15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Regizorul Mihnea Columbeanu, cercetat sub control judiciar, pentru pornografie infantilă. Asociația...

UPDATE. Regizorul Mihnea Columbeanu, cercetat sub control judiciar, pentru pornografie infantilă. Asociația Pro Civilizație cere retragerea din viața publică a lui Columbeanu

UPDATE 23.00: Asociația Pro Civilizație – Fără maidanezi ” isi exprima oripilarea cu privire la cazul Mihnea Columbeanu, traficant de materiale reprezentand pornografie infantila” și cere retragerea regizorului din viața publică, într-un comunicat remis redacției.

Organizația arată că regizorul Mihnea Columbeanu este vicepresedinte al Federației pentru Protecția Animalelor și a Mediului si membru al Asociației Respect, Serve & Protect Human and Non-Human Life, Tierschutz si al Asociației Cuțu, Cuțu, organizand si participand la foarte multe proteste promaidanezi. Mihnea Columbeanu se numara printre cei mai incrancenati atacatori si calomniatori ai familiei indoliate Anghel, poreclindu-i totodata pe cei care sunt alaturi de aceasta familie greu incercata ang(hell)ofili”.

Asociația cere tuturor organizațiilor în care Columbeanu este înscris să își retragă sprijinul pentrru regizor, arătând că acesta trebuie să se retragă din viața publică.

Regizorul şi actorul Mihnea Columbeanu va fi cercetat sub control judiciar, pentru pornografie infantilă, a decis Tribunalul Bucureşti, care a respins propunerea de arestare preventivă, formulată de procurorii DIICOT, informează Mediafax.

Hotărârea Tribunalului Capitalei, luată vineri, nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit DIICOT, Mihnea Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, a accesat materiale pornografice cu minori, folosind ID-ul "Mike", apoi le-a pus la dispoziţia utilizatorilor unei reţele informatice, în locuinţa acestuia fiind găsite 12 hard-disk-uri, patru memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri cu astfel de materiale.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti l-au reţinut, joi, pe Columbeanu, în vârstă de 54 de ani, din Bucureşti, regizor de film, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă în formă continuată, a arătat, vineri, DIICOT, într-un comunicat de presă.

"Cu privire la inculpatul Columbeanu Mihnea Gheorghe, din materialul probator rezultă suspiciunea rezonabilă că din data de 15 februarie 2014 şi până în data de 17 iulie 2014, folosind conexiunea de Internet la locuinţa lui din Bucureşti, sub ID-ul de utilizator «Mike», în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a accesat fără drept materiale pornografice cu minori prin intermediul aplicaţiei informatice «Sharează», aferent reţelei P2P GNUTELLA, pe care le-a stocat şi le-a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai reţelei P2P", a precizat sursa citată.

În perioada 18 mai – 5 iunie, de la conexiunea de Internet a lui Columbeanu au fost efectuate 2.731 de transferuri de date, prin intermediul reţelei de partajare fişiere GNUTELLA. Fişierele conţineau materiale pornografice cu minori, "o parte dintre acestea având denumiri specifice, respectiv pthc (preteen hard core), 10yo, 5yo, pedoland etc", au arătat procurorii.

Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 6 iulie – 15 iulie, Mihnea Columbeanu, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, a pus la dispoziţie celorlalţi utilizatori, în spaţiul public, 31.036 fişiere care conţineau materiale pornografice cu minori.

La percheziţia făcută joi la locuinţa lui Mihnea Columbeanu au fost găsite şi ridicate 12 hard-disk-uri, 4 memory-stick-uri şi 1.331 de DVD-uri şi CD-uri, despre care acesta a spus că a stocat materiale pornografice cu minori.

Columbeanu a recunoscut faptele de care este acuzat, arătând, la audieri, că începând din 2004 a utilizat reţelele P2P pentru a procura materiale pornografice cu minori, pe care ulterior le-a stocat.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă