12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialLa Fallujah s-au deschis porţile iadului

La Fallujah s-au deschis porţile iadului

Ieri, autorităţile irakiene au anunţat organizarea unei vaste operaţiuni pentru reluarea oraşului Fallujah, căzut sub controlul djihadiştilor grupării Statului islamic al Irakului şi Siriei, sau ISIS, care şi-au plantat drapelul pe edificii guvernamentale şi au decretat oraşul irakian drept noul lor stat independent.

În Irak, imaginile din ultimele zile au readus ororile din ultimul deceniu – oameni înarmaţi, înveşmântaţi în negru au capturat oraşul Fallujah şi părţi din Ramadi, unde au pierit atâţia soldaţi americani în timpul războiului. Maşini-capcană au explodat în centrul Beirutului. Vărsările de sânge din Irak, Liban şi Siria în ultimele două săptămâni au relevat ceva nou despre destabilizare – emergenţa unui Orient Mijlociu post-american, unde nimeni nu mai are puterea sau voinţa de a opri ura sectară în regiune. În mijlocul acestui vid, fanatici islamişti au prosperat în Irak şi în Siria sub drapelul Al Qaeda, conflictele dintre aceste ţări amplificând altul şi favorizând radicalismul din ce în ce mai profund. În spate, în mare parte se află rivalitatea dintre două mari puteri petroliere – Iranul şi Arabia Saudită, ai căror lideri pretind că reprezintă şiiţii şi Islamul sunnit. Iar retragerea posibilă a forţelor americane din Afganistan în acest an este considerată de numeroşi analişti ca un risc major pentru această ţară.

Spirala violenţei şi avansarea combatanţilor Al Qaeda în Irak, Siria şi Liban sunt urmările războiului civil din Siria care se răspândeşte din ce în ce peste frontierele ţării. Ascensiunea forţelor islamiste în Irak este preocupantă pentru SUA dar responsabilii americani au declarat că vor căuta să întărească susţinerea militară, însă au subliniat că nu vor fi trupe pentru susţinerea campaniei premierului irakian, Nouri al-Maliki pentru respingerea militanţilor Al Qaeda. De asemenea, responsabilii de la Washington au în vedere un nou ajutor militar în Liban, ţară aflată într-un nou val de violenţă sectară. Forţele Al Qaeda au generat duminică violenţe în Irak şi Siria vecină. Combatanţii din provincia irakiană Anbar au jefuit arsenalele de arme americane după preluarea oraşului Fallujah şi au hărţuit trupele guvernamentale irakiene pe drumul spre Bagdad. Şi în Siria militanţii Al Qaeda au luptat de această dată în defensivă. Insurgenţii sirieni au declarat că au combătut militanţii Al Qaeda în cel puţin cinci regiuni din nord, deţinute de rebeli. Cea mai mare confruntare a fost cu principalul grup al reţelei teroriste, Statul islamic al Irakului şi Siriei (Levantului), numitul ISIS, grup din ce în ce mai cunoscut pentru violenţă şi cruzime. Experţii şi diplomaţi din Orientul Mijlociu estimează că instabilitatea se extinde şi plasează Casa Albă într-o dilemă diplomatică crescândă pe măsură ce aliaţii săi regionali se îndreaptă spre tabere opuse în mijlocul unei bătălii care se intensifică între puterile regionale, Iran şi Arabia Saudită.

Dilemă diplomatică

În timp ce SUA caută să susţină guvernul şiit din Irak, susţine simultan şi guvernul şi miliţiile sunnite din Liban în Siria. Capacitatea SUA de a naviga între aceste diviziuni regionale agravante va influenţa tentativele internaţionale pentru stabilizarea Irakului, Libanului şi Siriei în viitoarele luni. Urmează să aflăm dacă preşedintele Obama reuşeşte să atingă primele două iniţiative de politică externă din cel de al doilea mandat – de a ajunge la un acord de pace israeliano-palestinian şi să obţină un acord cu Iranul pentru blocarea programului său nuclear.

În Irak, amplificarea luptelor implicând combatanţi afiliaţi reţelei Al Qaeda a marcat revenirea forţelor islamiste bine înarmate şi bine organizate, la doi ani după ce forţele americane au încheiat războiul lor în această ţară. La Fallujah, care a fost teatrul unor lupte dintre cele mai violente între forţele americane şi insurgenţii anti-americani în cursul războiului SUA în Irak, forţele ISIS au ocupat sediile poliţiei şi cel al armatei, au preluat controlul asupra unei părţi din oraşul Abou-Ghraib.

Mii de familii au fugit după reluarea luptelor la Fallujah. ISIS deţine şi părţi din capitala regiunii Anbar, Ramadi şi un colonel din armata irakiană declara că „ne temem că Anbar va fuziona cu Siria” pentru a deveni primul stat Al Qaeda în Orientul Mijlociu. Înalţi responsabili americani au declarat că Pentagonul şi Departamentul de Stat au avut discuţii cu liderii irakieni pentru susţinerea eforturilor de respingere a avansării militanţilor Al Qaeda, fiind vorba în special despre accelerarea livrărilor de arme către Irak, inclusiv 100 rachete Hellfire, utilizate în ultimele zile de către guvern.

Partea americană a subliniat că nu are intenţia de a folosi trupele americane sau forţa aeriană pentru a ajuta Bagdadul în această luptă şi a precizat că decizia strategică de retragere din Irak este ireversibilă. Guvernul majoritar şiit al Irakului a încercat să convingă triburile din Anbar să lupte contra ISIS iar şeful diplomaţiei americane, John Kerry a fost deja în contact cu şefii tribali sunniţi din Anbar.

Temerile sunniţilor

În Siria, grupurile insurgente luptă cu militanţii ISIS în Raqqa, fieful grupului în Siria şi în provinciile Alep şi Idlib. Insurgenţii contra regimului lui Bashar al-Assad luptă cu ISIS şi cu unele forţe rebele care s-au coordonat cu grupul Al Qaeda, între care Frontul islamic, o coaliţie de forţe rebele islamiste.

În provincia siriană Raqqa, islamistul sunnit Khaled Abu Alwalid arată că prezenţa miliţiilor şiite irakiene în Siria a galvanizat un front comun contra sunniţilor prin ISIS şi alte facţiuni islamiste. „Este un război religios care înglobează Irak, Siria şi Liban”.

Ca şi în Irak, Libanul cunoaşte o violenţă legată de războiul sirian şi miliţia Hezbollahului libanez, susţinut şi finanţat de Iran, a trimis combatanţi în Siria pentru a-l susţine pe Assad.

Duminică au avut loc lupte la Tripoli între sunniţi şi membrii sectei şiite alauite, căreia îi aparţine Assad.

În timp ce războiul civil din Siria devine din ce în ce mai complex în mijlocul unei largi confruntări regionale între sunniţi şi şiiţi, secretarul de Stat american, John Kerry a declarat că Teheranul trebuie să fie parte formală la conferinţa de pace de la Geneva prevăzută pentru 22 ianuarie.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă