17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialCel puţin 12 persoane au fost ucise, după ce un convoi de...

Cel puţin 12 persoane au fost ucise, după ce un convoi de camioane cu ajutoare umanitare a fost lovit de raiduri aeriene la Alep. SUA acuză Moscova de neglijenţă

În provincia Alep, mai multe camioane cu ajutoare umanitare au fost avariate luni seară de raiduri aeriene, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), la câteva ore după anunțul autorităților de la Damasc privind “încetarea” armistițiului de șapte zile convenit de SUA și Rusia, transmite AFP, preluată de Agerpres.

UPDATE 9:00. Statele Unite au blamat Rusia pentru atacarea convoiului umanitar, indiferent dacă au fost sau nu implicate avioane ruseşti, susţinând că, potrivit acordului de încetare a focului, Moscova este responsabilă de ţinerea sub control a forţelor lui Bashar al-Assad, scrie The Guardian.

Un oficial ONU, citat de publicaţia britanică, a precizat că acest convoi era marcat clar ca fiind de ajutoare umanitare, iar ruta sa a fost transmisă tuturor părţilor implicate în conflictul din zonă, aşadat destinaţia era cunoscută atât forţelor siriene cât şi celor ruse.

UPDATE 8:05. Cel puţin 12 persoane au fost ucise când un convoi umanitar al ONU a fost vizat de un atac în apropiere de Alep, în Siria, la câteva ore după expirarea armistiţiului din ţară, relatează BBC News, preluată de News.ro.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, ONG care urmăreşte evoluţia conflictului din Siria, atacul a fost lansat de avioane de luptă ale Damascului sau Rusiei.

Între 18 şi 31 de camioane au fost lovite, potrivit unui purtător de cuvânt al ONU.

——————-

“Aproximativ 20 de camioane care erau staționate în fața sediului Semilunii Roșii siriene la Urum al-Kubrah au fost lovite de raiduri aeriene”, a făcut cunoscut OSDO fără să anunțe victime.

“Am auzit vorbindu-se că un convoi a fost lovit și încercăm să obținem mai multe informații”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

Convoiul traversa orașul Urum al-Kubrah încărcat cu “făină de grâu și medicamente” destinate celor 78.000 de persoane care trăiesc în regiune, declarase anterior un purtător de cuvânt al Biroului Organizației Națiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (UNOCHA), David Swanson.

La câteva ore după anunțul regimului sirian privind “încetarea armistițiului”, care a durat o săptămână, raiduri aeriene și bombardamente intense au lovit în special cartierele rebelilor din Alep, potrivit OSDO.

Din iulie 2012, orașul Alep este divizat între cartierele de vest, aflate sub controlul regimului, și cartierele de est, administrate de opozanți.

 

 

Cele mai citite

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

VIDEO. Messi și compania revin și câștigă partida cu Montreal

Inter Miami, echipa unde evoluează Lionel Messi, s-a impus cu 3-2 în meciul cu Montreal, dar argentinianul nu a reușit să înscrie. Seria lui Lionel...

VIDEO. Semimaratonul Bucureștiului, câștigat de atletul kenyan Alex Nzioka Matata

Cea de-a 13 ediţie a Semimaratonului Bucureşti a fost câștigată de atletul kenian Alex Nzioka Matata, care a parcurs cei 21 de km într-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă