei prime evaluări, unul dintre tineri are arsuri pe 60 la sută din corp, el având şi traumatisme cranio-cerebrale, după ce a căzut de la aproximatic patru metri înălţime. În prezent, el este intubat şi ventilat, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Optiţa. 

Cel de-al doilea tânăr are arsuri pe 50 la sută din corp, el fiind conştient, conform sursei citate.

Ambii sunt evaluaţi de către medici, pentru a se stabili dacă mai au şi alte traumatisme. În cazul în care se va descoperi că nu mai au şi alte afecţiuni, ei vor fi transferaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă