» Agentia Internationala pentru Energie (AIE) prevede o scadere importanta, cererii de petrol in 2009.
» Cresterea cotatiilor la titei este ajutata de slabiciunea dolarului, dar si de reactia psihologica a investitorilor.
Cresterea cu peste 50% a pretului petrolului, de la inceputul anului 2009, nu este sustinuta de fundamente economice, ci se datoreaza majoritar intereselor de business ale jucatorilor globali din domeniu sau de pe piata de capital, precum si deprecierii dolarului american, care a determinat investitorii sa-si orienteze fondurile catre alte piete, respectiv sa investeasca in marfuri, se arata in analiza saptamanala a brokerilor X-Trade Brokers (XTB).
"Pretul petrolului a crescut fara a exista o cerere pe masura datorata productiei si consumului. Evolutia sa viitoare va arata cine este mai puternic: grupurile de interese mentionate anterior (caz in care pretul va continua sa creasca) sau economiile reale care, nefiind inca pregatite sa absoarba acest pret, il vor respinge", a explicat Victor Safta, directorul companiei de brokeraj.
Pretul petrolului a crescut de la 43,98 USD barilul, la inceputul anului curent, pana la 69,83 USD/baril la sfarsitul saptamanii trecute, cea mai mare rata de crestere inregistrandu-se incepand cu luna aprilie. La nivel mondial, stocurile de petrol sunt in crestere, iar cererea in scadere. In luna mai, Agentia Internationala pentru Energie (AIE) a revizuit in scadere previziunile privind cererea mondiala de petrol, in 2009, prevazand cea mai mare coborare anuala din 1981, estimand ca cererea de petrol va ajunge la 83,2 milioane de barili petrol/zi, cu 2,6 milioane barili petrol/zi mai putin decat in 2008. Conform previziunilor Departamentului American al Energiei, cererea mondiala de petrol va inregistra o crestere de doar 0,7 milioane barili petrol/zi, in 2010, pe seama relansarii economice globale.
"Faptul ca pietele si investitorii pot fi usor influentati psihologic nu mai este un secret pentru nimeni: daca un jucator important in domeniu "estimeaza" si anunta public faptul ca un anumit pret va creste, evident ii va determina pe investitori, in special pe cei privati, sa cumpere acea marfa sau valuta, fapt care va stimula cererea, astfel incat trendul anuntat se va auto-consolida, iar piata va actiona exact in directia precizata. Pericolul apare insa din punctul in care economia reala nu sustine acel nivel de pret, iar exemple de astfel de "bubbles" avem suficiente in istoria recenta, inclusiv in ceea ce priveste piata imobiliara si actuala criza", avertizeaza Victor Safta.
Analiza tehnica
Cotatia petrolului a atins rezistenta de la 67,88 USD/baril, dar nu a reusit sa o depaseasca la prima incercare; a urmat o corectie puternica pana la nivelul 65,10. Desi violenta, corectia a fost de scurta durata, cotatia petrolului a reusit sa recupereze repede pierderea si sa inregistreze chiar noi maxime locale, ajungand pana la nivelul maxim de 69,83 USD/baril. Indicatorii RSI si MACD au atins valori ridicate, specifice supracumpararii, negenerand, deocamdata, un semnal de vanzare. Mediile mobile indica o piata in apreciere puternica, ambele fiind orientate in sus, cu media pe termen mai scurt, cea de 50 de zile, deasupra celei pe termen mai lung, de 100 de zile, distanta dintre cele doua fiind in continua crestere. Trendul este unul de apreciere, urmatorul nivel de rezistenta fiind situat la o distanta mare fata de cotatia actuala, si anume la 88,50 USD/baril.
Acest nivel corespunde si cu retragerea Fibonacci de 50% din scaderea puternica ce a avut loc pe finalul anului trecut. "Desi credem ca acel nivel va fi atins, ne asteptam, totusi, la o corectie mai puternica avand in vedere nivelurile ridicate pe care le afiseaza indicatorii (RSI si MACD)", spun tehnicienii XTB. Interesanta este si corelatia intre EUR/USD si petrol. Desi se observa ca cele doua au o evolutie asemanatoare, cotatia petrolului pare a avea o tendinta mai pronuntata de crestere, acest lucru indicand ca exista si alti factori importanti in aprecierea sa recenta.






