12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialTradiții și superstiții de Florii: De ce aduc credincioșii ramuri de salcie...

Tradiții și superstiții de Florii: De ce aduc credincioșii ramuri de salcie la biserică

Creștinii ortodocși sărbătoresc, duminică, Floriile sau intrarea Domnului în Ierusalim, unde Iisus a fost întâmpinat cu frunze de palmier. În această zi, sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori. 

TRADITII DE FLORII. În această zi, credincioșii aduc la liturghie crengi de salcie, care sunt sfințite. Oamenii obişnuiesc să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte, odată ce sunt uscate. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.

Citește și: MESAJE DE FLORII: Idei de SMS-uri

SUPERSTIȚII FLORII. De Florii se umple ciubărul cu fiertura de pădure care servește la încondeierea ouălor de Paști. Ouăle se vopsesc în roșu, galben, verde, albastru și negru. Cele negre înseamnă chinul și durerea lui Hristos. ”Diavolul întreabă mereu două lucruri: de se mai scriu ouă pe Pământ și de mai sunt colinde-n sat. Când nu se vor mai scrie ouă și nu vor mai fi colinde, atunci și el va apărea”, spune o legendă populară citată de Muzeul Țăranului Român.

De asemenea, ca să se ferească roadele de piatră, oamenii leagă primăvara vița de vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roșu din Vinerea Mare.

În Duminica Floriilor, aproape 1,4 milioane de români își serbează onomastica.

Sărbătoritele poartă nume cu rezonanțe florale diverse: Viorica – 142.248, Florentina – 131.788, Florica – 89.712, Camelia – 73.950, Violeta – 57.924, Margareta – 48.686, Delia – 35.331, Lăcrămioara – 31.496, Crina – 20.301, Narcisa – 15.227, Micşunica  – 603, Panseluţa – 443.

Aceeași diversitate onomastică este și în cazul bărbaților, cei mai mulți purtând numele de Florin – 340.458, Viorel – 144.012, Florian – 54.343, Florentin – 25.746, Narcis – 14.572, Bujor – 1.502, Ghiocel – 1.185 sau Floricel – 926.

 

Ortodocşii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează, din Săptămâna Mare, sunt unele ale tristeţii.

 

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă