29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialCât costă listarea la Varşovia a Fondului Proprietatea

Cât costă listarea la Varşovia a Fondului Proprietatea

Acţionarii Fondului Proprietatea sunt convocaţi în data de 27 iunie pentru a-şi da acordul final pentru listarea secundară la bursa de la Varşovia, propunere care a primit deja aprobarea de principiu într-o AGA de la începutul lunii aprilie.

Intermediarii operaţiunii pentru listarea secundară la bursa din Varşovia vor încasa 5,4 milioane lei, iar cheltuielile pentru serviciile juridice sunt estimate la 2,2 milioane lei, potrivit bugetului pentru listare întocmit de administratorul FP, compania americană Franklin Templeton.

„Această categorie de cheltuieli (onorariile intermediarilor -n.r.) reprezintă cea mai importantă componentă a bugetului pentru listarea secundară. Costurile asociate serviciilor furnizate de băncile de investiţii vor fi de maxim 1,075 milioane euro, excluzând orice impozite sau taxe aplicabile, şi vor include un onorariu fix, cheltuieli care trebuie rambursate de către Fond şi un onorariu variabil, corelat cu lichiditatea creată la bursa de valori varşovia.

Această categorie de cheltuieli include, de asemenea, acolo unde este cazul, TVA-ul şi impozitul reţinut la sursă aferente cheltuielilor menţionate anterior”, menţionează Fondul Proprietatea.

Listarea tehnică, la sfârşitul anului

Cheltuielile pentru listare urmează să fie aprobat pe 27 iunie de acţionarii Fondului Proprietatea, odată cu aprobarea finală privind listarea secundară. Cotarea pe bursa din Polonia a primit deja aprobarea de principiu într-o AGA de la începutul lunii aprilie.

Administratorul FP menţionează că nu pot fi determinate exact costurile pentru listarea secundară şi solicită, astfel, acţionarilor să îi permită să depăşească suma prevăzută în buget cu cel mult 10%, potrivit Mediafax.

Fondul a anunţat, joi, consorţiul care va intermedia listarea tehnică la bursa de la Varşovia, care ar putea avea loc până la finele acestui an. Dată finală pentru listarea secundară depinde însă de momentul stabilirii unei legături directe sau indirecte între sistemele depozitare din Polonia şi România.
La recomandarea consorţiului, listarea acţiunilor la Varşovia va fi mai întâi tehnică, fără vânzare de acţiuni.

Cei mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea sunt fondul american de hedging Elliott Associates, care la finalul lunii martie controla indirect 13,91% din acţiuni, şi City of London (7,21%). Cel mai mare acţionar persoană fizică, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, avea 4,93% din acţiuni.



Cele mai citite

Ciprian Ciucu contestă sondajul IRES și îl atacă pe Sorin Grindeanu: Eu pot să-mi justific fiecare leuț

Primarul municipiului București, Ciprian Ciucu, a respins rezultatele unui sondaj IRES realizat la comanda PSD, susținând că acestea nu sunt credibile și invocând experiența...

FACIAS cere în instanță obligarea Guvernului să recupereze prejudiciul de peste 600 de milioane de euro din dosarul Pfizer de la persoanele vinovate

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a chemat în judecată Guvernul României și solicită Curții de Apel București să oblige Executivul să...

Numărul microîntreprinderilor s-a prăbușit după schimbările fiscale

Aproape 650.000 de firme au ieșit din acest regim în ultimii aniRegimul fiscal al microîntreprinderilor continuă să piardă teren, pe fondul restricțiilor introduse în...
Ultima oră
Pe aceeași temă