Seniorul teatrului românesc, maestrul Radu Beligan, s-a născut la 14 decembrie 1918, la Galbeni, în apropiere de oraşul Roman şi s-a stins din viaţă miercuri, 20 iulie 2016, la Bucureşti. El a avut o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio.
A studiat Dreptul şi Filosofia, în perioada 1937-1938, folosind bursa oferită de facultate pentru a-şi plăti taxele la Conservator, dar şi Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde a avut-o profesoară pe Lucia Sturdza Bulandra.
Debutul pe scenă a fost în spectacolul ”Crimă şi pedeapsă”, după Dostoievski. În primii ani ai carierei de actor a jucat la Teatrul ”Regina Maria” (1937-1938), la ”Uranus” (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina ”C.A. Rosetti”, la Teatrul ”Tudor Muşatescu”, la Majestic, la Savoy, la Teatrul ”Comedia”, la Municipal. La sfârşitul anilor ’40, a existat chiar şi Compania ”Radu Beligan”. La Teatrul Naţional din Bucureşti a venit pentru prima dată în 1945.
Mai târziu, în 1961, a înfiinţat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani (1961-1969). La 5 ianuarie 1961 a fost prezentat publicului primul spectacol al acestui teatru – ”Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rolul principal. Pe această scenă, actorul a mai interpretat roluri în spectacolele ”Şeful sectorului suflete” de Alexandru Mirodan (1963), ”Rinocerii” de Eugene Ionesco (1964), ”Capul de răţoi” de George Ciprian (1966), ”Opinia Publică” de Aurel Baranga (1967), ”Ucigaş fără simbrie” de Eugene Ionesco (1968).
Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Naţional Bucureşti. De-a lungul carierei, a realizat peste 80 de roluri în teatru şi 30 în filme. A avut o activitate bogată şi la radio şi la televiziune. Primul său rol în film a fost Rică Venturiano din ”O noapte furtunoasă”, în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul în ”După-amiaza unui torţionar”, în regia lui Lucian Pintilie (2001).
Actorul Radu Beligan a debutat în cinematografie, în 1943 în fimul „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, în regia lui Jean Georgescu.
Apoi a jucat în numeroase alte pelicule, între care mai reprezentative ar fi: “Bădăranii” (1960), “Șeful sectorului suflete” (1967), “Întoarcerea lui Magellan” (1974), “Tată de duminică” (1975), “După amiaza unui torționar” (2001).
Generaţii întregi de români s-au bucurat de talentul lui Radu Beligan şi din numeroasele scenete de televiziune, mai ales alături de alt monstru sacru al teatrului românesc, Marin Moraru.
La 28 octombrie 2014 a avut loc premiera spectacolului ”Leul deşertului”, de Mona Radu, care i-a adus pentru prima oară pe aceeaşi scenă pe maestrul Radu Beligan şi pe actriţa Maia Morgenstern. Regia spectacolului a fost semnată tot de Radu Beligan, iar din distribuţie au făcut parte Mircea Rusu, Lamia Beligan, George Remeş, Tania Popa. După premieră, a început un turneu prin ţară cu piesa ”Leul deşertului”, care a trecut prin cele mai importante oraşe – Constanţa, Timişoara, Reşiţa, Piteşti, Braşov, Focşani, Craiova, Galaţi, Brăila, Tulcea, Iaşi, Bacău, Buzău.
Talentul regizoral al lui Radu Beligan a strălucit în ”Egoistul” de Jean Anouilh, ”De partea cui eşti?” de Ronald Harwood, ”O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, ”Poveste din Irkutsk” de Aleksei Arbuzov, ”Sălbaticii” de Serghei Mihailovici Mihalkov, ”Doctor fără voie” de Moliere (co-regie cu Sică Alexandrescu), ”Străini în noapte” de Eric Assous.
Pe 14 noiembrie 2015, şi-a sărbătorit pe scenă aniversarea de 97 de ani, cu a 300-a reprezentaţie a spectacolului „Egoistul”. Şi în anii 2014 şi 2013, marele actor a jucat de ziua sa în spectacolul „Lecţia de violoncel”, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, al cărui director onorific este.
Ultima piesă în care a jucat Radu Beligan a fost „Nemuritorul”, în regia lui Dan Tudor. Într-un interviu acordat Ziarului Metropolis, la finalul lui decembrie, actorul spunea că „dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este opera de artă prin excelenţă”. Iată un fragment din interviu:
„Finalul piesei „Nemuritorul” vorbeşte despre iubire. Care e marea dumneavoastră iubire în această „călătorie scurtă”?
Teatrul. V-aţi fi aşteptat să vă răspund altceva? La vârsta mea îmi pot permite să spun adevărul. Nu a fost vocaţie, a fost intoxicaţie. De mic copil am fost atras de teatru. Ca Dali, care îşi povestea existenţa începând cu viaţa intrauterină, şi eu aş putea spune că de când mă ştiu mi-am dorit să fiu actor. A fost o poveste de dragoste care mi-a cerut şi căreia i-am făcut sacrificii.
Cei apropiaţi mi-ar putea reproşa că am fost un tată şi un soţ demisionar, că n-am trăit decât pentru scândura bătătorită a scenei. Nu îi pot contrazice, dar privind în urmă, dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aş schimba nimic. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumuseţea cu care anumiţi oameni o creează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu şi viaţa pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice chiar că este opera de artă prin excelenţă.”
“Am hotărât să mor pe scenă, ca Moliere”
Prima Lectura: “Nemuritorul” // Radu Beligan, Maia Morgenstern, Marius Bodochi from Simion Buia on Vimeo.
Este autorul celebrelor eseuri ”Pretexte şi subtexte” (1968), ”Luni, Marţi, Miercuri…” (1978), ”Note de insomniac” (2001), dar şi autor a nenumărate traduceri şi adaptări din dramaturgia franceză, engleză şi italiană.
Cartea sa de vizită este impresionantă la capitolul premii şi distincţii:
- Artist Emerit (1953),
- Artist al Poporului (1962),
- Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967),
- Premiul Academiei “Le Muse” din Florenţa (1980),
- Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte “George Enescu” din Iaşi (1994),
- Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos (1995-1996),
- Premiul Academiei Române (1997),
- Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei (1998),
- Trofeul ”Eugene Ionesco” (1999),
- Premiul Revistei ”Flacăra” (2000),
- Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru (2002),
- Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” (2003),
- Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan, Ordinul Serviciul Credincios ”Mare Ofiţer” (2004).
- La 5 aprilie 2002, preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a semnat Decretul prin care Radu Beligan era numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare franceze, fiind primul actor român căruia i s-a acordat această prestigioasă distincţie.
La fel de bogată a fost şi activitatea sa didactică, profesională şi academică: profesor la Institutul de Teatru şi Film (1950-1965),
- co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO (1971-1978),
- preşedinte activ (1971) şi apoi preşedinte de onoare pe viaţă (1977) al Institutului Internaţional de Teatru,
- membru al Cartelului Internaţional de Teatru (1967),
- membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet,
- membru al Academiei ”Le Muse” din Florenţa,
- semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Helsinki (1985),
- membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaştere a activităţii în domeniul artei (2004),
- Societar de onoare al Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale”.
