17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialPapa Francisc, solidar cu migranţii. Suveranul Pontif va face o vizită în...

Papa Francisc, solidar cu migranţii. Suveranul Pontif va face o vizită în insula greacă Lesbos

Papa Francisc intenţionează să efectueze o vizită în insula greacă Lesbos pentru a-şi manifesta solidaritatea cu migranţii, a anunţat marţi Sfântul Sinod al Bisericii elene. Acesta a precizat că l-a invitat şi pe şeful spiritual al ortodocşilor, patriarhul ecumenic Bartlomeu I, “să onoreze cu prezenţa sa insula Lesbos în ziua vizitei papei Francisc”, conform AFP şi DPA, citate de Agerpres

Comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii elene, difuzat pe site-ul de specialitate Dogma.gr, nu precizează date vizitei, însă, potrivit portalului, aceasta ar avea loc în 15 aprilie. 

”Este o chestiune despre care se discută şi au loc contacte. Nu neg aceste zvonuri, dar în acest moment nu pot spune mai mult pentru că încă nu s-au luat decizii în privinţa datei sau a planurilor”, a declarat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, agenţiei de ştiri ANSA. Federico Lombardi a răspuns astfel unor relatări ale presei din Grecia, care a anunţat că vizita ar putea avea loc cel mai devreme săptămâna viitoare. 

Papa Francisc este recunoscut drept campion al susţinerii cauzei migranţilor. Prima vizită a suveranului pontif după ce a fost ales papă, în martie 2013, a avut ca destinaţie insula italiană Lampedusa, un alt punct important pentru accesul în Europa al migranţilor şi refugiaţilor.

 

Cele mai citite

Cotnari, partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 202

Cotnari, una dintre cele mai prestigioase crame din România, anunță că va fi partener oficial de vin al celei de-a 18-a ediții a Galei...

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a secretizat jaful financiar de la CS Dinamo București

Clubul Sportiv Dinamo București a ajuns stat în stat de când este condus de Ionuț Popa, dar și un sac fără fund, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă