17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportVIDEO. Nou protest la Operă: Reprezentația de sâmbătă seară a fost ANULATĂ....

VIDEO. Nou protest la Operă: Reprezentația de sâmbătă seară a fost ANULATĂ. Mesaj de scuze către spectatori

UPDATE 23.11: Reprezentanții Operei Naționale București le-au cerut scuze spectatorilor pentru anularea spectacolului și au subliniat, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că aceste acțiuni ”nu trebuie puse pe seama ONB ca instituție”. 

”Primind numeroase mesaje și e-mail-uri prin care vă exprimați, pe bună dreptate, indignarea pentru faptul că nici măcar nu vi s-a putut oferi, chiar și cu puțin timp înainte de desfășurarea spectacolelor din ultimele zile, un răspuns privind soarta acestora, trebuie cel puțin să vă informăm asupra impredictibilității ce afectează programul de spectacole și evenimente, din motive independente de Opera Națională București ca instituție. Acțiunile individuale sau având la bază alegeri individuale nu trebuie puse pe seama Operei Naționale București drept instituție cu maximă reprezentativitate cultural-artistică. Până la acest moment, trei reprezentații programate a avea loc în ultimele zile – două reprezentații „Falstaff” și o reprezentație „DSCH. Visul (The Dream)” – nu au mai avut loc, fără ca noi să putem cel puțin oferi în mod public, în timp rezonabil, un anunț în acest sens.

Cerem scuze dumneavoastră, publicului, pentru imposibilitatea de a ne desfășura activitatea în mod onorabil și ne manifestăm speranța că viitoarea conducere a Operei Naționale București va identifica responsabilii pentru această situație și va lua măsurile necesare astfel încât publicul nostru să primească respectul pe care îl merită”, se arată în mesajul postat pe site-ul Operei. 

 

UPDATE: Coregraful Johann Kobburg a publicat, pe contul său de Twitter, mesajul ”România, accepţi asta? Europa, accepţi asta? Lume?”.

—–

Artiștii de la Opera Națională București (ONB) nu au urcat pe scenă nici sâmbătă seară, după ce Ministerul Culturii nu a răspuns memoriului trimis, informează News.ro. Între cererile lor, se numără și renumirea dirijorului Tiberiu Soare în fruntea ONB. 

 

Joi seară, după scandalurile care durează de mai bine de o săptămână, ministrul Culturii a decis să îl schimbe din funcţie pe directorul interimar George Călin, abia renumit în funcţie miercuri, la aproape trei săptămâni după ce fusese demis şi înlocuit mai întâi cu dirijorul Tiberiu Soare, apoi cu Vlad Conta. Vlad Alexandrescu îşi motivează decizia prin voinţa artiştilor de la Operă şi precizează că numirea lui Călin a fost condiţia pusă de Johan Kobborg şi Alina Cojocaru.

Citește și:  O nouă demisie cu scandal la Opera Naţională. Greva artiştilor continuă

Și sindicatele Operei din Cluj-Napoca, cel al Filarmonicii George Enescu şi cel al Operei din Iaşi şi-au exprimat, joi, solidaritatea cu angajaţii Operei Naţionale din Bucureşti, numitorul comun al mesajelor fiind solicitarea ca artiştii români să fie remuneraţi la nivelul celor străini care lucrează în România. Totodată, instituţiile semnatare militează pentru ”păstrarea identităţii sprirituale, sprijinirea şi conservarea culturii naţionale”.

În ultimele două săptămâni, Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Proaspăt numit în funcţia de director interimar al ONB, Tiberiu Soare a decis să şteargă numele lui Kobborg de pe site-ul instituţiei, acolo unde era menţionat ca director al Corpului de balet, motivând că o asemenea funcţie nu există în organigramă.

După ce Johan Kobborg a anunţat că va pleca de la Operă, în aceste noi condiţii, ministrul Culturii Vlad Alexandrescu a decis să numească un alt interimar, pe dirijorul Vlad Conta, Tiberiu Soare fiind retrogradat în funcţia de adjunct. Mai mult, a anunţat crearea unei noi funcţii în organigramă, cea de director artistic al baletului.

Citește și: Scandalul de la Operă: Cum propune ministrul Culturii rezolvarea divergențelor între Kobborg și Soare. Mai mulți balerini denunță abuzurile lui Kobborg, într-o scrisoare deschisă

Negocierile nu au reusit, însă, Johan Kobborg şi balerina Alina Cojocaru acuzând noua conducere de presiuni şi încercări de intimidare. Conflictul a culminat cu demisia lui Johan Kobborg şi cu o serie de proteste în faţa Operei Naţionale Bucureşti. Marţi seară, la protestul organizat de susţinătorii lui Johan Kobborg şi la care a participat chiar Alina Cojocaru, câţiva angajaţi ai ONB le-au strigat balerinilor străini ”Afară din ţară”. Unii angajaţi ai Operei au denunţat, la un protest organizat miercuri, faptul că ”străinii” sunt mai bine remuneraţi decât ”românii”.

Pe fondul acestei situaţii, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti şi-a exprimat, în trei mesaje publicate pe contul de Twitter, îngrijorarea faţă de situaţia de la Opera Naţională.

Miercuri, ministrul Culturii a luat o nouă decizie, aceea de a-l repune în funcţie pe fostul director interimar George Călin, context în care Johan Kobborg a acceptat să revină la Operă, dar alte câteva sute de angajaţi ai instituţiei au declanşat proteste, încă în desfăşurare. Deşi i-a convocat pe angajaţii ONB la o întâlnire, miercuri, ministrul nu a venit, motivând, ulterior, că a fost informat că la Operă ar avea loc o contramanifestaţie.

Vlad Alexandrescu a ajuns, însă, într-o vizită neanunţată, joi, şi a vorbit cu artiştii protestatari de la Opera Nationala Bucuresti (ONB), chiar în sala de spectacole. Cu cortina trasă, scena a fost locul unde ministrul a dat asigurări că va fi deschis la dialog, rugându-i, totodată, pe artişti, să lucreze împreună pentru prestigiul instituţiei.

Vineri, Johan Kobborg a transmis că şederea lui la Bucureşti nu depinde de numirea unei anumite persoane la conducerea instituţiei şi că este deschis negocierilor.

 

 

 

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă