19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialIsrael: A început construcția unui zid de separare într-un sector creștin din...

Israel: A început construcția unui zid de separare într-un sector creștin din Cisiordania

Israelul a început construcția unui zid de separare în sectorul creștin Beith Jala şi în valea Cremisan din Cisiordania. Proiectul a declanşat o rezistenţă îndârjită din partea comunităţii creştine palestiniene locale, informează AFP, citat de Agerpres.

Astfel, după mai multe luni de pregătiri, în sectorul majoritar creștin din apropierea orașului Bethleem au fost aduse blocuri din beton înalte de opt metri. Primarul din Beit Jala, Nicola Khamis, a condamnat ceea ce el consideră o adjudecare de terenuri de către Israel. El a precizat că pământurile aparțin familiilor și copiilor care locuiesc în respectivul teritoriu.

Construirea zidului a fost contestată tot timpul de către palestinieni,  fiind întâmpinată cu o împotrivire deosebită în sectorul Beit Jala. Comunitatea creştină a organizat manifestaţii de protest, a sesizat justiţia israeliană, ba a reuşit să-l mobilizeze şi pe papă în favoarea sa. Localnicii protestează împotriva confiscării pământurilor lor şi a fragmentării vieţii lor. Palestinienii consideră traseul zidului un mijloc pentru Israel de a-şi extinde coloniile adiacente Gilo şi Har Gilo, ilegale – potrivit comunităţii internaţionale, scrie AFP. 

Palestinienii au repurtat o victorie provizorie în aprilie 2015, când Curtea supremă israeliană a blocat construirea zidului şi a cerut statului să ia în considerare alt traseu. Dar după trei luni, ea a autorizat reluarea construirii zidului, impunând doar câteva restricţii. 

În opinia primarului din Beit Jala, „fără acest pământ, toţi creştinii vor părăsi ţara”. El a adăugat că localitatea voia să se extindă, însă construirea zidului va face proiectul „imposibil” de realizat. Totodată, edilul şi-a exprimat speranţa în mobilizarea care urmează să aibă loc, dar a recunoscut că recursul legal este epuizat. 

Ministerul Apărării a refuzat să comenteze situaţia pentru AFP. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) Xavier Abu Eid a declarat că ridicarea zidului în sector este „coerentă cu politica de apartheid a guvernului israelian în Cisiordania”.

Israelul a început să construiască acest zid în 2002, în plină Intifada, cu scopul de a se proteja de atacuri venite din Cisiordania. Terminat în proporţie de două treimi, el ar urma să aibă în final 700 km. Potrivit palestinienilor, zidul reprezintă un simbol al ocupaţiei şi modifică de fapt frontiera. Traseul său se află în proporţie de 85% pe teritoriul Cisiordaniei şi izolează 9,4 % din teritoriul palestinian, potrivit ONU.

Curtea Internaţională de Justiţie s-a pronunţat la 9 iulie 2004, declarând construcţia ilegală, şi a cerut dezmembrarea lui, la fel ca şi Adunarea Generală a ONU. 

 

Cele mai citite

Începe Festivalul Filmului European 2024

Institutul Cultural Român dă startul celei de-a 28-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Sala Luceafărul (fostul CinemaPro) cu filmul...

Analiză: Investițiile străine directe în Europa scad pentru prima dată de la pandemie

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut în 2023 cu 4% față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019,...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă