20.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialHillary Clinton, interogată de FBI în scandalul e-mailurilor

Hillary Clinton, interogată de FBI în scandalul e-mailurilor

Poliţia federală americană (FBI) a interogat-o sâmbătă pe Hillary Clinton, candidata democrată la Casa Albă, în cadrul anchetei cu privire la folosirea mesageriei personale pe când era secretar de Stat, informează News.ro.

Hillary Clinton "a dat o declarație voluntară în această dimineață pe subiectul aranjamentului cu privire la e-mailuri in perioada in care a fost secretar" de stat, a declarat purtătorul de cuvânt Nick Merrill, spunând ca a fost "încântată că a avut ocazia sa ajute Departamentul de Justitie pentru ca această anchetă să ajungă la o concluzie".

Potrivit unui apropiat al candidatei democrate, audierea a durat aproximativ 3 ore şi jumătate şi a avut loc la sediul FBI, în capitala federală Washington. 

Hillary Clinton se află în centrul unui scandal după ce anul trecut s-a aflat că a utilizat un cont privat de e-mail şi un server privat pe când conducea Departamentul de Stat (2009-2013). Dezvăluirile i-au adus actualei candidate la nominalizarea democrată critici vehemente din partea adversarilor republicani, iar Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a deschis o anchetă. 

Utilizarea unui cont privat în scopuri profesionale este interzisă de administraţia americană, iar adversarii republicani o acuză pe dna Clinton că, prin nefolosirea conturilor oficiale şi a serverelor securizate, a pus în pericol securitatea naţională, dar şi că a vrut să ascundă anumite lucruri. 

Hillary Clinton afirmă însă că e-mailurile sale nu erau clasificate atunci când le-a trimis din contul privat. Ea a remis Departamentului de Stat 52.000 de pagini de documente referitoare la aceste mesaje.

Cele mai citite

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă