21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Prințul Charles, decorat de șeful statului cu „Steaua României" în grad...

FOTO. Prințul Charles, decorat de șeful statului cu „Steaua României” în grad de Mare Cruce, în semn de prețuire pentru promovarea imaginii României în lume. Cei doi au discutat despre aprofundarea relațiilor bilaterale între cele două state. Iohannis: Este un prieten apropiat al țării

UPDATE 22.00: Președintele României, Klaus Iohannis, și Prințul Charles au discutat, miercuri, în cadrul convorbirilor desfășurate la Palatul Cotroceni, despre dezvoltarea și aprofundarea relației de Parteneriat Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii, dar și despre ampla activitate caritabilă desfășurată în țara noastră de ASR Prințul de Wales, precizează Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, președintele Iohannis a reiterat, în numele său și al României, condoleanțe familiilor victimelor și însănătoșire grabnică celor răniți în recentul atac de la Londra.

„La rândul său, ASR Prințul de Wales a exprimat regretele sale pentru rănirea celor doi români în atentat și a exprimat speranța că starea lor medicală, mai ales a cetățenei române mai grav afectate, se va îmbunătăți cât mai repede", precizează sursa citată.

Totodată, cei doi interlocutori au evidențiat nivelul foarte bun al Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, bazat pe o cooperare intensificată în sfera securității și pe legăturile economice importante. „ASR Prințul de Wales a apreciat că ambele state împărtășesc interese și obiective comune, care definesc relația bilaterală specială dintre cele două țări", se arată în comunicat. 

În cadrul convorbirilor, șeful statului român a evidențiat și importanța comunității consistente de români care trăiește și lucrează în Regatul Unit și rolul de liant al relației bilaterale reprezentat de aceasta. De asemenea, președintele Iohannis a salutat în mod deosebit dedicația și implicarea ASR Prințul de Wales în activități caritabile în România, „activitate desfășurată pe parcursul a aproape 20 de ani, implicare care a generat o veritabilă schimbare de atitudine în țara noastră în ce privește grija față de patrimoniul nostru material și imaterial", conform sursei citate.

„În context, a evidențiat activitatea Fundației Caritabile din România a ASR Prințul de Wales, care a fost lansată în 2015 și care promovează proiecte preponderent în domeniul protecției patrimoniului arhitectonic, al dezvoltării economice responsabile și al dezvoltarii durabile", mai precizează Administrația Prezidențială.

 19.55: Președintele Klaus Iohannis l-a numit pe prințul Charles „un prieten apropiat al României”.

„L-am primit astăzi, la Palatul Cotroceni, pe Prinţul Charles, un prieten apropiat al României. Prin implicarea sa susţinută şi constantă, Prinţul Charles are un merit important în promovarea imaginii și a potențialului natural ale României în lume”, a scris șeful statului, pe Facebook.

19.30: Prințul de Wales a fost decorat, miercuri, de președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Național „Steaua României" în Grad de Mare Cruce, în semn de „prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume".

17.00: Prințul Charles a ajuns la Palatul Cotroceni, unde va discuta cu președintele Iohannis, potrivit Digi24.

16.37: Prințul Charles a ajuns în Parcul Carol din Capitală, unde va depune o coroană.

16.20: Prințul Charles a sosit, miercuri după-amiază, la București, pentru o vizită oficială de trei zile în România, în cadrul căreia va avea întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Sorin Grindeanu, dar și cu membri ai unor organizații neguvernamentale, informează Agerpres.


Moștenitorul Coroanei Britanice, Prințul de Wales, efectuează, la sfârșitul lunii martie, o vizită în România, unde va sta trei zile. Aceasta este cea de-a doua vizită oficială în România a Prinţului Charles, din 1998 şi până în prezent.

Miercuri, prințul Charles va fi primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis, care îl va decora cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce, în semn de preţuire pentru activitatea Prinţului de Wales în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume", a anunţat Administraţia Prezidenţială, într-o ceremonie care va avea loc la Salonul Cerchez de la Muzeul Cotroceni.

Potrivit Administraţiei prezidenţiale, discuţiile vor viza dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei de Parteneriat Strategic dintre România şi Marea Britanie, inclusiv în domeniul securităţii, evoluţia relaţiilor dintre cele două ţări în perspectiva Brexit, cu accent pe situaţia comunităţii româneşti din Marea Britanie, precum şi ampla activitate caritabilă desfăşurată în România de Prinţul de Wales.

Prinţul Charles este foarte atașat de Transilvania, unde deţine două proprietăţi: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov). Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.

Turneul european pe care Prinţul de Wales îl începe miercuri include şi vizite în Italia şi la Vatican, în perioada 31 martie – 5 aprilie, apoi o vizită în Austria, la Viena, în perioada 5-6 aprilie.

UPDATE 

 

Cele mai citite

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă