11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPoliția Română susține că armele prezentate în reportajul Sky News sunt puști...

Poliția Română susține că armele prezentate în reportajul Sky News sunt puști de vânătoare deținute LEGAL

Poliția Română a anunțat luni că, din primele verificări efectuate cu sprijinul altor instituții din sistemul de securitate națională, a rezultat că armele prezentate în reportajul televiziunii britanice Sky News fac parte din categoria armelor de vânătoare.

"Aceste tipuri de arme sunt deținute legal în țara noastră de membrii asociațiilor de vânători, colecționari, precum și de personalul silvic. Până la acest moment nu au fost obținute date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârșirea infracțiunii de contrabandă. În prezent, sunt continuate verificările pentru clarificarea situației de fapt și stabilirea unor eventuale încălcări ale normelor privind regimul juridic al armelor și al munițiilor", a comunicat Inspectoratul General al Poliției Române.

În cadrul IGPR s-au declanșat verificări pe acest subiect încă din ziua apariției materialului de presă britanic.

Verificările vor continua inclusiv prin canalele de cooperare polițienească internațională.

Postul de televiziune britanic Sky News a prezentat acum câteva zile un reportaj în care apar doi presupuși traficanți de arme din România, dispuși să vândă armament provenind din Ucraina unor cumpărători din Europa Occidentală.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă