Filosoful Gabriel Liiceanu a publicat, pe platforma Contributors.ro, un dialog cu jurnalista Ramona Ursu, pe tema protestelor, a corupției și a democrației . Astfel, Gabriel Liiceanu a arătat că șeful PSD, Liviu Dragnea, ”s-a născut în epoca greșită, dacă are apetituri de tiran și e dispus să facă orice ca să-și salveze pielea”. Totodată, filosoful a explicat că protestele din decembrie 1989 nu pot fi comparate cu manifestațiile din Piața Victoriei, pentru că, atunci, oamenii luptau pentru libertate, riscându-și viața, în vreme ce, în prezent, românii își dobândesc conștiința.
Redăm o parte din dialogul lui Gabriel Liiceanu cu Ramona Ursu:
”Dacă ne uităm la evenimentele din stradă din ultimele săptămâni, ce credeți că este diferit față de momentele Revoluției, așa cum le-ați trăit dumneavoastră, din punctul de vedere al determinării oamenilor că pot schimba radical ceva în bine?
G.L. Așa cum n-are nici un rost să-l comparăm pe Dragnea cu Ceaușescu (în comunism se trăia în teroare, deci într-o societate în care secretarul general al partidului unic putea face tot ce-i trecea prin cap – putea aresta, tortura, ucide), tot așa nu are rost să apropiem, prin comparație forțată, decembrie 1989 de ceea ce se întâmplă azi. Oamenii care au ieșit atunci în Piața Operei la Timișoara sau în Piața Universității la București au avut în față nu jandarmi cărora li se ofereau flori pe care aceștia, plini de curtoazie, le ofereau la rândul lor doamnelor manifestante, ci trupe de soldați cu puștile încărcate care primiseră ordin „să tragă la picioare” și tancuri care, în drumul lor, zdrobeau trupuri. Acolo se striga, cu puștile îndreptate de la câțiva metri asupra ta, „vom muri și vom fi liberi” și acolo au murit împușcați, strigând asta, oameni în floarea vârstei. Acolo, prin diversiunea creată de Iliescu și ai lui, au fost împușcați, ca „teroriști”, oameni nevinovați sau trupe asupra cărora se trimiteau alte trupe. Acolo aveai balaurul în față și pe el îl înfruntai. Distanța dintre cele două momente istorice e distanța dintre sloganul Pieței Universității din decembrie 1989, „vom muri și vom fi liberi”, și cel actual, al PiețeiVictoriei, „rezist”. Ambele sunt magnifice. Într-unul era viața care își redobândea prețul prin moarte. Tinerii care au inventat acel slogan au descoperit, în genialitatea și în disperarea lor, cel mai solemn adevăr al vieții. Și anume că viața fără libertate e mai prejos ca moartea. Doar când în joc e libertatea, moartea devine superioară vieții. Dincoace, în „rezist”, e hotărârea fermă de a nu pierde prețul vieții deja dobândit. În primul slogan era sublimul disperării împinse la limită, în cel de-acum este dobândirea conștiinței care a invadat vertical spațiul vieții publice.
Dacă Dragnea are apetituri de tiran și e dispus să facă orice ca să-și salveze pielea, atunci trebuie spus că, din nefericire pentru el, și-a greșit epoca. S-a născut prea târziu. Trebuia să fie în floarea vârstei sub Gheorghiu-Dej sau măcar sub Ceaușescu. Așa, născându-se cu întârziere, vocația lui satrapică s-a manifestat într-un moment nepropice și, acum, săracul, trebuie să se descure încurcându-se printre ițele democrației. Sigur, dacă ar găsi culoarul liber, s-ar purta, respectând scara, ca Putin sau Erdogan. Să sperăm că acest culoar n-o să apară în istoria noastră. Apoi să nu uităm că un individ ca Iliescu, într-o Românie care nu făcea parte din UE și nici din NATO, își putea face de cap oricum. Astăzi, deși, articulațiile Europei scârțâie, nu mai suntem chiar singuri pe lume. Asta înseamnă că oamenii care ies azi în stradă ies să apere, cum spuneam, ceea ce este al lor și care e amenințat să le fie luat cu japca. Atunci, în 1989, era de recucerit ceva ce fusese furat prin ocupație în urmă cu câteva decenii: libertatea. Sentimentul eliberării a țâșnit, după patru decenii de teroare, în direct dialog cu moartea”.
Citiți dialogul integral pe platforma Contributors.
