12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechLudovic Orban și-a anunțat candidatura la șefia PNL: Vreau să transform partidul,...

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la șefia PNL: Vreau să transform partidul, ca să putem câștiga împotriva PSD

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul Biroului Politic Național al liberalilor, desfășurat la Parlament. El a precizat că dorește să schimbe în bine partidul, în așa fel încât să poate să câștige competițiile electorale împotriva PSD, transmite Agerpres.

“Am așteptat această reuniune a Biroului Politic al PNL, care dă startul alegerilor interne în partid, pentru a-mi anunța candidatura fermă la funcția de președinte al PNL. (…) Mi-am depus candidatura la funcția de președinte al PNL pentru a oferi partidului din care fac parte caracter și identitate, forță și credibilitate. Ca președinte al PNL, vreau să fiu garantul unității, coeziunii interne a PNL, iar obiectivul meu principal este să transform în bine PNL, astfel încât să putem să câștigăm toate competițiile electorale împotriva PSD”, a declarat Orban, la Parlament.

El a afirmat că dorește ca PN  să devină o forță în politica din România, iar între PNL și președintele Klaus Iohannis să existe un parteneriat cinstit.

“Din punctul meu de vedere, nu operez nicio discriminare între membrii PNL. Nu fac parte din nicio cooperativă, din nicio facțiune, din nicio gașcă, din niciun grup. Eu fac parte dintr-o echipă, iar echipa mea este întregul PNL. PNL trebuie să trăiască pe propriile picioare, trebuie să ia deciziile în conformitate cu aşteptările din societate şi în conformitate cu voinţa exprimată de membrii partidului de la bază. În acelaşi timp însă, între PNL şi preşedintele Iohannis va trebui să existe un parteneriat onest, transparent, cinstit care să ajute România să meargă înainte”, a mai spus el.”, a adăugat Orban.

Întrebat despre temerea privind procesul în care a fost trimis în judecată de către DNA, Orban a precizat că nu are nicio temere privind acest dosar, pentru că instanța de fond i-a dat dreptate.

”Nu am absolut niciun fel de temere. Atunci când mi s-a făcut o nedreptate strigătoare la cer şi mi s-a deschis acest dosar penal când eram înscris cu şanse mari în cursa pentru Primăria Capitalei, am făcut un pas înapoi, am făcut un sacrificiu personal, deşi sunt un om ale cărui carieră şi activitate au reprezentat un model de cinste, de corectitudine şi de onestitate. Odată ce s-a pronunţat instanţa de fond, nu am absolut niciun fel de motiv să-mi imaginez că s-ar putea întâmpla altceva”, a declarat Orban.

El a mai precizat că dorește cât mai multă democrație în PNL în alegerile viitoare ale partidului, inclusiv a președintelui.

”Membrii de la baza partidului să fie lăsaţi să-şi exprime voinţa în mod liber. Conducerile locale să fie alese în adunări generale ale organizaţiilor locale, şi nu pe sistemul de delegări din partea organizaţiilor de la nivelul secţiilor de votare. Conducerea judeţeană să fie aleasă în conferinţa judeţeană, adică în forul cel mai reprezentativ care există la nivel judeţean, cu o participare cât mai largă, cu o normă de reprezentare care să asigure o participare cât mai largă a membrilor PNL. Conducerea naţională să fie aleasă de forul cel mai reprezentativ, şi anume Convenţia Naţională, iar propunerea mea: cred că ar trebui să li se dea dreptul tuturor membrilor PNL să aibă dreptul să-şi aleagă preşedintele partidului”, a conchis el. 


Magistrații ÎCCJ l-au achitat pe fostul deputat Ludovic Orban în dosarul în care era acuzat de procurorii DNA că și-a folosit funcția politică pentru a cere 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, bani care urmau să fie folosiți în campania electorală privind candidatura sa la Primăria Capitalei, alegeri făcute anul trecut.

Cele mai citite

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...
Ultima oră
Pe aceeași temă