» In intervalul 1968-1982, bursele din SUA au acoperit doar partial degradarea puterii de cumparare, desi au crescut cu 40% la nivelul indicelui S&P500. Pretul petrolului a urcat insa cu 600%, iar cel al aurului cu 1.400%.

Cresterea exploziva a masei monetare in ultimul an, efect al salvarii institutiilor financiare si al programelor de stimulare a economiilor, trezeste temerile investitorilor. Am putea traversa un nou interval inflationist in anii ce vin? Singura obiectie mai serioasa pe care o putem ridica aici este legata de gradul mare de indatorare a persoanelor fizice si companiilor, mai peste tot in lume, si de "modelul japonez". Datoriile mari fac greu de suportat cresterea dobanzilor bancare (dificil de imaginat imediat, in conditiile in care in SUA dobanda de politica monetara e 0,25%, iar in Europa de 1%). In plus, experienta Japoniei din 1990 incoace arata ca se poate ajunge la deflatie si in cazul in care se tiparesc bani intr-o veselie.

Din acest motiv, meciul intre "inflationisti" si "deflationisti" nu este pe deplin transat in acest moment. Din punctul meu de vedere, neincrederea tot mai mare in dolar este un factor care poate inclina balanta in favoarea inflationistilor, in conditiile in care autoritatile americane vor fi nevoite sa isi apere moneda aspirand banii pompati in sistemul bancar si ridicand astfel, gradual, dobanzile.
Cum se comporta bursele in acest context? Potrivit lui Adrian Lupsan, directorul general adjunct de la Intercapital, doar marfurile pot oferi protectie investitorilor. Dintr-un studiu pe care dl Lupsan l-a prezentat sambata unui grup de investitori reiese ca, in perioada 1968-1982, pretul petrolului a crescut de sase ori (adevarat, cu doua crize majore pe piata petrolului in acest interval, generate de evenimente politice), iar aurul de 14 ori (si in acest caz, nu trebuie ignorat impactul ruperii acordului de la Bretton Woods, dolarul pierzandu-si statutul de moneda convertibila in aur).

Fuga de pe banii de hartie nu a putut fi stopata decat prin ridicarea agresiva a dobanzilor, aurul nefiind totusi purtator de dobanda. Studiul lui Adrian Lupsan remarca faptul ca, desi bursele au crescut in intervalul amintit, indicele PER – adica raportul dintre pret si castigul pe actiune – scazuse sub valoarea de 7 (in 1968 era de 24 pentru indicele S&P500). Asta, pentru ca detinerea de actiuni era eclipsata de randamentele foarte mari din pietele monetare, unde dobanzile urcasera peste 15%.

Revenind la oile noastre din prezent, am remarcat tot mai multe voci care anunta o crestere iminenta a preturilor marfurilor (un fenomen similar s-a petrecut in prima jumatate a anului 2008, dar de aceasta data exclusiv pe fond speculativ), pe masura ce ne apropiem de iesirea din criza. Sa nu uitam insa ca aurul a luat-o deja cu mult inainte, aprecierea sa din anul 2000 fiind de 320%. Se incearca, parca, generarea unui orizont de asteptare si primul semnal evident in acest sens va fi prima crestere a dobanzilor de politica monetara.

Nu cred ca putem avea simultan inflatie in crestere si dobanzi reduse, pentru ca in acest fel putini ar vrea sa mai imprumute guvernele cu deficite mari (Japonia e o exceptie in acest sens, cele mai mari datorii ale statului fiind catre propria populatie). Romania, cu o economie bazata pe importuri, ar putea simti mai repede inflatia, posibil inca de la inceputul anului viitor, din cauza cresterii accizelor (scumpiri ale produselor petroliere) si a deprecierii posibile a leului in primele luni din 2010.