Desemnarea de catre presedintele Comisiei de la Bruxelles, Durao Barroso, a dlui Dacian Ciolos drept comisar pentru Agricultura in Executivul european este cea mai mare minune care i s-a putut intampla Romaniei de la primirea in NATO si Uniunea Europeana. Minune, pentru ca, in mod evident, asa a vrut Dumnezeu sa fie sau asa s-or fi asezat astrele. Caci desemnarea n-are nici o legatura cu meritele Romaniei si nici macar cu meritele dlui Ciolos, despre care se spune unanim ca sunt incontestabile, dar care n-ar fi contat nici cat negru sub unghie daca nu s-ar fi asezat intr-un anumit fel cine stie ce astre! Aceste merite ar fi ramas pe undeva pe sub carul cu boi pe care il reprezinta Romania in Uniunea Europeana.

Nominalizarea dlui Ciolos in functia de comisar pentru Agricultura – care ar urma sa gestioneze domeniul ce absoarbe o treime din bugetul Executivului european – nu este cumva vreo recunoastere a politicii duduinde de europenism a Romaniei, ci o biata consemnare a simplei existente a Romaniei in spatiul european, existenta uitata de atatia si pentru a carei uitare s-au straduit profund si sistematic lideri importanti de la Bucuresti si, din pacate, nu numai ei.
Mai mult de atat n-ar putea fi! Caci, dincolo de simpla consemnare a prezentei Romaniei in spatiul european, desemnarea dlui Ciolos in functia cu pricina este o strasnica bizarerie. Romania nu este numai codasa Uniunii Europene, dar este si intruchiparea esecului agricol in Europa, adica exact domeniul in care primeste responsabilitati dl Ciolos.

Desemnarea unui roman in functia cu pricina apare aproape o gluma, in masura in care, daca privim obiectiv lucrurile, Romania consemneaza un esec rasunator tocmai in domeniul unde politica Uniunii Europene, in ciuda controverselor si disputelor, a marcat un mare succes istoric. si, mai mult, in masura in care politicii respective i-a venit ceasul reformelor, iar mandatul actualului comisar are exact aceasta sarcina a reformarii. N-are rost acum sa trecem in revista coordonatele esecului agricol romanesc, fiind de ajuns a spune ca in Romania, despre care se pretinde ca ar avea potential de a hrani 80 de milioane de oameni, se mananca la orase in proportie de doua treimi din import.

Sa ne bucuram insa ca o tara cu un asemenea palmares are sansa de a ocupa un post cu atata notorietate in structurile Uniunii Europene! Este o sansa? si pentru cine?! Pentru dl Ciolos? Pentru Romania? Daca cineva ii va trasa ca sarcina sa ajute Romania – exact in domeniul in care aceasta sta mai prost – sau domnia sa isi va asuma singur o asemenea misiune, dl Ciolos se va afla la mijloc, daca nu chiar intr-o situatie imposibila. Toti ochii – si nu doar cei mai taiosi, ci si cei mai indulgenti – vor fi atintiti asupra domniei sale tocmai sa nu care cumva sa favorizeze tara careia ii apartine. si situatia in care se gaseste tara careia ii apartine in structurile si mecanismele agricole ale Uniunii Europene este una tragica.

Pentru ca, in esenta, pe de o parte, prin starile de lucruri din teren ale agriculturii din Romania, aceasta nu poate realmente profita de pe urma politicilor comunitare in domeniu, iar, pe de alta parte, desi nu prea se vrea a se recunoaste acest fapt, exact falimentul agriculturii din Romania face fericiti fermieri din tot restul tarilor europene si constituie unul dintre motivele detensionarii problemelor puse de agricultura in Uniunea Europeana, indeosebi din cauza surplusurilor agricole. In starea in care se afla agricultura ei, Romania, in loc de producator si exportator agricol potrivit potentialului pe care il are si de care se vorbeste atata, este mare importator net de produse agroalimentare, cu contributie masiva la absorbtia surplusurilor agroalimentare de zona temperata din Uniunea Europeana. O nefericire doar pentru Romania, o fericire insa pentru toti ceilalti din comunitate! si e greu sa te lupti impotriva nefericirii romanesti pe seama fericirii celorlalti!

S-ar putea insa ca dl Ciolos nici sa nu ajunga a se ocupa de Romania pe cat va fi de strivit de presiunile venind, pe de o parte, de la contribuentii neti la politica agricola comunitara spre a o reforma (inainte de toti, Germania si Marea Britanie), iar, pe de alta parte, de la beneficiarii neti, precum Franta, care, neputand sa refuze reforma, incearca s-o tergiverseze sau taraganeze. Dl Ciolos nu este deloc de invidiat. Este insa de admirat ca a spus fara echivoc ca-si asuma functia. Sa speram ca stie ce vorbeste, intrucat la Bruxelles se face nu numai meserie, dar si politica!