Gheorghe Bârlea, profesor universitar doctor, titular la Facultatea de Litere, Catedra de Limbi Clasice, Balcanice şi Slave, din cadrul Universităţii „Ovidius" din Constanţa, a predat în ţări precum Cehia, Franţa, Spania, Statele Unite ale Americii sau Canada. În urma acestei experienţe, Bârlea constată că, în timp ce studenţii români se remarcă individual, cei europeni se descurcă mai bine în grupuri.

Mai mult, profesorul Bârlea susţine că studenţii români nu reuşesc să-şi dezvolte nivelul de cunoştinţe fundamentale, din cauza instabilităţii politice şi economico-sociale, care a devenit o caracteristică a României de după '89. Tinerilor care abia acum se pregătesc să intre în ciclul de învăţământ superior, Gheorghe Bârlea le recomandă să ştie ce vor şi să aleagă din plăcere o facultate.

Sunteţi expert pe termen lung în proiectul „Dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor din învăţământul superior din România". Care este contribuţia dumneavoastră la acest proiect?

În primul rând, sunt unul dintre cei opt experţi-autori ai ­Metodologiei de realizare a Cadrului Naţional al ­Calificărilor din Învăţământul Superior din România, început într-un proiect anterior, dar definitivat prin DOCIS şi adoptat ca atare de Guvernul României, cf. O.M. nr. 4430/29.06.2009. Apoi, în această calitate, am participat la selecţia succesivă a celorlalţi experţi pe termen lung şi mai ales a celor pe termen scurt, implicaţi ulterior în derularea proiectului. În al treilea rând, am coordonat ­procesul de realizare şi validare a grilelor de competenţe pentru un domeniu din învăţământul ­superior vocaţional, mai ­precis, pentru cele cinci programe ­prevăzute în H.G. 635/2008 pentru domeniul fundamental de studii „Teologie". În sfârşit, sunt unul dintre cei şase autori ai Raportului de ţară cu privire la cadrul naţional al calificărilor, numit foarte complicat „Raport de autocertificare a compatibilităţii Cadrului Naţional al Calificărilor din ­Învăţământul Superior din ­România faţă de ­Cadrul ­Calificărilor pentru Spaţiul European al Învăţământului Superior". Acest document urmează, de asemenea, să fie însuşit de către Guvernul României, pentru a fi prezentat în faţa comisiei de specialitate de la Bruxelles şi, sperăm, validat ca parte componentă a îndeplinirii sarcinilor asumate de România, ca ţară membră a UE şi semnatară a Tratatului de la Bologna.

Ce obstacole aţi întâmpinat până în prezent?

Cele mai multe probleme au apărut în procesul elaborării grilelor de competenţe, atât în privinţa grilei-cadru, integrată în Metodologia menţionată mai sus, cât şi în privinţa grilelor de specialitate. Mai întâi, a trebuit să găsim mereu o cale de mijloc între terminologia românească şi cea europeană, între cerinţele general valabile în Europa, stabilite prin aşa-numiţii „descriptori Dublin" şi specificul învăţământului superior românesc. Apoi, o sursă multiplă de probleme a constituit-o discrepanţa dintre prevederile hotărârilor de guvern şi situaţia concretă din universităţi. S-a constatat că unele programe de studiu sau „specialităţi", deşi propuse de către universităţi, nu s-au realizat ori sunt reprezentate în doar câte o singură universitate, fapt care face imposibilă comparaţia şi cooperarea. Mai frecvente au fost cazurile în care s-a dovedit că programe diferite de studiu oferă aceleaşi competenţe profesionale, materii intitulate diferit, care vizează aceleaşi cunoştinţe, abilităţi, deprinderi. Oricum, scoţând la suprafaţă asemenea realităţi, cadrul naţional al calificărilor îşi dovedeşte o dată în plus eficienţa. El era o necesitate pentru reorganizarea întregului învăţământ superior după o concepţie nouă, aceea a învăţământului axat pe student şi pe şansele acestuia de integrare socio-profesională.

În cadrul acestui proiect, a fost efectuat un studiu ce vizează absolvenţii recenţi de învăţământ superior şi integrarea lor pe piaţa muncii. Ce rezultate v-au surprins?

Faptul că atât pentru absolvenţi, cât şi pentru recrutori, competenţele transversale sunt mai importante decât cele strict profesionale. În grilele noastre de competenţe, după primii cinci itemi, care vizează cunoştinţele, abilităţile, deprinderile specifice fiecărui program, în vederea unei bune integrări profesionale, descriem şi trei competenţe ­transversale, numite astfel pentru că sunt valabile pentru mai multe programe din cadrul aceluiaşi domeniu fundamental şi chiar pentru orice domeniu de activitate, în ultimă instanţă. Concret, este vorba despre ­competenţele de comunicare, cele de inter-relaţionare şi conştientizarea nevoii de autodezvoltare personală şi profesională, de participare la procesul de formare şi perfecţionare de-a lungul întregii vieţi. Ei bine, pentru noi era clar că acestea sunt obligaţii ale sistemului actual de învăţământ, dar nu mă aşteptam ca absolvenţii şi angajatorii să constate acest lucru atât de repede şi atât de categoric! Nu se pune problema că acestea sunt mai importante decât competenţele strict profesionale, dar acestea au fost evocate în răspunsurile subiecţilor înaintea celor profesionale. Asta înseamnă că toţi cei implicaţi în procesul angajării doresc un absolvent care să poată comunica eficient în orice împrejurare, să se integreze rapid în orice tip de colectivitate, să fie dispus permanent să-şi înnoiască orizontul cunoaşterii, al abilităţilor etc. Cunoştinţele şi abilităţile foarte specifice locului de muncă pot fi dobândite chiar la serviciu, dar important este să ai o bază generală a personalităţii tale, ca tânăr angajat.