13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialȘeful și vicele CJ Hunedoara, audiaţi la DNA, în dosarul lui Mircea...

Șeful și vicele CJ Hunedoara, audiaţi la DNA, în dosarul lui Mircea Moloţ

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, şi vicepreşedintele instituţiei, Vetuţa Stănescu, au fost chemați, miercuri, la DNA Alba Iulia, pentru a fi audiați în dosarul de corupţie al fostului şef al instituţiei, Mircea Moloţ, transmite Mediafax.

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, şi vicepreşedintele instituţiei Vetuţa Stănescu s-au prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru a fi audiaţi în dosarul de corupţie al fostului şef al instituţiei Mircea Moloţ.

Adrian David a declarat jurnaliştilor, la intrarea la DNA Alba Iulia, că a fost citat ca martor şi va încerca să răspundă la toate întrebările procurorilor anticorupţie pentru a servi la “aflarea adevărului în acest dosar”.

“Am fost citat ca martor în dosarul în care e inculpat domnul Mircea Moloţ. Am venit în calitate de cetăţean al României. Dacă declaraţia mea serveşte la aflarea adevărului în acest dosar, eu fac tot ce pot, o să răspund la toate întrebările”, a adăugat David.

Surse judiciare au declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că în acelaşi dosar urmează să fie audiaţi şi opt consilieri judeţeni din Hunedoara.

Mircea Moloț a fost reținut de procurorii DNA în decembrie 2014, iar apoi a fost plasat în arest la domiciliu şi ulterior sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de fapte de corupție. În același dosar sunt cercetați și fostul vicepreşedintele al CJ Hunedoara Tiberiu Balint, ginerele lui Moloţ, Roberto Patrik Venter, şi alţi doi oameni de afaceri, Vasile Axinte şi Emanoil Milică Pup.

Potrivit DNA, Mircea Moloţ este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, luare de mită în formă continuată, folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document care conţine informaţii secrete de stat.

Moloţ este acuzat că, în perioada 2010 – 2014, a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice au ajuns în conturile unor societăţi care nu îndeplineau criteriile de calificare, privind capacitatea tehnică şi/sau profesională, economico-financiară, precum şi experienţa.

Mircea Moloţ a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara în 11 decembrie 2014, prin ordin al prefectului judeţului. Aceeaşi decizie a fost luată de prefectul judeţului Hunedoara şi în privinţa vicepreşedintelui CJ Tiberiu Balint şi a viceprimarului comunei Vorţa, Emanoil Milică Pup, cercetaţi în acelaşi dosar.

În 28 ianuarie, prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu, a emis ordinul de încetare a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara exercitat de Mircea Moloţ, după ce acesta a fost declarat incompatibil în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). În februarie, Moloț a contestat la Tribunalul Hunedoara decizia prin care prefectul constata încetarea mandatului său de preşedinte al CJ Hunedoara înainte de termen. Ulterior, procesul intentat Prefecturii Hunedoara de către Mircea Moloț, privind anularea ordinului prin care înceta mandatul său de șef al CJ, a fost strămutat la Tribunalul Alba. În final, instanța a respins contestația lui Moloț, astfel că mandatul acestuia a încetat.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă