12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialProteste de amploare în închisori. 81 de deținuți de la Miercurea Ciuc...

Proteste de amploare în închisori. 81 de deținuți de la Miercurea Ciuc refuză hrana

81 de deținuți de la Penitenciarul Miercurea Ciuc refuză hrana, în semn de solidaritate cu protestatarii de la alte șapte închisori din țară, potrivit Agerpres.

Protestul deținuților a început, marți, la prânz, și a luat amploare cursul nopții de marți spre miercuri, când s-a intervenit cu gaze lacrimogene pentru liniștirea unor deținuți violenți verbali dintr-o cameră.

 Purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Miercurea Ciuc, agent principal Ionela Alexandra Chiţan, a declarat, pentru Agerpres, că protestul a început marți, la prânz. Astfel, 132 dintre deţinuţi, din 360, au refuzat masa, iar în cursul serii numărul a scăzut la 93. De asemenea, după-amiază, au început să facă gălăgie şi au solicitat îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi prelungirea programului tv după ora 23.00, în condiţiile în care, în timpul Campionatului European de Fotbal aveau voie să se uite la meciuri până după această oră. 

Citește și: FOTO+VIDEO: REVOLTE în opt închisori românești: După Iași, Miercurea Ciuc și Poarta Albă, protestează și deținuții de la Botoșani. Șapte persoane s-au urcat pe acoperiș

Potrivit sursei citate, în cursul serii, deţinuţii dintr-o cameră au fost violenţi verbal, au încercat să aprindă nişte cârpe dar s-au speriat şi le-au stins singuri şi pentru că era trecut de miezul nopţii, Grupa de Intervenţie a penitenciarului a folosit gaza lacrimogene pentru imobilizarea lor şi s-a dispus cazarea lor în camere separate. 

„Protestul colectiv a încetat după ora 24.00, când a intervenit Grupa de Intervenţie. (…) Deţinuţii dintr-o cameră s-au manifestat mai violent şi atunci a fost nevoie de intervenţia noastră cu gaz lacrimogen şi imobilizare. (…) S-a dat gaz lacrimogen şi i-am scos cu cătuşe din cameră şi i-am relocat la alte patru camere. Au fost prezentaţi la cabinetul medical şi apoi conduşi spre alte patru camere de deţinere care erau goale şi i-am cazat separat, tocmai pentru a anihila orice formă de protest”, a declarat Ionela Alexandra Chiţan. 

Ea a spus că, momentan, lucrurile sunt calme, deţinuţii s-au odihnit şi nu se întâmplă nimic deosebit, dar din dispoziţia directorului penitenciarului fiecare activitate care se desfăşoară este supravegheată de membrii Grupei de intervenţie. 

Totodată, proteste similare au loc la Penitenciarul Iaşi, Botoșani, Oradea, Poarta Albă, Vaslui și Giurgiu.

Citește și:  Deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă, solidari cu protestatarii de la alte șapte închisori

Potrivit ANP, la Iași nu există manifestări violente, însă 480 de deţinuţi au refuzat hrana. La Penitenciarul Botoşani, deţinuţii îşi exprimă nemulţumirile prin lovirea gratiilor, opt deţinuţi au escaladat pavilionul unei secţii de deţinere, 43 de deţinuţi au refuzat hrana, personalul unităţii a fost alarmat, a fost solicitat sprijinul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. 

Totodată, au mai refuzat hrana cinci deținuți de la Penitenciarul Oradea, 50 de la Penitenciarul Poarta Albă, un deținut de la Penitenciarul Giurgiu, 43 de la Penitenciarul Vaslui, nouă de la Penitenciarul Brăila.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă