25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăAlegeri 2016Disponibilizări la CFR Marfă: 2500 de angajați își pierd locurile de muncă

Disponibilizări la CFR Marfă: 2500 de angajați își pierd locurile de muncă

 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă își vor pierde locurile de muncă în urma angajamentelor asumate de Guvern față de Fondul Monetar Internațional (FMI). Procedurile de disponibilizare au fost începute de Consiliul de Administrație al companiei la sfârșitul lunii martie, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, citat de Mediafax. 

"Ministrul Dan Șova a prezentat oficialilor faptul că în data de 28 martie 2014, conform angajamentului către FMI, Consiliul de Administraţie al CFR Marfă a demarat procedurile de disponibilizare a unui număr de 2.500 de salariaţi. De asemenea, ca măsuri pentru reducerea arieratelor, până la sfârşitul lunii martie au fost compensate creanţele CET-urilor în suma de 87,4 milioane lei, a fost casat şi valorificat materialul rulant şi ieşit din exploatare, au fost încheiate contracte noi şi au încetat prestaţiile către clienţii care au arierate la CFR Marfă. Ministrul Dan Șova a supus atenţiei reprezentanţilor organismelor financiare internaţionale faptul că, la ora actuală, CFR Marfă nu înregistrează arierate la bugetul general consolidat şi nici la furnizorii de energie", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI la o restructurare agresivă a companiei CFR Marfă, cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, şi continuarea procesului de privatizare cu un investitor strategic. Potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2014, CFR Marfă va renunţa la 2.500 de angajaţi în acest an, estimând că în cadrul companiei vor mai rămâne 6.376 de salariaţi. Documentul lansat în noiembrie prevede cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de 16,8 milioane lei.

Ministrul Transporturilor a adus în atenţie, în cadrul întâlnirii de joi, şi situaţia restructurării CFR Călători. "În data de 18 martie 2014, CFR Călători a plătit furnizorii de energie electrică ai CNCF CFR SA, diminuându-se astfel datoria către companie. De asemenea, arieratele către CNCF CFR SA vor fi diminuate până la data de 15 aprilie, CFR Călători urmând să le plătească din cea de-a doua tranşă a împrumutului acordat prin Ordonanţa 8/2013", a declarat Şova, citat în comunicat.

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...
Ultima oră
Pe aceeași temă