21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu, despre alegerile din 6 iunie

Traian Băsescu, despre alegerile din 6 iunie

 Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a avertizat liderii din judeţe ai partidului că, a doua zi după alegerile din iunie, unii dintre ei vor fi "sub scut, alţii pe scut". 

"Sigur pe 6 vom discuta şi nu voi fi un preşedinte lipsit de exigenţă. Pe 6 mă voi vedea cu preşedinţii noştri de organizaţii, unii vor fi sub scut, dar vor fi şi unii pe scut pentru că aşa-i viaţa. Eu i-am avertizat pe toţi preşedinţii de organizaţii că politica este la fel de precisă cum este matematica. Politica este pe voturi şi ele se numără în urnă, o dată la patru ani", a spus Traian Băsescu sâmbătă, la lansarea candidaţilor PMP la Sibiu. 

Băsescu are aşteptări mari în cazul organizaţiei judeţene Sibiu, unde a spus că aşteaptă un scor electoral peste medie. 

"Am convingerea că organizaţia Sibiu va fi o organizaţie peste medie", a precizat Traian Băsescu. 

Preşedintele PMP Sibiu, Diana Popa, a anunţat, sâmbătă, că fostul membru PDL Ioan Gligor va candida pentru postul de primar al municipiului Sibiu. 

Sibiul a reprezentat un fief electoral al PDL, când în fruntea organizaţiei judeţene s-a aflat Ion Ariton. Sâmbătă, la lansarea candidaţilor PMP, fostul ministru al Economiei şi lider judeţean al PDL, actualul senator liberal Ion Ariton s-a întâlnit cu Traian Băsescu

Cele mai citite

Fascinația Jackpot-urilor: povești reale din Las Vegas și legende din lumea filmului

În fiecare domeniu există cuvinte specializate care își fac loc în limbajul uzual și devin cunoscute pentru toată lumea. Un astfel de cuvânt este...

Incendiu puternic în nordul Capitalei. 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu violent a izbucnit în nordul Capitalei, cartierul Aviației, la un bloc aflat în construcție. Fumul dens este vizibil de la kilometri distanță,...
Ultima oră
Pe aceeași temă