13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialVaslui: Trei copii, abandonaţi de părinţi în casă flămânzi şi murdari

Vaslui: Trei copii, abandonaţi de părinţi în casă flămânzi şi murdari

Trei copii cu vârste cuprinse între cinci luni şi patru ani din localitatea vasluiană Grumezoaia au fost abandonaţi în casă, bolnavi, flămânzi şi murdari de către părinţi, poliţia intervenind pentru a-i scoate din familie.

Vecinii au sunat imediat ce au aflat la 112 şi au cerut ajutor, dar în momentul în care ambulanţa a sosit la faţa locului, s-au întors şi părinţii acasă. Aceştia au refuzat să lase echipajul medical să intervină. Potrivit prefectului judeţului, Daniel Olteanu, tatăl copiilor a devenit agresiv şi a fost solicitată intervenţia poliţiei, relatează Mediafax.

„Este inadmisibil să îţi laşi copiii în casă, singuri, flămânzi şi murdari. Fetiţa de cinci luni era deshidratată şi în stare foarte gravă, constat că, din păcate, am uitat să fim oameni. Este imposibil să se întâmple aşa ceva. Ce părinţi sunt aceia care îşi lasă copiii singuri în casă şi pleacă în lume? Ce fac autorităţile locale, ce face asistentul social, care ar fi trebuit să ştie că este o familie cu probleme. Mai mult, tatăl nu are grijă de copii, dar acum face scandal şi refuză să-i dea. Îi vom lua cu poliţia, micuţii au nevoie urgent de îngrijiri medicale”, a declarat prefectul judeţului Daniel Olteanu.

Cei trei copii, o fetiţă de cinci luni, un băieţel de doi ani şi un altul de patru ani vor fi aduşi la Spitalul Huşi, în acest caz fiind sesizată şi Protecţia Copilului.

 

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă