Statele BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) cumpara dolari in cel mai rapid ritm de la inghetarea pietelor de credit, in luna septembrie 2008, protejandu-si exporturile si economia, chiar daca alternativa la dolar este deja discutata, scrie Bloomberg, preluat de NewsIn.
Statele BRIC si-au majorat in luna mai rezervele valutare cu peste 60 de miliarde dolari pentru a limita scumpirea exporturilor prin aprecierile valutelor proprii, intr-o perioada in care cea mai grava criza economica de la al doilea razboi mondial efecteaza grav exporturile.
Brazilia a cumparat cea mai mare cantitate de dolari intr-un an, rezervele valutare ale Indiei au crescut in cel mai accelerat ritm din ianuarie 2008, iar Rusia si-a extins rezervele valutare la un nivel ce nu a mai fost atins din iulie 2008, conform calculelor Bloomberg.
In timp ce liderii rusi, chinezi si brazilieni au sugerat deja inlocuirea dolarului ca moneda principala de rezerva, datele de la bancile centrale arata care este de fapt nivelul dependentei acestora de dolar.
Rusia propune ca statele BRIC sa analizeze crearea unei noi monede cu ocazia intalnirii din 16 iunie, de la Ekaterinburg. China si Brazilia au declarat luna trecuta ca ar putea analiza modalitati de renuntare la dolar pentru schimburile comerciale bilaterale, scrie Bloomberg.
Statele BRIC detin momentan rezerve valutare de 2.800 de miliarde dolari, o crestere de 7,8% fata de perioada similara din 2008, totalizand 42% din rezervele valutare mondiale.






